Despre Revoluția Maghiară din octombrie-noiembrie 1956 putem spune, precum Hegel despre Revoluția Franceză, că a fost un superb răsărit de soare. Imre Nagy a ajuns la conducerea Ungariei ca urmare a unei revoluții populare și democratice. Scopurile acestei mișcări sociale de masă au fost înainte de orice emanciparea de sub jugul colonial sovietic și redobândirea autonomiei de către societatea maghiară, recucerirea suveranității poporului (o teză dezvoltată în scrierile lor de către Ágnes Heller și Ferenc Fehér, exponenți, în anii '70, ai Școlii de marxism critic de la Budapesta). A fost o revoltă a intelectualilor și studenților. Și, cum spunea Raymond Aron, ceea ce a făcut Nagy a fost să reabiliteze adevărul ca esență a libertății umane.
Your browser doesn’t support HTML5
Adevăr și libertate
Putea să meargă în altă direcție, pactizând cu forțele staliniste. Se bucura de un imens prestigiu, era premierul legal al țării (după 25 octombrie). În schimb, cu eroic curaj, a mers înainte, pe drumul democrației și independenței. Nu ca Nicolae Ceaușescu, pentru care îndepărtarea de Moscova era șansa construirii unui neo-feudalism tribalist și șovin. A crezut în promisiunile unor camarazi de partid precum János Kádár, el însuși fostă victimă a terorii staliniste, și a plătit scump pentru această naivitate. Și-a apărat ideile cu noblețe și generozitate. Când s-a pus problema să-și recunoască „erorile”, după ce a fost obligat să trăiască cu domiciliu forțat la Snagov, în România, Nagy a refuzat să cedeze.
În pofida presiunilor făcute asupra lui de KGB și de oamenii sovieticilor din România (Dej, Bodnăraș, Borilă, Valter Roman, Aurel Mălnăşan, Iosif Ardeleanu), Nagy s-a menținut pe poziția că Revoluția Maghiară a fost justificată politic, social și moral. A respins cu indignare acuzațiile proferate de neo-staliniști și a înțeles că însuși Hrușciov, oricât a încercat să pozeze în reformator, nu putea să rupă complet cu sistemul căruia îi datora totul.
Meritul lui Nagy este că a permis resurecția societății civile, după atâtea înjosiri și umiliri. A fost un politician dintr-o specie aparte: a celor care resping machiavelismul și bizantinismul. A avut principii și a fost ucis pentru că nu a vrut să le terfelească. Conform analizei lui Paul Lendvai, asasinatul cu pojghița judiciară din 1958 a fost de fapt ordonat de János Kádár, quisling-ul maghiar, care nu putea suporta ideea unui Nagy în viață, chiar dacă după gratii. Când rostim judecăți categorice pe tema trecutului, când spunem că toți marxiștii au fost responsabili pentru ororile comuniste, ar merita să ne gândim și la acest om. Nagy a fost spânzurat la Budapesta pe 16 iunie 1958 pentru că a crezut în ideea că libertatea tuturor este o farsă în absența libertății fiecărui om în parte. Marea sa lecție este că niciun scop, chiar și unul sacralizat în religiile seculare, nu justifică utilizarea mijloacelor abjecte, violente, barbare, criminale. O lecție pe care Gheorghiu-Dej nu avea cum să o priceapă. Primul secretar al CC al PMR citea cu atenție notele informative privitoare la discuțiile purtate cu Nagy la Snagov de către emisarii PMR, adică ai KGB. Într-o ședință de Birou Politic, Dej spunea că mai întâi trebuie interogat Nagy, după care va fi spânzurat de limbă. Când Nagy afirma disperat „Arestați-mă și spânzurați-mă”, Dej nota cinic și vindicativ: „Știi ce te așteaptă”.