Linkuri accesibilitate

Leonid Litra

duminică 14 aprilie 2024

Calendar
aprilie 2024
Lun Mar Mie Joi Vin Sâm Dum
1 2 3 4 5 6 7
8 9 10 11 12 13 14
15 16 17 18 19 20 21
22 23 24 25 26 27 28
29 30 1 2 3 4 5

Leszek Kołakowski (1927–2009) a nutrit multe iluzii, asemenea atâtor alți gânditori ai generației sale—una marcată de ororile celui de-Al Doilea Război Mondial—, legate de promisiunile umaniste ale marxismului. S-a lămurit în anii cumpliți ai stalinismului, s-a lecuit de aceste amăgiri, a înțeles, înaintea multor altora, că problema marxismului este chiar marxismul. A scris o critică din interior, a dezvoltat-o apoi ca o analiză-diagnostic în urma căreia numai cei atinși de respectiva „boală” mai pot să creadă că doctrina poate fi cumva „răscumpărată”. Religie politică a izbăvirii pe acest pământ, marxismul îi apare lui Kołakowski ca o maladie a spiritului.

Am mai spus-o și o repet: Kołakowski a fost un filosof polonez. Așa aș începe o carte despre ilustrul gânditor, cel pe care regretatul istoric Tony Judt l-a numit, atât de inspirat și adecvat, ultimul mare cetățean al Republicii Europene a Literelor. De la Kołakowski au învățat Jacek Kuroń, Adam Michnik, Marcin Król și alți gânditori ai rezistenței anticomuniste poloneze semnificațiile vitale ale noțiunilor de adevăr, justiție, demnitate și, mai ales, onoare.

Când conducerea comunistă grupată în jurul lui Władysław Gomułka a recurs la arma otrăvită a antisemitismului, în perioada 1967–1968, Kołakowski și-a ridicat vocea cu tărie împotriva acestei morbide diversiuni. Tot astfel, cel care în anii ’50 se situa încă pe poziția umanismului marxist—deci ateu—a susținut cu pasiune dialogul cu Biserica Catolică și deschiderea filosofiei către zona sacrului, a religiei.

Leszek Kołakowski a formulat în opera sa un alfabet al verticalității morale. A făcut-o cu un superb simț al ironiei, cu luciditate și respect pentru valorile supreme ale minții. Rămâne autorul unor cărți indepasabile și indispensabile despre marxism ca vrajă ideologică, deci ca o formă aproape desăvârșită a ceea ce Marx însuși a numit, pe urmele lui Hegel, alienare, falsă conștiință. Împotriva acestei false conștiințe, a nălucirilor utopice, Kołakowski a afirmat dreptul bufonului de a lua în zeflemea pseudo-adevărurile încruntaților sacerdoți.

Kołakowski rămâne cel mai important gânditor antitotalitar al Europei Centrale și de Est. Fără opera sa, salutată de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca, spiritul libertății ar fi fost sărăcit, anemiat, mult mai puțin redutabil. Tocmai de aceea l-au forțat birocrații comuniști polonezi să-și părăsească țara...

Scriind despre Spinoza și Pascal, Kołakowski a atras atenția asupra dreptului la îndoială. A respins relativismul etic, dar s-a mefiat de orice forme de axiome morale promulgate de instanțele lumești. A știut că, fără existența unei table valorice întemeiate pe valorile religiei, lumea modernă se rătăcește în sofisme ruinătoare. Pariul lui Kołakowski a fost unul pe rațiune, dar nu pe un principiu steril, descărnat, arid, ci pe forța gândirii umane de a nu sucomba idolatriilor profane cu pretenții mântuitoare.

Sunt unii astăzi, inclusiv câțiva foști disidenți din Europa de Est, care proclamă validitatea criticii marxiste a democrației liberale de piață. Kołakowski a înțeles și a demonstrat că planificarea economică ascunde aspirația dominației totale, că din cultul totalității dialectice se naște totalitarismul ca experiență istorică distructivă. Pentru el, barbaria totalitară a fost, de fapt, expresia cea mai palpabilă a prezenței Diavolului în Istorie. În acest sens și-a rostit prelegerile la Universitatea din Varșovia, educând generații de viitori luptători ai anticomunismului liberal.

Cartea sa „Creștini fără biserică” este o pledoarie pentru legitimitatea ereziei, a dreptului la dubiu, un protest împotriva oricărui monism încorsetant și sufocant. Rezervele sale în raport cu Nietzsche au provenit din teama că gândirea acestuia poate duce la un cult nihilist al voinței de putere. Pentru Kołakowski, divinizarea puterii este calea sigură către

Decizia președintelui American Donald Trump de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul este una care pune în pericol mai multe aranjamente ale SUA, dar și reputația acesteia. Donald Trump a prezentat multe argumente pentru retragere, dar a admis că nu are dovezi, ceea ce înseamnă că decizia este una mai curând personală și nu reprezintă neapărat poziția administrației sale, care l-a consiliat să rămână în acord. De altfel, și legislativul american este extrem de divizat pe subiectul retragerii din acord. Decizia președintelui american demonstrează încă o dată că Donald Trump rămâne a fi președintele electoratului său și nu al SUA. Asta pentru că 63% din populația SUA pledează pentru ca Washingtonul să rămână în acord, iar cei care sunt împotrivă reprezintă în mare parte electoratul președintelui american.

Un alt motiv care a fost urmărit de președintele Trump prin ieșirea din acord este demonstrația că este un președinte de cuvânt, care își onorează promisiunile electorale. Și chiar dacă în campania electorală candidatul Donald Trump își punea ca scop ca SUA și viitorul președinte să devină imprevizibil, atunci o dată cu punerea în practică a agendei sale electorale Donald Trump devine un președinte destul de previzibil. Însă motivul care pare a fi central în această decizie este că acordul a fost semnat de fostul președinte Obama, moștenirea căruia este demontată pas cu pas de actualul președinte.

Pe lângă consecințele asupra situației din Orientul Mijlociu și tensionarea relațiilor legate de temerile unui nou război în Golf, retragerea din acord ar putea împiedica efortul diplomatic actual destinat stopării programului nuclear al Coreei de Nord. Cea din urmă poate ridica semne de întrebare privind durabilitatea aranjamentelor cu SUA. Retragerea din acord la doar trei ani după încheierea acestuia, fără a oferi dovezi, pune la îndoială credibilitatea SUA și a promisiunilor acesteia. Mai ales că recentul exemplu al Ucrainei, care a renunțat la arsenalul său nuclear în 1994 în schimbul garanțiilor internaționale de securitate și integritate teritorială, nu ajută eforturilor de non-proliferare.

Ceea ce este foarte regretabil în această decizie este lovitura dată relațiilor transatlantice. Cooperarea dintre SUA, pe de o parte, și UE și statele membre (în special Germania), pe de altă parte, a fost una destul de dificilă de la preluarea mandatului de către președintele american. Recentele vizite ale președintelui Franței Emmanuel Macron și ale Cancelarului Germaniei Angela Merkel n-au fost capabile să influențeze decizia președintelui Donald Trump de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul. Așa cum era de așteptat, Federica Mogherini a declarat că UE rămâne în acord, atât timp cât Iranul îl va implementa. Însă e foarte greu de conceput ce va fi cu acest acord dacă SUA va impune sancțiuni împotriva Iranului, așa cum a declarat președintele american. Și cât de puternice vor fi acele sancțiuni, dacă vor fi implementate fără participarea Uniunii Europene. Și chiar dacă unitatea transatlantică în ceea ce ține de regiunea Europei de Est și chestiunea Ucrainei încă nu este afectată, această criză are toate șansele să slăbească unitatea Vestului împotriva pericolelor orchestrate de Rusia și a provocărilor din această regiune.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG