Candidații independenți au putut întotdeauna perturba un proces electoral, pentru că, neintrând în nici unul din criteriile politice ale partidelor tradiționale, ei vin cu criterii și programe politice care surprind, șochează, sau au chiar ca scop pur și simplu bruiajul regulilor competiției politice.
Your browser doesn’t support HTML5
Candidații independenți (internațional)
Exemple sunt nenumărate, de la acel lord britanic care avea ca simplu mesaj electoral „Vote for Me!”, fără o promisiune, fără un angajament serios sau credibil, până la Partidul Internet din Ucraina (ai cărui membri au candidat la alegerile parlamentare deghizați în personaje din Războiul Stelelor), asemenea false partide și candidați independenți au putut apărea in toate peisajele politice, inclusiv „partide ale pensionarilor” în Olanda sau Polonia.
Vine apoi varianta falșilor candidați independenți. E vorba de o combinație, o ficțiune, un truc teatral simplu în care un candidat-sperietoare strică toate calculele electorale ajutând de fapt un alt candidat aparent rival, dar în jurul căruia se formează o coaliție, o unitate de intenții de vot pentru a bara calea independentului nou-venit primejdios și reacționar.
Așa a fost candidatura lui Vladimir Jirinovski împotriva lui Boris Ielțîn în Rusia in 1996, sau candidatura lui Corneliu Vadim Tudor împotriva lui Ion Iliescu în România în anul 2000, când Vadim Tudor a ajuns în turul doi, obținând 33 % din voturi. Altfel zis, un român din trei a votat atunci pentru un agresiv neo-fascist ultranaționalist, ceea ce i-a făcut pe foarte mulți democrați ba chiar și pe unii oameni de cultură și persoane publice să ceară și să propună un vot colectiv în favoarea lui Ion Iliescu.
Tocmai acesta e rolul unui asemenea candidat apărut din afara sistemului politic tradițional.
Statele Unite au obișnuința unor astfel de candidați independenți, oameni precum milionarul Ross Perot, candidat independent la alegerile prezidențiale din 1992 și 1996. La fel, în Franța la fiecare alegeri prezidențiale apar mulți candidați din ambele părți ale spectrului politic, atât extremiști de dreapta, cât și candidați troțkiști sau pur și simplu independenți totali care visează să renoveze spectrul politic, dar care nu reușesc decât să-l fragmenteze în așteptarea turului doi, când sunt eliminați în favoarea candidatului principal pe care l-au ajutat candidând independent și fără speranțe reale de a învinge.
----------
Prezenţa unor candidați independenţi în toate tipurile de alegeri este deja o practică încetățenită în Republica Moldova, chiar dacă neafiliații sunt oarecum discriminați, spun experții, în raport cu exponentii formaţiunilor politice. Deseori aceștia au acumulat scoruri modeste, dar au existat situaţii când independenţii au furnizat surprize, notează comentatorul politic Igor Volniţchi.
„Cel mai bun rezultat în acest sens putem spune că l-a înregistrat Petru Lucinschi, cel care în 1996 candidând independent a devenit preşedinte al Republicii Moldova. dacă e să ne referim la alegerile parlamentare cele mai bune rezultate le-au avut Valeriu Ghileţchi, cel care în 2001, în cadrul alegerilor parlamentare anticipate, a acumulat circa1,8 la sută din voturile alegătorilor. Am avut şi candidatul Valeriu Boicenco care a acumulat în jur de 1 procent. În precedentele alegeri parlamentare, Oleg Brega, activist civic a furnizat o mică surpriză acumulând peste 1 procent şi devansând chiar unele partide care se dădeau mari şi tari.”
Participarea în scrutinele parlamentare nu a adus niciodată neafiliaților mandatele jinduite. Motivul ar fi pragul minim de 2 la sută din numărul total al alegătorilor pe care sunt siliti sa il treaca independentii. Un barem cam descurajant în raport cu pragul lesnicios de 6 la sută pentru partide, spun experţii. Şansele neafiliaţilor cresc însă la alegerile locale, mai ales pentru funcţia de primar, întrucât afilierea politică contează mai puţin în raport cu personalitatea candidatului. Ba uneori chiar este un balast inutil. Din nou Igor Volniţchi:
„Spre exemplu, Serafim Urecheanu a reuşit să obţină două mandate de primar al capitalei, în 1999 şi 2003, iarăşi candidând independent. Bine, era susţinut de anumite forţe politice care declarase deschis acest lucru, dar titulatura sa oficială a fost de independent.”
Igor Volniţchi aminteşte de rolul important pe care l-a jucat pentru relansarea democratică a Moldovei, Alianţa Independenţilor, o formaţiune socio-politică constituită în 2001 de mai mulţi consilieri locali şi primari care au candidat independent în localele din 1999 şi care s-au arătat îngrijoraţi de politica de centralizare excesivă promovată de guvernarea comunistă. Acea Alianţă a independenţilor ulterior a stat la baza celui mai amplu proces de coalizare a forţelor de orientare democratică, mai spune Volniţchi:
„Acel proces a culminat cu apariţia Alianţei Moldova Nostră, care a fost bilonul de bază al celui mai puternic grup electoral de orientare democratică în istoria ţării, în 2005, în alegerile parlamentare, Blocul Moldova Democrată. Vedem că independenţii la diferite etape au jucat nu doar un rol foarte important, ci şi un rol crucial în dezvoltarea Republicii Moldova.”
Deşi dreptul de a fi ales este consfințit în Constituţie, cei care prefera să candideze fără sprijinul mașinăriei partinice sunt oarecum discriminaţi, observă Igor Volniţchi. Pentru a fi înscrişi în cursă atât la locale, cât şi la parlamentare, ei sunt obligaţi să probeze in avans prin colectarea de semnături minima aderenta. Între timp aceeasi conditie va fi pusa, la apropiatul scrutin prezidenţial si in fata eventualilor candidaţii desemnaţi de partide şi anume să acumuleze câte 15 mii de semnături. Şansele însă se egalează doar in aparenta, spune Volniţchi:
„Cât costă un partid să adune pentru candidatul său 15 mii de voturi ale cetăţenilor având şi principiul de reprezentativitate teritorială şi cât de dificil este acest lucru pentru un candidat independent. Şi atunci când e vorba de creditarea de la stat a concurenţilor, finanţarea din bugetul de stat a diferitor actori politici şi multe alte compartimente dacă le analizăm vedem că independenţii sunt discriminaţi. Am spus nu o dată că în Republica Moldova se face tot posibilul pentru a-i împiedica pe oameni să candideze independent, pentru a-i determina să adere la anumite structuri politice chiar dacă ei nu sunt de acord cu politicile promovate de respectivele formaţiuni, numai pentru că nu li se lasă altă şansă.”
Deocamdată doi candidaţi independenţi şi-au anunţat participarea în cursa pentru alegerile prezidențiale din 30 octombrie. Mai mulţi comentatori anticipează că numărul acestora va creşte şi că scrutinul va fi unul destul de aglomerat întrucât unii dintre independenți ar putea avea sarcina nu atât să se apropie de fotoliul prezidențial, cît sa îi împiedice pe alții să obțină un scor relevant.