O analiză a postului de radio Europa Liberă.
Americanii vor vota pentru un nou președinte în 8 noiembrie, iar campania electorală e deja în plină desfășurare, cu candidații republican și democrat luptîndu-se pentru nominalizările partidelor loor drept candidați la alegerile care-l vor duce pe succesorul lui Barack Obama la Casa Albă.
Obama, un membru al Partidului democrat ales președinte în 2008 și reales în 2012, e obligat de Constituția Satelor Unite să plece de la Casa Albă după cele două mandate ale sale. Asta înseamnă că principalele două partide americane, democrații și republicanii, își vor selecta fiecare candidați pentru alegerile prezidențiale, la fel ca alte partide mai mici, și unul sau mai mulți candidați independenți vor intra de asemenea în cursă.
Cum își aleg candidații Partidul Democrat și Partidul Republican?
Din februarie pînă în iunie, în fiecare stat și teritoriu american se votează pentru candidații republicani și democrați care se luptă pentru nominalizarea partidelor lor.
Aceste alegeri de partid sînt deseori descrise drept „primare”, deși termenul e ușor înșelător. Majoritatea statelor au alegeri primare unde oamenii votează pentru candidatul pe care-l doresc. Dar unele state, cum e Iowa, de exemplu, organizează așa-numitele caucusuri, care sînt în esență reuniuni de partid unde au loc dezbateri și se decide asupra unui candidat.
Competițiile electorale de la stat la stat îi forțează pe candidați să călătorească mii de kilometri și să le vorbească alegătorilor pentru a-și promova mesajul. În săptămânile și zilele înainte de vot, candidații și armatele lor de voluntari se întrec în fiecare stat pentru a se întîlni cu cît mai mulți alegători pot, în cadru oficial și neoficial. Au loc mari manifestații electorale pe stadioane sportive, sau întîlniri mai intime în casele oamenilor. Candidații se opresc la restaurante locale pentru a da mâna cu clienții și a se poza împreună cu ei, și chiar merg din casă-n casă pentru a cere sprijin.
E un proces istovitor. Din mai mult de 30 cîți erau anul trecut, în tabăra aglomerată a republicanilor au rămas 11 concurenți. În tabăra democrată, au rămas doar trei din cei șase de anul trecut.
Rezultatul votărilor din fiecare stat determină cîți delegați ai acelui stat îl sprijină pe unul sau altul din candidați la convențiile naționale de nominalizare programate pentru luna iulie.
Pe plan național există 2.472 de delegați republicani disponibili. Un candidat trebuie să cîștige o majoritate (în acest caz 1.237) .
Candidatul cîștigător al democraților are nevoide sprijinul a 2.383 din cei 4.764 de delegați așteptați la convenția națională a partidului.
Procesele de nominalizare de la stat la stat ale ambelor partide au început la 1 februarie în Iowa, unde atît republicanii cît și democrații au organizat separat caucusuri în aproape 1.700 de secții de votare, pentru a decide care ar trebui să fie candiații lor prezidențiali. Caucusurile din Iowa au fost urmate de alegeri primare în New Hampshire (9 februarie) și Carolina de Sud (20 februarie) și de caucusuri în Nevada (23 februarie).
Apoi, la 1 martie, a avut loc un eveniment electoral numit Super Tusday (super marți), când în mai multe state au avut loc alegeri primare. Anul acesta 14 state și teritorii americane și-au numărat voturile în acea zi. Ziua de marţi a fost „super” pentru că rezultatul votului poate fi crucial în alegerea viitorilor candidaţi la preşedinţia Statelor Unite
Există un candidat nominalizat după ultimele alegeri primare?
De obicei da, dar nu întotdeauna. Atît Partidul Democrat, cît și cel Repulican își țin de obicei convențiile prezidențiale la sfîrșitul verii. Republicanii se întîlnesc la Cleveland în săptămâna 18 iulie, democrații la Philadelphia în săptămâna 25 iulie. Convențiile sînt acele întruniri unde partidele dau sprijinul candidatului lor pentru Casa Albă.
În mod frecvent, un posibil nominalizat va fi apărut pînă la data la care e programată convenția. Dar convențiile pot oferi surprize, dacă partidele nu sînt unite în spatele unuia din candidați pînă atunci, iar asta va duce la o convenție de „bursă”, unde voturile delegaților sînt comercializate pentru concesii politice.
La sfîrșit, unul din concurenți obține nominalizarea, dar lupta poate avea efecte negative atît pentru partid, cît și pentru candidat.
Sezonul de campanie - ultima etapă
După ce fiecare partid și-a nominalizat oficial un candidat, rămân cam trei luni pînă la Ziua Alegerilor. În această perioadă, candidații călătoresc în toată țara pentru a se întîlni cu alegătorii și pentru a rosti discursuri în speranța de a-și consolida sprijinul în interiorul partidului lor și ca să obțină alegători din afară. Reclamele politice inundă radiourile și televiziunile.
Au loc și cîteva dezbateri televizate în direct în toată America, în care candidații - deseori doar cel Democrat și cel Republicam, dar s-au întîmplat și cazuri când au luat parte la ele și candidați din afară (ultima oară s-a întîmplat asta în 1992), candidații stau față în față pe o scenă și răspund la întrebările unui moderator.
În sfîrșit, în marțea care vine după prima zi din noiembrie, americanii votează pentru președintele lor.
Deci avem un cîștigător?
Nu așa de repede. Președintele Statelor Unite nu este ales prin vot popular, ci cu voturile din așa-numitul Colegiu electoral.
Colegiul electoral e alcătuit din 538 de „electori” prezidențiali. Un candidat prezidențial trebuie să obțină cel puțin 270 din voturile lor pentru a cîștiga Casa Albă.
Fiecare stat are un număr fix de electori, care e egal cu numărul de membri aleși în Congres al statului respectiv. Acest număr se bazează pe numărul de locuitori. Statul California, de exemplu, care e dens populat, e reprezentat în Congres de 55 de legislatori, deci California are 55 de electori prezidențiali. Dar Alaska, un stat nu foarte populat, are doar trei legislatori în Congres, deci trei electori prezidențiali.
48 din cele 50 de state americane folosesc metoda „winner takes all”, ceea ce înseamnă că dacă un candidat obține mai mult de 50 la sută din votul popular, toate voturile electorale se duc la acel candidat. Candidatul care obține majoritatea votului popular în California, primește premiul cel mare - 55 de voturi electorale.
Doar Maine și Nebraska fac lucrurile diferit. El dau voturile electorale unu-la-unu, în funcție de voturile populare din fiecare district congresional al statului.
Colegiul electoral este însă controversat, dai cauză că poate alege un candidat care a pierdut votul popular. Așa s-a întîmplat în 2000, când candidatul democrat Albert Gore a cîștigat majoritatea voturilor individuale, dar nu majoritatea voturilor din Colegiul electoral. George W.Bush a fost declarat învingător cu 271 de voturi electorale la cele 266 ale lui Gore (s-a mai întîmplat de două ori așa în secolul 19).
În 20 ianuarie 2017, Barack Obama își va încheia oficial al doilea mandat, și o altă persoană va depune jurământul pentru mandatul de patru ani al celui de-al 46-lea președinte al Statelor Unite.
-----------
Traducere și adaptare de Lucian Ștefănescu