De la „Zilele…” la „Bienala Matei Vişniec la Chişinău”

„Zilele Matei Vişniec la Chişinău (25 – 28 martie 2016)” au trecut ca o clipă, ceea ce nu se poate spune şi despre Gala Premiilor UNITEM-2016, momentul culminant al „Zilelor…”, care a durat vreo cinci ore! Nu-i nevoie să fii Albert Einstein ca să-ţi dai seama de relativitatea timpului, pe pielea proprie, cum ar veni, şi cu asta trecem în alineatul doi.

Bine, mamă, dar ăştia povestesc în actu’ doi ce se-ntâmplă-n actu’-ntâi! – sună un titlu de Matei Vişniec; nu mă voi prinde însă să-l concurez pe autorul parizian, născut la Rădăuţi pe 29 ianuarie 1956 (într-o zi cu Anton Cehov, de unde probabil şi ideea genericului „Zilelor…”, „De la Cehov la Vişniec”), relatând cele întâmplate pe parcursul a patru zile în care am avut de toate: lecturi publice, sesiuni de autografe, spectacole în premieră, întâlniri cu studenţii de la USM şi AMTAP, dar şi (în afara programului) cu liceenii de la Spiru Haret, nu în ultimul rând o scrută întrevedere cu Ministrul Culturii, dna Monica Babuc, în cadrul căreia s-a avansat ideea unui „salt calitativ” – de la „Zilele Matei Vişniec la Chişinău” la o „Bienală Matei Vişniec la Chişinău”, în orizontul lui 2017 – 2018, să zicem. Cum autorul Istoriei comunismului povestită pentru bolnavi mintali & al altor vreo 60-70 de piese este jucat în peste 30 de ţări, festivalul n-ar duce lipsă de participanţi de primă mână de pe toate meridianele – modelul Bienalei Eugène Ionesco, care s-a impus în lumea teatrală de pretutindeni, este numai bun de urmat!

Matei Vișniec

În cuvântul său de mulţumire, la acordarea Premiului de Excelenţă al UNITEM, M. Vişniec s-a mirat (plăcut, a ţinut să precizeze; eu unul cred că s-a şi amuzat copios, dar despre asta s-ar putea să aflăm dintr-o viitoare piesă) de faptul că bună parte a celor care înmânau premiile erau oameni politici, dintre care unii de la guvernare, alţii din opoziţie, alţii din partidele (pe moment) extraparlamentare etc. „De neimaginat ca în Franţa sau în oricare ţară occidentală politicienii să fie invitaţi la o astfel de gală pentru a înmâna, tocmai ei, premiile; or, faptul că un asemenea gest de bunăvoinţă din partea oamenilor de teatru se întâmplă de ziua lor profesională (sărbătorită pe 27 martie) la Chişinău ar trebui s-i responsabilizeze pe oamenii politici – exemplul Franţei, unde industria culturală aduce la buget mai mulţi bani decât industria automobilului, este edificator în acest sens.” De bună seamă, după ce au tot fost pomeniţi („nu ne luaţi pâinea de la gură, actori ai scene politice!...”, cam aşa suna refrenul), Iurie Leancă, Igor Dodon (în lipsa acestuia, a urcat pe scenă Ion Ceban), Renato Usatâi, Marian Lupu (şi el absent, noroc de Dna Monica Babuc, care a fost la înălţime!), Dorin Chirtoacă (reprezentat printr-o vicepreşedintă a PL-ului) ş.a., au înghiţit reproşurile, mai voalate sau mai directe (memorabil, gestul unui actor bălţean care l-a invitat pe primarul de Bălţi, Renato Usatâi, să facă cel puţin o vizită de lucru la Teatrul municipal „Vasile Alecsandri” înainte de a propune organizarea Galei UNITEM-2017 în urbea pe care o conduce), şi s-au dat, majoritatea, în spectacol; noroc că adevăraţii actori au avut şi ei un cuvânt de spus, şi l-au rostit cu demnitate!

Angajare de clovn a fost spectacolul cu care au debutat „Zilele Matei Vişniec la Chişinău” şi tot Angajare de clovn avea să încheie, pe post de câştigător al trofeului „Spectacolul anului”, Gala UNITEM-2016; eu însă mă gândesc şi la angajarea de principiu a Ministerului Culturii în vederea unui Festival Internaţional Bienala Matei Vişniec la Chişinău – de ce nu, chiar în ultima săptămână a lui martie 2018, ocazie cu care am sărbători şi Ziua Mondială a Teatrului, şi Marea Unire din 1918! Cine ştie, poate în graniţele fireşti ale ţării…