Republica Moldova a continuat să se confrunte cu un declin economic, dar nu a înregistrat „schimbări bruşte în atmosfera socială şi politică”, nota săptămânalul de limbă rusă „Moldavskie Vedomosti”.
Mult-trâmbiţata privatizare cu bonuri patrimoniale presupunea că fiecare cetăţean obţine un bon patrimonial pe care-l investeşte în capitalul social al oricărei întreprinderi. Chiar în timpul licitaţiilor, unele voci susţineau că s-a exagerat cu ideea de echitate socială şi că s-a făcut mai mult populism. „Este o iluzie că bonurile patrimoniale ar putea să-i transforme pe toţi în proprietari”, declara Constantin Tampiza, ex-ministru al Economiei şi Finanţelor, citat de agenţia Basa-press.
Marea majoritate a oamenilor şi-au pus speranţe că imediat după privatizare vor obţine dividende, care le vor asigura o viaţă cât de cât decentă, afirma Alexandru Muravschi, vicepreşedinte al comisiei parlamentare pentru economie. „Dar cum am putea obţine dividende, dacă populaţia, de fapt, nu a făcut investiţii. Suntem unica ţară care efectuează privatizarea întreprinderilor mici nu contra bani şi aceasta este marea noastră greşeală”, a mai spus Muravschi.
Ex-ministrul Economiei, Sergiu Certan, preşedintele comitetului de conducere al unui fond de investiţii, atenţiona că, în cazul în care nu se va schimba de urgenţă legislaţia, noii acţionari vor aştepta în zadar. El declara pentru Basa-press că în unele cazuri întreprinderile „nu doresc să aibă relaţii cu noii proprietari”.
Anul 1995 văzut de principalele ziare de la Chişinău
O constatare similară a făcut şi ziarul „Flux”, potrivit căruia, privatizarea pe bonuri patrimoniale a fost o farsă. Au câştigat doar câteva zeci de oameni, de regulă şefii fondurilor de investiţii, mai susţinea sursa citată, pe când „norocoşii acţionari” dintre cei trei milioane de cetăţeni au luat dividende de la câteva zeci de bănuţi până la câteva zeci de lei.
Privatizarea contra mijloacelor financiare rămânea însă în urma celei cu bonuri patrimoniale, dar avea o explicaţie dată de autorităţi: nici persoanele fizice, nici cele juridice nu dispun de bani pentru a face astfel de investiţii. În 1995 au fost vândute 44 de întreprinderi şi cinci obiective aflate la etapa de şantier, pentru care s-au obţinut în total 22,7 milioane lei. Perlele economiei urmau să fie scoase la mezat.
Lăudaţi la Washington
La începutul anului, mariajul politic al componentelor coaliţei de guvernare nu dădea semne de oboseală sau disensiuni.
La 30 ianuarie, Republica Moldova şi preşedintele ei Mircea Snegur erau lăudaţi la Washington. „Moldova a câştigat admiraţia şi respectul multora din Statele Unite datorită programului său curajos al reformelor economice şi al angajamentelor ei de a rezolva problemele interne complicate, în spiritul negocierilor şi concesiilor reciproce”, a declarat liderul de la Casa Albă, Bill Clinton, într-un interviu pentru oficiosul „Moldova Suverană”.
La Washington, preşedintele moldovean a solicitat sprijin, inclusiv financiar, pentru continuarea reformelor. Snegur s-a întâlnit şi cu vicepreşedintele Băncii Mondiale, Wilfred Thalwitz, care a pledat pentru urgentarea privatizării întreprinderilor mici şi restructurarea sistemului bancar.
Potrivit unui comentariu difuzat de Radio Europa Liberă, publicat de „Moldova Suverană”, turneul lui Snegur peste Ocean a fost un succes: „Un limbaj atât de pozitiv nu se găseşte decât rareori în evaluările oficiale americane asupra situaţiei din fostele ţări comuniste. (…) A fost cea de-a doua vizită a preşedintelui Snegur la Washington. Alţi şefi de stat din răsăritul Europei, ca, de exemplu, preşedintele României, dl Ion Iliescu, nu au reuşit, însă, să obţină nicio invitaţie la Casa Albă americană”.
Pe parcursul anului, la Washington au mai fost preşedintele Parlamentului, Petru Lucinschi, şi ministrul Apărării, Pavel Creangă.
Din nou despre limba română
La 20 martie, câteva mii de studenţi, profesori şi elevi au ieşit în stradă pentru a protesta împotriva deciziei Colegiului Ministerului Învăţământului de a înlocui cursul de „Istorie a românilor” cu cel de „Istorie a Moldovei”, precum şi pentru păstrarea noţiunilor „limba română” şi „literatura română” în procesul educaţional. Acestor revendicări li s-au adăugat: achitarea restanţelor la burse, majorarea acestora şi a salariilor profesorilor, în conformitate cu minimumul de existenţă. Grevele au continuat şi în următoarele zile.
Autorităţile au reacţionat furibund la mişcarea protestatară. „Se simte influenţa Ambasadei României”, a spus ministrul Securităţii, Vasile Calmoi. „Folosirea străzii ca modalitate de rezolvare a problemelor existente în societate este o dovadă de incultură”, a declarat la televiziunea naţională şeful legislativului, Petru Lucinschi. În timp ce primarul Chişinăului, Serafim Urechean, considera că „trebuie să se recurgă la măsuri administrative mai dure, întrucât spiritele în ultimul timp se adâncesc şi situaţia se poate destabiliza”.
„Greva organizată şi bine dirijată din umbră are un singur scop – distrugerea statalităţii Republicii Moldova, iar toate celelalte lozinci şi revendicări poartă un caracter de camuflare a scopului primordial”, se spunea în declaraţia guvernului, publicată de „Moldova Suverană”.
Acelaşi ziar a scris că, pe 29 martie, comitetul de grevă a avut o discuţie cu preşedintele Mircea Snegur, care a decis să instituie moratoriu asupra problemelor vizând cursurile de istorie şi limbă, pe perioada desfăşurării consultărilor suplimentare.
Urmare a protestelor, la 27 aprilie 1995, Snegur ţine un discurs în parlament, unde spune că limba oficială a statului este româna, invocând poziţia prezidiului Academiei de Ştiinţe şi a unor lingvişti de talie internaţională. El a propus revizuirea articolul 13 din Constituţia adoptată în 1994 şi a cerut în acest sens sprijinul coechipierilor de guvernare. Şeful statului a precizat că, în urmă cu un an, când a vorbit la Congresul „Casa noastră–Republica Moldova”, s-a referit la graiul moldovenesc, nicidecum nu a avut în vedere că există două limbi distincte. „Să punem capăt confruntărilor fără niciun sens pe marginea temei date, să întoarcem această regretabilă filă din istoria noastră şi să o facem onest, fără alai şi manifestări zgomotoase”, a adăugat Mircea Snegur.
În replică, unii agrarieni au cerut organizarea unui referendum în problema denumirii limbii şi l-au acuzat pe Snegur de inconsecvenţă. Snegur a părăsit Partidul Democrat-Agrar, spunând că unii lideri ai acestei formaţiuni nu vor să meargă pe calea reformelor şi vor să reducă din prerogativele şefului statului.
Laurii s-au transformat în eşec
După un an şi jumătate de guvernare, liderii Partidului Democrat-Agrar s-au acuzat reciproc de frânarea reformelor şi instalarea „sărăciei”. Unsprezece deputaţi, printre care şi Nicolae Andronic, l-au urmat pe Snegur şi au format Partidul Renaşterii şi Concilierii.
Potrivit ziarului „Ţara”, conflictul dintre Snegur şi agrarieni s-a copt mai demult, iar preşedintele a vrut să le-o ia înainte liderilor PDAM care căutau un ţap ispăşitor pentru insuccesele guvernării.
Ziarul „Flux” i-a reproşat lui Snegur că „în toţi anii de când se află la conducere, nu a făcut niciodată dovada că vrea să scoată Moldova din zona Kremlinului”. Potrivit unor surse guvernamentale, citate de publicaţie, până în prezent şi vama, şi trupele de grăniceri continuă să fie subordonate Moscovei.
„Cine a stins lumina în Moldova?”, este titlul unei scrisori deschise semnate de scriitorul Ion Druţă, publicate pe 22 noiembrie în „Moldova Suverană”. Romancierul şi dramaturgul îl acuză pe Snegur de mai multe rele, inclusiv că, în calitate de şef de stat, a admis actele de corupţie şi nu a intervenit pentru a stârpi înflorirea grupărilor criminale, că a lăsat satele să degradeze, iar oamenii flămânzi. „Corupţia a cuprins totul, de sus până jos. Puşi în faţa unei prăbuşiri economice, dumneata ai dispus, domnule preşedinte, să fie chemat cel mai bun jurist, să i se dea mandatul şi echipa necesară pentru a face un control general, de la vlădică până la opincă. S-a cercetat. S-a documentat. Şi unde sunt rezultatele acelui control?”, se întreba Druţă. Scriitorul, un simpatizant declarat al agrarienilor, dorea să mai afle de ce Snegur critică guvernul şi nu s-a implicat în activitatea lui. Druţă i-a propus preşedintelui să demisioneze şi să anunţe alegeri anticipate.
Problema corupţiei descrisă de Ion Druţă a început să apară şi în discursurile primelor persoane în stat, mai puţin au fost adoptate măsuri pentru stârpirea acestui flagel. „Luarea de mită a atins proporţiile unui cancer social. A apărut şi s-a dezvoltat o adevărată strategie de a nu plăti impozitele. (…) Sperăm că instituţiile de stat corespunzătoare se vor încadra în munca de înlăturare a acestor fenomene apăsătoare”, afirma la 1 februarie, de la tribuna Parlamentului, Petru Lucinschi.
Găuri în buget
În ultimele luni ale anului, studenţii şi profesorii au reluat protestele. De această dată, revendicările lor era sociale – plata restanţelor şi majorarea lefurilor, burselor şi pensiilor. Aceleaşi sloganuri le-au avut sindicaliştii şi angajaţii din agricultură, iar manifestaţiile au fost organizate nu doar în Chişinău.
Timp de un an, ponderea datoriilor faţă de bugetul de stat s-a dublat, atingând circa 660 de milioane de lei. O bună parte din datornici erau gospodăriile agricole nerentabile, circa o treime din numărul total, constata ziarul guvernamental de limbă rusă „Nezavisimaia Moldova”.
Petru Lucinschi: „Luarea de mită a atins proporţiile unui cancer social. A apărut şi s-a dezvoltat o adevărată strategie de a nu plăti impozitele”. (1 februarie 1995, în plenul Parlamentului)
Guvernarea era criticată de opoziţie pentru blocare reformei agrare şi păstrarea gospodăriilor agricole nereformate. Iar decizia Curţii Constituţionale din 13 octombrie servea drept un argument în plus. Printr-o hotărâre a executivului, la sfârşitul anului 1994, Guvernul Sangheli a acordat sprijin financiar, inclusiv facilităţi fiscale, credite cu dobândă mică şi anularea datoriilor unui şir impunător de gospodării agricole, considerate apropiate PDAM. Hotărârea de guvern a avut drept consecinţă, scria ziarul „Flux”, reducerea veniturilor la buget cu peste 125 milioane de lei, „mai mult de jumătate din restanţele la salarii”.
Curtea Constituţională a decis că Executivul şi-a depăşit atribuţiile constituţionale, aprobând şi transferând banii fără ca respectiva hotărâre de rectificare a bugetului să fie votată de Parlament şi fără să fie publicată în „Monitorul Oficial”.
„Urmările calamităţilor naturale din ’94 sunt folosite de actuala majoritate guvernantă nu numai pentru justificarea incapacităţii sale de a stopa declinul economic şi de a stabiliza situaţia din economie, dar şi pentru redistribuirea suplimentară a venitului statului în favoarea gospodăriilor agricole colective, de altfel aceloraşi colhozuri, multe dintre ele fiind în pragul falimentului”, scria „Flux”.
„Republica autonomă Transnistria”
Felicitaţi în capitalele occidentale pentru felul cum au rezolvat problema găgăuză şi dorind să demonstreze precedentei guvernări că pot să ducă la bun sfârşit reglementarea transnistreană, agrarienii au insistat pe acordarea unui statut special Transnistriei. Mai bine de jumătate de an s-a vorbit că deznodământul este aproape, doar că liderii de la Tiraspol au avut o altă poziţie.
În proiectul elaborat de Chişinău, despre care se spunea că a fost convenit cu partea transnistreană, se prevedea „formaţiunea teritorială sub formă de republică autonomă” care are drept la autodeterminare în cazul modificării statutului Republicii Moldova în calitate de stat independent. Potrivit documentului citat de Basa-press, şeful guvernului de la Tiraspol devenea automat şi viceprim-ministru al Republicii Moldova.
Proiectul a fost făcut public şi discutat de deputaţi după ce liderii de la Tiraspol au amânat câteva întâlniri, iar Duma de Stat a Federaţiei Ruse a adoptat, în noiembrie, o hotărâre prin care a cerut preşedintelui Boris Elţîn să recunoască independenţa Transnistriei şi să declare regiunea drept „zonă de interese strategice deosebite ale Rusiei”.
Mai mulţi deputaţi, inclusiv din sânul guvernării, au criticat statutul ce se propunea a fi acordat – republică autonomă – menţionând că asta „înseamnă că le recunoaştem republica”. Tiraspolul a insistat pe un alt termen „stabilirea relaţiilor statal-juridice cu Republica Moldova”, iar malurile Nistrului din nou s-au îndepărtat.