Ştirile de joi m-au amuzat puţin. Unele din ele aveau titlul următor: „Parlamentarii au votat pentru neutralitatea permanentă a Republicii Moldova”, de parcă pînă acum Moldova era membru NATO sau a unei alte alianţe militare şi avea planuri mari de acţiuni militare în regiune.
Indiferent de banalitatea declaraţiei de neutralitate, totuşi, momentul ne-a oferit un prilej în plus să discutăm chestiunea securităţii RM. Mai ales că avem în regiune conflictul dintre Rusia şi Ucraina, dezgheţarea parţială a conflictului din Karabah, dar şi o declaraţie recentă a fostului preşedinte al României Traian Băsescu, care sugerează necesitatea renunţării la statutul de neutralitate al Republicii Moldova.
Declaraţia preşedintelui Traian Băsescu porneşte de la o idee foarte clară pentru mine – care-i scopul apărării statutului de neutralitate dacă neutralitate nu există? Într-adevăr, mai rar putem vedea ţări neutre cu trupe de ocupaţie străine ilegale pe teritoriul lor. Respectiv, admit că preşedintele Băsescu are dreptate atunci cînd justifică propunerea sa, nu cred însă că o renunţare teoretică la neutralitate ar rezolva ceva la modul practic. Lucrurile se schimbă prin acţiuni concrete, nu prin declaraţii. Probabil vă amintiţi bine cum jongla Ucraina în faţa Rusiei prin adoptarea statutului non-bloc (care nu este unul de neutralitate dar este foarte aproape) pentru a descuraja pretenţiile Rusiei faţă de Kiev. Din păcate, Kievul a cedat tot ce a putut ceda în acel moment – prelungirea termenului de staţionare a flotei ruse în Crimea, renunţarea la integrarea în NATO şi UE, etc. Rezultatul îl vedem azi. Aşa poate se poate întîmpla şi cu Moldova, în cazul în care renunţă la neutralitate fără a se pregăti pentru ea. Mai mult că atît, Dl Băsescu probabil neglijează riscurile interne. Indiferent de corectitudinea argumentului de la care porneşte idea renunţării la neutralitate, în Moldova există grupuri bine organizate, uneori cu concursul Moscovei, de „gardieni” ai neutralităţii, iar atacurile preventive nu sunt străine pentru Rusia. Anume din acest motiv, dacă se decide renunţarea la neutralitate, ea trebuie pregătită corespunzător cîţiva ani la rînd, că să minimizeze riscurile care pot apărea odată cu această mişcare. Altfel, renunţarea la neutralitate va adăuga doar riscuri nejustificate fără a schimba în mod practic situaţia pe teren.
Revenind la declaraţia adoptată de Parlament. Probabil aceasta este una de consum intern (pentru electoratul celor care au votat), ca o contrabalanţă a marşului unionist, şi de demonstrare a loialităţii faţă Rusia, altfel nu-mi explic lipsa în declaraţie a unei cereri de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul RM. Şi mai deranjantă este intenţia de a-i pedepsi pe cei care îşi doresc revizuirea neutralităţii. Pe lîngă faptul că mi se pare că este un atac la un drept constituţional – cel de liberă exprimare, poate fi şi o încercare de a limita dreptul de schimbare a Constituţiei, or anume cetăţenii pot schimba anumite prevederi atunci cînd acestea nu mai au sprijin în societate.
Dar, dacă admitem teoretic că va exista o continuare a acestei declaraţii şi vor fi introduse sancţiuni pentru cei care neagă neutralitatea, independenţa şi suveranitatea RM, atunci acest lucru trebuie să fie corect faţă de toate părţile care au păreri diferite. De exemplu, pe lîngă pedepsirea celor care vor renunţarea la neutralitate, să fie sancţionaţi şi cei care nu recunosc trupele ruse din regiunea Transnistreană ca trupe de ocupaţie, avînd în vedere că acestea încalcă principiul neutralităţii. Altfel, riscăm să avem o neutralitate „cu adjective”. O neutralitate ireală, angajată, părtinitoare…