Your browser doesn’t support HTML5
Deși a trecut jumătate de an de la intrarea în vigoare a legii care interzice fumatul în spațiile publice închise, nu toate localurile o respectă. Potrivit unui studiu, cu privire la fumatul în cafenelele, barurile și restaurantele din Bălți și Chișinău, în aproape 10 la sută dintre aceste localuri legea antifumat este ignorată. Reprezentanții agenților economici recunosc neajunsurile, dar dau vina pe autorități care, în opinia lor, aplicată legea selectiv. Detalii, relatează Nicu Gușan
Înainte să fie adoptată, legea care interzice fumatul în spațiile publice, a provocat o serie de fobii printre șefii de restaurante. Dacă unii se temeau că vor pierde clienții, alții spuneau că restricțiile le-ar putea îngropa afacere, asta dacă vor fi aplicate selectiv, fapt ce ar crea condiții de concurență neloială pe piață.
Potrivit studiului prezentat marți de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate, realizat în colaborare cu mai multe organizații neguvernamentale, cel puțin una din fricile administratorilor a fost demontată, și anume acea de a pierde clienții, spune expertul PAS Ghenadie Țurcanu:
„Toate studiile internaționale arată că nici într-o țară în care au fost aprobate și implementate asemenea legi, localurile de alimentație publică nu suferă pierderi. De fapt, când auzim afirmații că avem pierderi, ar fi bine ca aceste localuri să prezinte toate datele despre afacerile lor, ceea ce ei nu vor să facă.”
Totuși, această opinie nu este împărtășită și de Aneta Zasavițchi, președinta Asociației Restaurantelor din Moldova:
„Statistica arată că pe timp de vară, vânzările cafenelelor din centrele comerciale scad cu 30%. Din cauza faptului că a intrat și legea în vigoare, vânzările lor au scăzut dublu.”
Se pare că administratorii de reastaurante nu au scăpat de teama aplicării legii antifumat în mod selectiv, spune Aneta Zasavițchi. În opinia ei, autoritățile ar favoriza în mod intenționat anumite localuri:
„Unele localuri, asumându-și riscul, sau din propria inițiativă, permit fumatul în local. Astfel, ne trezim într-o situație în care în unele localuri se fumează și sunt arhipline, iar localurile din împrejurimi, care respectă legea, au pierderi.”
Europa Liberă: Am putea spune că legea este aplicată selectiv?
„Am putea spune că legea este aplicată selectiv, pentru că vina nu poate fi doar a administratorului localului care încalcă legea, aici este vorba și de monitorizarea Centrului de Sănătate Publică, a poliției, care au atribuții de a monitoriza situația, de a sancționa, adică de a avea grijă ca legea să fie respectată. Acum, se întâmplă pur și simplu o concurență neloială, dar problema vina din altă parte, pentru că dacă se fumează în continuare, înseamnă că este ceva putred la mijloc.”
Opinia că ar fi ceva „putred la mijloc” este combătută de șeful Direcției generale Securitate Publică a Inspectoratului General de Poliţie, Marin Maxian. Potrivit lui, în ultimele patru luni, amenzile aplicate pentru fumatul în spațiul public au însumat peste două milioane de lei. Totuși, în opinia Luminiței Suveică, directoarea Centrului Național de Sănătate Publică, amenzile par să nu aducă rezultate așteptate:
„Specialiștii noștri merg practic în fiecare zi și nu selectează localurile. Clar că cei care nu se conformează, ei caută diferite scuze. Avem deja trei localuri care au fost amendate de câte trei ori. Noi am pregătit actele și deja le-am trimis în instanța de judecată pentru ca să i-a decizia de stopare a activității. Adică am început cu binișorul, cu educarea agenților economici, apoi am început cu amenzi, și am văzut că nu merge. Aștept totuși ca atunci când instanța va fi corectă și va suspenda activitatea unui local, va fi de învățătură pentru toți.”
În paralel cu administratorii de localuri, se pare că și fumătorii au reproșuri. Iată ce au spus câțivai dintre aceștia, întâlniți ocazional pe străzile capitalei:
„Eu nu merg la local ca să fumez, merg ca să mănânc, să ascult muzică.”
„Înainte de a adopta această lege, mai întâi trebuiau să amenajeze spații pentru fumat, pentru că putem să primim amenzi pentru fumat oriunde. Chiar și aici unde fumez eu acum nu cred că este permis acest lucru.”
„Legea-i bună, pur și simplu de ar amenaja locurile mai bine pentru fumători ar fi normal.”
Datele Centrului de Sănătate Publică arată că 27 la sută dintre cetățenii Republicii Moldova continuă să fumeze, iar modificările legislative, sau amenzile usturătoare la prima vedere, par să fie ineficiente în a descuraja acest viciu.