Astăzi s-au împlinit o sută de ani de la nașterea uneia din figurile cele mai luminoase ale secolului XX, violonistul și umanistul Yehudi Menuhin, elev al lui George Enescu și un mare promotor al culturii române. Centenarul său este serbat pretutindeni în lume - mai puțin la Chișinău și București -, prin concerte memoriale, expoziții, diverse ediții antologice impresionante de discuri.
Yehudi Menuhin, în muzică și în spirit, un fiu al lui George Enescu, și de aici un mare promotor al culturii muzicale române, ca și, pînă la moarte, al tinerelor talente din România, s-a născut la 22 aprilie 1916, la New York. Părinții proveneau din Rusia, tatăl, Moshe Mnușin, în pronunția rusească, cum povestea Menuhin, „mai mult evreu decît rus”, mama, Maruta, „mai mult rusoaică decît evreică”, născută în Crimeea și nostalgică toată viața după literatura și folclorul rus și tătar în care fusese crescută. Cei doi au emigrat în Palestina, iar apoi au plecat să studieze în Statele Unite.
Coperta unuia din CD Warner Classics
Acolo, copilul de geniu avea să-l audă pe George Enescu și să se încăpățîneze să studieze cu el. Între cele două genii avea să se stabilească o formidabilă relație, filială, spirituală, muzicală, evocată mereu și cu căldură de Menuhin, după dispariția lui Enescu, timp de peste 40 de ani, pînă la moartea sa.
În Rusia, mai exact în Uniunea Sovietică, a venit prima dată în 1945, după război, într-o serie de concerte marcînd înfrîngerea nazismului. Nu uitase limba rusă și avea să o demonstreze bine la ultima sa vizită sub regim sovietic, în 1971, cînd pronunța la Kremlin - venise în calitate de președinte al Consiliului internațional al muzicii din cadrul Unesco - un discurs oficial. Își exprimase atunci dorința „să trăiască suficient de mult pentru a vedea ziua în care orice ființă umană va putea să se stabilească acolo unde o cheamă inima, indiferent de opiniile, de rasa sau meseria sa”. Ocazie, atunci, de a menționa numele lui Alexandr Soljenițîn și de a fi pedepsit la scurtă vreme cu statutul de persona non grata pe teritoriul Uniunii Sovietice.
Your browser doesn’t support HTML5
În amintirea lui Yehudi Menuhin la centenarul nașterii violonistului
Cert este că Menuhin a trăit suficient de mult - a murit în 1999 la Berlin - pentru a vedea ziua așteptată și de a reveni în Rusia într-o călătorie ce a fost imortalizată pe larg într-un film documentar de către realizatorul francez Bruno Moinsaingeon. Filmul face parte astăzi din cele 11 DVD-uri ale unei formidabile colecții omagiale, realizată de Moinsaingeon și grupul internațional Warner Classics. O splendidă cutie bibliofilă, demnă să fie tezaurizată de orice meloman, include alături de moștenirea pe film a vieții și concertelor violonistului și dirijorului, un mare volum omagial, de circa 250 de pagini, cu un text de Bruno Moinsangeon, cu numeroase fotografii excepționale - între care multe cu George Enescu - volum publicat în patru limbi de circulație și intitulat „Pasiunea Menuhin. Albumul unei vieți”.
În interior se mai află cinci seturi de compact discuri, în total 80, - în paranteză fie spus, selectate dintr-o moștenire discografică ce însumează circa 193 de discuri. În ordine, seturile sînt organizate, de regulă cronologic, și selecționate după criteriul calității celor mai bune prestații de concert și studio ale lui Menuhin, ilustrînd: „Inregistrările inedite și rare” (22 de CD-uri), „Înregistrările istorice” (18 CD), „Concerte live și înregistrări de la festivaluri” (7 CD), „Înregistrările complete cu Hepzibach Menuhin”, sora sa, o pianistă excepțională, (20 CD, majoritatea de muzică de cameră) și „Înregistrările de virtuozitate și care constituie un jalon interpretativ” (13 CD).
Restaurate toate cu grijă, dînd măsura perfectă a marei arte violonistice pe care a reprezentat-o Yehudi Menuhin, discurile acestui monument omagial, includ și readuc în actualitate, firește concertele lui Menuhin cu George Enescu. Asculați-i...