S-au împlinit, pe 25 februarie, șaizeci de ani de la clipa istorică în care, în ședința închisă a Congresului al XX-lea al PCUS, Nikita Hrușciov a denunțat, în al său „Raport Secret”, multe din crimele lui Stalin. Am examinat implicațiile Congresului al XX-lea pentru ansamblul blocului sovietic, în general, și pentru România, în particular, în cartea mea „Stalinism pentru eternitate”.
Your browser doesn’t support HTML5
Posedații: Bolșevism, mesianism, terorism
Motivul principal al demersului iconoclast lui Hrușciov era demolarea mitului predecesorului său și constituirea unui nou fundament ideologic prin „revenirea la Lenin”. Se afirma că Stalin se îndepărtase de moștenirea leninistă, considerată drept o expresie a adevăratului umanism revoluționar. Reîntoarcerea la „normele leniniste ale vieții de partid” coincidea cu o idealizare a lui Lenin, privit ca un lider tolerant și altruist, spre deosebire de despotul sanguinar care a fost Stalin. În realitate, cine vrea să înțeleagă post-comunismul rus, cu ale sale bizantine aranjamente de culise, fixații conspiraționiste, duplicități și răzbunări, nu poate evita o analiză a leninismului. La seminarul de politică rusă (sovietică și post-sovietică) pe care l-am ținut anul trecut la University of Maryland, foloseam, între altele, lucrarea clasică a filosofului existențialist creștin rus, Nikolai Berdiaev. „Originile comunismului rus” a fost scrisă în exil de acest mare gânditor, în anii ’30, cu scopul clarificării relației dintre comunismul rus și antecedentele sale teroriste. Berdiaev înfățișează deci bolșevismul ca o sinteză a mesianismului marxist cu tradiția utopică specifică radicalismului disperat al intelighenției ruse din secolul al XIX-lea. Subiectul naturii complotiste a acestui radicalism și întrepătrunderea dintre aceste mișcări și poliția secretă țaristă, mai ales în cazul organizației „Voința poporului”, sunt discutate de Stephen Kotkin, directorul studiilor ruse de la Universitatea Princeton, într-un articol cu titlul „O conspirație atât de vastă”, apărut în 2006 în revista „The New Republic”. Teza lui Kotkin este că sursa kremlinologiei, deci a acelei discipline care s-a specializat în deconstruirea misterelor Kremlinului, nu se află la Harvard, ci chiar în „dictatura milenaristă și conspiratorială” care a controlat Rusia între 1917 și 1991 (cu știutele prelungiri în prezent).
Pentru Berdiaev, leninismul a fost nu doar o tehnologie a preluării și conservării puterii, ci și o metafizică revoluționară care a abolit distincțiile tradiționale dintre bine și rău. Posedații bolșevici au fost urmașii lui Neceaiev și ai colegilor acestuia. Neceaiev a fost prototipul care l-a inspirat pe Dostoievski pentru construcția personajului de o infinită amoralitate Piotr Verhovenski din romanul „Demonii”. Asemeni posedaților dostoievskieni, bolșevicii erau fanatici convinși că fericesc umanitatea, indiferent de metodele utilizate. În plus, ei erau înarmați cu o doctrină ce se pretindea infailibilă. Tocmai această aroganță epistemică l-a ferit pe Lenin de îndoieli și l-a făcut imun la orice considerente „sentimental-burgheze”. Scrie Berdiaev: „Lenin a permis orice metodă în lupta pentru victoria revoluției. Pentru el, ‚bun’ era orice servea revoluția; ‚rău’ tot ce o împedica. Principiile revoluționare ale lui Lenin au o sursă morală; el nu putea suporta injustiția, opresiunea și exploatarea, însă a devenit atât de obsedat cu ideea revoluționară maximalistă, încât la sfârșit a pierdut sensul imediat al distincției dintre bine și rău; a pierdut relația directă cu oamenii în carne și oase; a permis frauda, înșelătoria, violența și cruzimea”. Ascet iluminat și sectar din specia ordinelor religioase, Lenin a creat doctrina partidului unic ca instrument al unei Istorii divinizate.
Într-un pamflet celebru, „Terorism și comunism”, scris în timpul războiului civil, Lev Troțki, pe atunci principalul aghiotant al lui Lenin, făcea elogiul terorismului revoluționar. La fel ca pentru Lenin, salvarea revoluției justifica recursul la cele mai dure metode. „Dictatura proletariatului” era definită drept stâlpul de rezistență al noii puteri. Legalitatea era repudiată drept un moft burghez. Nu întâmplător, primul comisar al justiției în guvernul lui Lenin, socialist-revoluționarul Isaak Steinberg, și-a dat demisia în semn de protest împotriva exterminismului social practicat de bolșevici. Documente publicate după 1991, inclusiv volumul „Necunoscutul Lenin” editat de Richard Pipes, demonstrează cât de direct s-a implicat Lenin în această politică de terorism statal.
Insist asupra acestor chestiuni pentru a lămuri care este genealogia diverselor partide ce se revendică încă de la Lenin (între altele, Partidul Comunist al Federației Ruse). Iar Vladimir Putin însuși, cu ale sale porniri autoritar-despotice, nu este străin de ceea ce constituie apăsătoarea moștenire a leninismului.