Ortodoxia are o relație mai intimă cu moartea decât catolicismul. De aceea, pomenirea morților la ortodocși poate avea ceva festiv, sau chiar teatral, fără a avea nimic morbid, nu doar dacă ne gândim la fenomene precum Cimitirul Vesel din Săpânța, ci si amintindu-ne toate acele pomeni, oferite și viilor și morților, care se arată a fi o prelungire a unui ritual al comunicării cu cei decedați ce pare a veni în linie dreaptă din Antichitate.
Your browser doesn’t support HTML5
Paștele Blajinilor
Ritualurile pomenirii morților, în special în Balcani, sunt profund impregnate de influența greacă, atât a Bizanțului, cât și a culturii populare ortodoxe grecești. Ajunge să ne gândim la colivă, fiertura de grâne amestecate cu nuci și miere pregătită special pentru pomenirea morților.
Coliva vine din grecescul κόλλυβο și se întâlnește la toți ortodocșii, incluzi la ruși, deși răspândirea și folosința ei cele mai mari se întâlnesc în Balcani. Cerealele pot diferi de la o țară la alta, însă important e ritualul și faptul că acea fiertură pentru morți trebuie să fie dulce, atât pentru a îndulci traiul răposaților pe lumea cealaltă, dar și în prelungirea ritualurilor antice, care ne sunt cunoscute și în care prăjituri și dulciuri erau oferite pentru pomenirea morților.
Tot din Antichitate se păstrează și obiceiul ofertelor de alcool pentru pomenirea morților, de la acele libații pe care le ofereau atât grecii cât și romanii. In Grecia, continuitatea este asigurată și dovedită de nenumărate documente și descrieri din cea veche perioadă, trecând prin epoca bizantină și până astăzi.
Femeile merg la cimitir și curăță mormintele așa cum ar curăța o locuință. Ofertele și consumul de alcool sunt ritualice, se oferă câte un pahar până și trecătorilor.
Cea mai exuberantă pomenire a morților este însă cea a georgienilor. In majoritatea cimitirelor georgiene, mormintele au mese și scaune atașate, pentru cei vii care se adună pentru pomenire. LA cimitir se vine în familie, cu coșuri de mâncare și băutură. Atmosfera nu este câtuși de puțin una de morocănoșenie, ba chiar are ceva festiv. E ca și cum mortul ar fi încă acolo și s-ar bucura de petrecere. El este de altfel pomenit în permanență. De fapt - el este gazda.
In concluzie, așadar, ortodoxia are o relație mai intimă cu moartea decât catolicismul. Ritualurile pomenirii morților implică astfel o relație mai intimă cu cei plecați decât în alte religii.
-------------
Pentru Paştile Blajinilor comunităţile ortodoxe din Republica Moldova nu alocată o zi anume, cu stricteţe canonică, ci mai curînd se conduc de obiceiuri şi cutume locale. În unele localităţi, la Nisporeni, de exemplu, cinstirea înaintaşilor se face în prima sâmbătă după Paşti, în altele, se merge la cimitir, duminică sau luni. Nu este o explicaţie teologică sau de altă natură de ce Paştele Blajililor se sărbătoreşte în zile diferite. Teologii şi slujitorii bisericii ortodoxe spun că recomandabilă este Duminica Tomei. Or în prima duminică după Paşti este reluat parastasul, adică rugăciunea pentru acei adormiţi, care nu se face în prima săptămâna după Înviere. Este explicaţia inclusiv a preotului Viorel Cojocaru de la Biserica Inimii Tăcute din Chişinău, cunoscut pentru faptul că este singurul preot creştin ortodox din Republica Moldova care oficiază slujbe în limbajul semnelor practicat de persoane cu probleme de vorbire.
„Această perioadă de timp cât nu s-a făcut parastasul începe cu Păștile Blajinilor, când începem să facem parastasele, cântăm la cei adormiţi Hristos a Înviat şi împărtăţim această bucurie a Învierii cu cei vii şi cu cei adormiţi. Într-un cuvânt – s-ar uni cerul cu pământul.”
Părintele Viorel Cojocaru spune că Paştele Blajinilor e un fel de imitaţie a Paştelui, când muritorii împărtăşesc bucuria Învierii cu cei care au plecat din viaţă şi cărora li se spune blajini sau fericiţi şi li se aduc ofrande, adică se dau pomeni:
„Un creştin mergând la Paştele Blajinilor trebuie să dea de pomană ceea ce lui i-ar fi plăcut să primească. Să o facă nu din exces, ci din dorinţa de iubire faţă de aproapele lui. Să dea cuiva de la care nu aşteaptă nimic în schimb, adică unui străin. Şi să meargă în virtutea faptului că acolo, la cimitir, se află în curtea sau în grădina Domnului, şi trebuie să aibă un comportament moral.”
Aşa ar trebui să fie. În realitate tabloul e mult mai deochiat. Mese bogate întinse la cimitire, mâncatul şi băutul deasupra mormintelor, lucruri costisitoare date de pomană, astfel arată de regulă Paştele Blajinilor la cimitirele ortodoxe din RM.
De unde se trag aceste excese ce însoţesc tradiţia de pomenire a morţilor? O întrebare la care nu am obţinut un răspuns clar discutând cu mai mulţi istorici, teologi şi preoţi. În opinia părintelui Viorel Cojocaru o posibilă explicaţie ar fi că oamenii devin din ce în ce mai materialişti:
„Tot ce ţine de sacru, de mistic, încercăm să îi dăm o conotație materială, să căutăm materialul în toată această tradiție. Dacă am înţelege că cimitir de fapt înseamnă loc de odihnă, dormitor, ne-am da seama că acest cimitir nu ne aparţine nouă. Îi aparţine lui Dumnezeu. Şi în felul acesta venind la cimitir este identic cum ne comportăm la biserică, cum ne comportăm la Dumnezeu acasă. În felul acesta am înceta să mai facem aceste lucruri amorale, care nu ţin de morala noastră ortodoxă, să mâncăm, să dăm de pomană ca să arătam că avem din ce da sau şi mai grav e să venim să arătăm ce haine super moderne şi deviante de la adevăratele noastre valori purtăm.”
O altă explicaţie ar fi că în contextul când mulţi sunt plecaţi, inclusiv peste hotare, Paştele a devenit un motiv anual de a se întâlni:
„În felul acesta începe să se transforme această bucurie pascală pentru cei adormiţi în locuri de glume, de veselie, de joacă, de mâncare şi de băutură. E un mare păcat să ieşim de la Paştele Baljinilor foarte ghiftuiți şi într-o stare de ebrietate destul de avansată. Am putea face acest lucru, să ne întâlnim cu rudele înafara cimitirului.”
Preotul spune că pe vremea străbunilor exista tradiţia după mersul la cimitir de a lua masa la cel mai vârstnic dintre rude. Poate că se mai păstrează undeva acest obicei, care, spune multă lume, ar trebui reînviat, astfel încît copiii de azi să adopte un alt model de pomenire a celor răposaţi.