Your browser doesn’t support HTML5
Proletarii reali și sectarismul mesianic
Îmi asum riscul de a spune ceea ce cred. Reprimarea grevelor muncitorești, inclusiv cea de la Atelierele Grivița din 16-17 februarie 1933 este, prin definitie, o acțiune anti-democratică și reprobabilă. În egală măsură, este obligatoriu, dacă vrem sa menținem standardele obiectivitătii istorice, să spunem că printre organizatorii grevei se aflau figuri importante ale Partidului Comunist din România, secțiune a Internaționalei Comuniste (Comintern). Gheorghe Stoica (Moscu Cohn) era produsul Școlii Leniniste de la Moscova. El a fost comisarul politic al grevei. Penetrarea comunistă s sindicatelor este dovedită.
Este obligatoriu și onest să spunem că strategia grevei a fost, în mare măsură, inițiată și concepută de comunistul polonez Alexander Danieluk-Stefanski (Gorn sau Gorun), pe vremea aceea secretar general al PCdR, pe baza directivelor venite de la Moscova. Conducerea grevei nu era luxemburgistă, ci cominternistă. Revendicările erau legitime, nu și manipulările lor. La vremea respectivă, PCdR ii trata si ii denunța pe social-democrați drept „social-fasciști”. Nu era, in niciun caz, „avangarda” proletariatului din România. Era o sectă mesianică, o formațiune clandestină, integral, total si necondiționat obedientă in raport cu poruncile Moscovei.
Revizionismul istoric este regretabil și deplorabil, indiferent dacă ne ocupăm de fascism ori de comunism. Adevărul este unul și nu trebuie sfărâmat in funcție de patimi partizane, mai vechi ori mai noi. Am scris o carte intitulată „Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc”. Mă intristează să observ mentalul stalinist, cu ale sale metehne, legende și mistificări, reinviat la atâția ani de la prăbusirea Blocului Sovietic. Mai ales când acest lucru se intâmplă cu oameni care, cum se spune, should know better. Aici nu este vorba de maniheism, ci de probitate.
Eu unul nu pot și nu am motive să tac atunci când mă confrunt cu o romantizare a comunismului interbelic, din România ori de aiurea. Nu pentru asta i-am citit pe Arthur Koestler, pe Boris Souvarine, pe Victor Serge, pe Panait Istrati, pe Aleksander Wat, pe Margarete Buber Neumann...