Republicanul de 70 de ani Donald Trump, om de afaceri, miliardar, fostă stea de „reality show”, a câștigat alegerile prezidențiale de ieri din Statele Unite, urmând să devină al 45-lea președinte american.
Americanilor, Donald Trump le-a promis că o să fie președintele tuturor, indiferent dacă l-au votat sau nu, iar restului lumii – că o să fie corect și o să caute tangențe, nu confruntare, chiar dacă o să pună interesul Americii pe primul loc.
Your browser doesn’t support HTML5
Dar noul președinte ales al Statelor Unite și-a început discursul cu un mesaj tradițional după alegeri în vederea reconcilierii.
„Tocmai am fost sunat de Secretarul Clinton. Ne-a felicitat pentru victorie pe noi, este victoria noastră”, a spus Donald Trump în fața suporterilor săi la New York, alături de vicepreședintele ales, Mike Pence.
„Acum este momentul ca America să-și lecuiască rănile dezbinării.
Trebuie să ne unim. Tuturor republicanilor, democraților și independenților din întreaga țară, le spun că a venit timpul să ne unim ca un singur popor.
Om de afaceri și celebritate mediatică, Donald Trump este un novice în politică. Despre propria victorie, a spus că este „istorică”. Pentru mulți alții - este surprinzătoare, după ce majoritatea sondajelor sugerau că va învinge Hillary Clinton.
Astă noapte, candidata democrată și-a amânat discursul tradițional prin care cel care pierde alegerile își recunoaște înfrângerea și felicită public învingătorul. Dar într-un discurs rostit astăzi Hillary Clinton, care a câștigat votul popular, dar nu și numărul necesar de electori, stat cu stat, ca să devină președintă a vorbit și ea despre unitate.
„L-am felicitat astă noapte pe Donald Trump și i-am oferit colaborarea pentru binele țării. Sper că va fi un președinte de succes pentru toți americanii. Acesta nu este rezultatul pe care ni l-am dorit sau pentru care am muncit atât de mult și îmi pare rău că nu am câștigat aceste alegeri, în numele valorilor pe care le împărtășim și viziunea pe care o avem pentru țară noastră”, a spus Clinton la New York, în fața unui grup de suporteri și membri ai campaniei sale.
Your browser doesn’t support HTML5
În campania electorală, Donald Trump a făcut multe declarați care au îngrijorat partenerii Americii. În discursul victorios, el a încercat să diminueze aceste îngrijorări.
„Aș vrea să spun comunității internaționale că, în vreme ce vom pune mereu interesele Americii pe primul loc, ne vom comporta corect cu toată lumea. În relația cu toți oamenii și cu toate celelalte țări vom căuta tangențe, nu ostilitate, parteneriat, nu conflict”.
Alegerea republicanului Donald Trump președinte pune capăt unei perioade de opt ani în care administrația americană a fost condusă de un democrat, Barack Obama. Această victorie, comentează agenția Associated Press alături de mulți alții, poate însemna anularea marilor realizări ale președintelui Obama, cum este reforma sistemului de asigurări medicale.
Dar astăzi, Barack Obama l-a felicitat pe învingător la telefon și l-a invitat să se întâlnească joi și să înceapă pregătirile pentru transferul puterii. Acesta se va încheia pe 20 ianuarie, când noul președinte ales, al 54-lea președinte al Statelor Unite, urmează să depună jurământul.
Administrația Trump își va începe mandatul cu un Congres controlat în totalitate de republicani. Aceștia și-au păstrat majoritatea și în Senat, și în Camera Reprezentanților, în urma alegerilor legislative de marți, care au avut loc o dată cu cele prezidențiale.