Cord Meier-Klodt și negocierile 5+2: „Este o nouă abordare, un nou început, și nu un sfârșit”

Reprezentantul OSCE în reglementarea transnistreană a vizitat Republica Moldova.

Reprezentantul președinției germane a OSCE, Cord Meier-Klodt, a cerut autorităților de la Chișinău și Tiraspol să avanseze către înțelegeri concrete în chestiuni ca recunoașterea diplomelor de studiu transnistrene și plăcuțelor de înmatriculare auto. Aceste teme de negocieri au fost convenite la reuniunea „5+2” de luna aceasta la Berlin. Cord Meier-Klodt, care încearcă să pregătească agenda unei noi reuniuni „5+2” luna viitoare în Germania, a vorbit la o conferință de presă la Chișinău, după două zile de discuții cu autoritățile de pe cele două maluri ale Nistrului.

Your browser doesn’t support HTML5

Cord Meier-Klodt: „Este o nouă abordare, un nou început, și nu un sfârșit”

Fără a oferi prea multe detalii despre discuțiile purtate, ambasadorul Cord Meier-Klodt, reprezentantul special al președintelui în exercițiu al OSCE, spune că ultimele evoluții din reglementarea transnistreană sînt pozitive. Potrivit diplomatului german, întâlnirea în formatul „5+2”, care a avut loc la începutul acestei luni la Berlin, este un adevărat succes al părților implicate:

„Toți participanții formatului, Chișinău, Tiraspol, Moscova, Kiev, Washington, Bruxelles și OSCE, au semnat un protocol comun, ceea ce nu a fost posibil din 2011. Întâlnirea, precum și existența unui acord, pot fi considerate ca un adevărat succes, un succes comun al tuturor participanților. Ce înseamnă acest succes? Că vom rezolva conflictul transnistrean repede? Din păcate, vedem că nu. El înseamnă că, pentru prima dată, după o perioadă destul de lungă, am putut da un nou impuls procesului de soluționare a conflictului și că există o șansă reală de a implementa câțiva pași concreți în favoarea oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Eu cred că este un început, nu și un sfârșit. Rămâne foarte mult de lucru, dar am notat cu mulțumire că, în cadrul întâlnirilor, prim-ministrul Filip, liderul transnistrean Șevciuk, președintele Parlamentului Candu și șeful sovietului suprem Krasnoselski m-au asigurat că ei susțin continuarea implementării parcursului comun în baza protocolului de la Berlin.”

Cord Meier-Klodt amintește că în cadrul proaspetei reuniuni din Germania participanții în formatul „5+2” au convenit o foaie de parcurs, iar el se află în Republica Moldova pentru a evalua implementarea acestei foi.

Valentina Ursu și Cord Meier-Klodt in Chisinau, 24.06 2016

Postul de radio Europa Liberă l-a rugat să explice de ce Chișinăului i se pun mai multe condiții care sunt interpretate de experți drept cedări. Este vorba despre cerința de apostilare a diplomelor de studii eliberate de instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană, despre restabilirea legăturii telefonice și mai ales despre acceptarea plăcuțelor de înmatriculare cu însemne transnistrene. Experții sunt de părere că aceasta ar însemna un început de recunoaștere a autoproclamatei RMN, dar iată răspunsul oferit de Cord Meier-Klodt:

„Se vede că nu toate aceste aspecte au fost așa de simplu de soluționat. Și vedem că sunt și critici. Eu mi-am notat aceste critici. Probabil că trebuie să explicăm încă o dată și mai amănunțit această logică. Dar eu sunt convins: dacă aceste proiecte sunt înțelese corect, ele sunt în favoarea ambelor părți. Dacă să vorbim despre transporturi, acolo sunt și foarte multe alte aspecte care trebuie discutate. Referitor și la aspectul educației. Primele succese pot deschise ușa pentru alte rezultate foarte serioase și tangibile. Eu mă bucur foarte mult să văd acum, la începutul acestui parcurs, o nouă abordare care este foarte constructivă.”

Punând la îndoială efortul depus până acum, Cord Meier-Klodt a vorbit despre nevoia de a înregistra progrese care vor avea impact pozitiv pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului: „Este o nouă abordare, un nou început, și nu un sfârșit”.