În regiunea transnistreană activează opt instituţii de învăţământ preuniversitar cu predare în limba română. De la proclamarea independenței Republicii Moldova acestea permanent au fost supuse unor atacuri de intimidare din partea administraţiei transnistrene. Eugenia Halus spune că ar fi vorba de o formă de presiune folosită de autorităţile tiraspolene împotriva şcolilor cu predare în grafia latină.
Your browser doesn’t support HTML5
Eugenia Halus: „Astăzi am avut parte de o sărbătoare foarte frumoasă consacrată limbii române. Am trăit clipe de neuitat. Au răsunat cântece patriotice. Până la lacrimi ne-au adus cântecele lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici. Copiii au dansat, copii au recitat poezii despre limbă. A fost o sărbătoare de suflet pentru elevii și părinții, colegiul pedagogic al Liceului Teoretic Evrika. Pentru ziua de mâine suntem pregătiți pentru careul solemn, pentru prima oră de dirigenție care va fi dedicată celei de-a 25-a aniversări de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Copiii sunt pregătiți, noi suntem pregătiți. La 1 septembrie vor începe anul de învățământ 130 de copii.”
Europa Liberă: E un număr mai mic comparativ cu alți ani?
Eugenia Halus: „E un număr mai mic comparativ cu anii 1999-2000, până în 2004. Și este cu câțiva copii mai mult decât în anul precedent. La general, contingentul de copii e în descreștere. Ne îngrijorează aceasta. Deoarece de numărul de copii depinde mai departe statutul instituției noastre și viitorul acestui liceu. Noi facem tot posibilul pentru a-i atrage pe copiii moldoveni în instituția noastră. Avem două grupe preșcolare de unde ne vin copilașii în clasa 1. Aceste două grupe au fost deschise anul trecut. Și numai datorită acestui fapt avem clasa 1 în anul acesta de învățământ, cu un număr de 12 elevi.”
Europa Liberă: Liceele cu predare în grafia latină în stânga Nistrului activează în baza programelor educaționale în Republica Moldova. Și se subordonează Ministerului Educației de la Chișinău. Cum este însă relația cu administrația transnistreană? Pentru că activitatea dumneavoastră într-o oarecare măsură depinde și de această relație.
Eugenia Halus: „Într-adevăr, noi suntem o instituție de învățământ subordonată Ministerului Educației cu finanțare din bugetul de stat al Republicii Moldova. Ne aflăm pe partea stângă a Nistrului. Așa cum ziceți și dumneavoastră, oricum situația noastră depinde de relațiile și de atitudinea organelor locale. La moment nu avem relații cu administrația publică locală. Noi închiriem o grădiniță care aparține Uzinei metalurgice, în baza unui contract, dar cu control, cu supraveghere asupra noastră. Avem acest control, o supraveghere. Zic aceasta având în vedere că, deși organele publice locale nu fac absolut nimic pentru ca aceste instituții să aibă condiții bune de instruire, în luna august suntem verificați de o comisie mixtă de la Chișinău și Tiraspol. La sărbătorile noastre, de 1 septembrie, 31 mai, 27 august, 31 august, organele de drept sunt cu ochii pe noi. Nu știu cum va fi mâine. Dar la sfârșitul anului de învățământ, și de fiecare dată, numaidecât apare cineva de la miliția locală, de la organele de drept locale și ne preîntâmpină ca să nu folosim simbolurile de stat ale Republicii Moldova. Noi îi ascultăm, dar oricum onorăm simbolurile de stat ale Republicii Moldova pe riscul nostru.”
Europa Liberă: Administrația tiraspoleană, transnistreană nu vă mai cere acreditare, așa cum o făceau altă dată?
Eugenia Halus: „Întrebările acestea se discută în cadrul negocierilor „5+2”. Până ce s-a oprit. Dar s-a oprit, dat fiind faptul că noi, directorii de școli din Transnistria, nu suntem de acord cu așa-numita „acreditare simplă”. Noi nu știm ce subînțeleg ei prin „acreditare simplă”. Nu suntem de acord. Pentru că acreditarea ar însemna trecerea la programele de învățământ, la manualele de pe partea stângă a Nistrului. Adică, ar trebui să ne dezicem de istoria românilor și universală, de limba și literatura română, geografie. Să ne dezicem sau să includem în programul nostru de activitate, în curriculă niște teme care vor fi indicate de Tiraspol. Deocamdată la adresa noastră, ca directori ai instituțiilor de învățământ, nu ne vine nicio circulară. Zic că se discută mai mult în cadrul negocierilor, în cadrul grupurilor de lucru dintre Ministerul Educației de la Chișinău și cei de la Tiraspol.”
Europa Liberă: Anterior, dumneavoastră, cei opt directori de instituții de învățământ cu predare în grafie latină din stânga Nistrului, erați somați să prezentați autorităților neconstituționale de acolo informații despre instituțiile pe care le administrați. Vi se mai cere acest lucru?
Eugenia Halus: „În fiecare an la început, în septembrie, ni se cere numărul de elevi. Au și ei un raport statistic și numaidecât se insistă. Deja am primit un sunet, numaidecât să le transmitem un raport cât privește numărul de elevi la 1 septembrie, mai apoi la sfârșitul anului de învățământ. Motivează că statistica are nevoie de aceste cifre. Dar noi știm că se fac calcule, se fac socoteli cât de mare este descreșterea numărului de copii și care este viitorul acestor școli.”
Europa Liberă: Ce ajutor ar putea să vă mai ofere guvernul Republicii Moldova, care e chemat să facă tot posibilul pentru ca aceste instituții să activeze în condiții normale, cel puțin identice cu cele din întreaga țară?
Eugenia Halus: „Cât privește organizarea procesului educațional, noi simțim sprijinul Ministerului Educației, suntem monitorizați de Direcția învățământ, tineret și sport din Rezina. La acest compartiment noi facem față, avem un colectiv destul de unit, de profesioniști.”
Europa Liberă: Aveți cadre suficiente?
Eugenia Halus: „Cadre didactice avem suficiente. Dar cât privește sediul liceelor noastre, în cazul dat, Liceul Teoretic Evrika, noi ne facem studiile într-o grădiniță care nu corespunde cerințelor, după standardele educaționale, după toată legislația în vigoare.”
Europa Liberă: Dar nici nu aveți curaj să căutați un alt sediu, înțeleg?
Eugenia Halus: „Dar de ce nu avem curaj? Curaj noi avem.”
Europa Liberă: Posibilitate.
Eugenia Halus: „Posibilități nu avem. Nouă ni s-a luat în 2004 cu forța sediul care s-a construit din bugetul de stat al Republicii Moldova. Și acest sediu acum este într-o stare deplorabilă. Am făcut mai multe adresări la organismele internaționale. Chiar spre sfârșitul anului precedent școlar, am scris o scrisoare la Tiraspol, cu rugămintea de a ni se întoarce sediul care a fost luat cu forța.”
Europa Liberă: Răspunsul care e din partea lor?
Eugenia Halus: „Problema este veche. Răspunsul este că, dacă ne dezicem de grafia latină și trecem la grafia chirilică, se vor gândi și vor mai negocia cu noi. Dar consider că acesta este un lucru absurd. Noi activăm de 27 de ani. Dacă timp de 27 de ani suntem ferm convinși că ne-am ales o cale corectă și sunt doritori de a studia limba română, nu știu cum se gândesc ei că, după 27 de ani de existență, noi putem trece înapoi la grafia chirilică. Guvernul ar trebui mai insistent să lucreze cu partea transnistreană cât privește localul pentru aceste opt instituții de învățământ.”