Teodora Retegan (clape, voce), Andrei Sîncrăian (ghitări), Oana Pop (tobe) și Andrei Bobiș (ghitări) alcătuiesc împreună (sau au alcătuit, nu știu dacă mai activează) grupul Lights Out.
Am aflat de pe internet că e vorba de patru colegi de liceu din Cluj care au început că cânte împreună în 2010, când au scos pe piață primul lor demo, „Inside Out”.
Doi ani mai tîrziu au lansat un videoclip, cel al piesei „Mirror”, considerată de blogul muzical No. 3 cel mai bun cântec românesc din 2012, și care le-a adus locul trei la RØDE Rocks, în fața a 500 de trupe din 40 de țări.
Au concertat la mai toate festivalurile din România, au cântat în Ungaria, Slovacia, Cehia și Italia.
În decembrie 2015 au lansat un album long play, „Chakora”, al cărui nume (împrumutat dela pasărea aceea legendară din mitologia hindusă care stă pe razele lunii) sugerează că acești tineri au ascultat foarte multă muzică psihedelică, ce pare de altfel genul lor preferat, combinat discret pe albumul amintit cu sunetele electronice.
Your browser doesn’t support HTML5
Ultima lor postare pe pagina proprie de Facebook e de la Crăciunul din 2015, iar faptul că nu au răspuns la mesajele trimise de mine mă face să cred că, probabil, s-au despărțit.
Păcat.