Paul Manafort, fostul șef al campaniei lui Donald Trump pentru prezidențialele din 2016, a avut, se pare, un contract de milioane de dolari cu oligarhul rus Oleg Deripaska, pentru a promova în Occident, mai ales în Statele Unite, dar și în țările fost sovietice, interesele regimului Putin – susține agenția de știri Associated Press, într-o relatare în exclusivitate, publicată astăzi.
Deripaska este unul din apropiații președintelui rus. În documente ale Departamentului de stat american, din 2006, este descris drept „unul din cei doi sau trei oligarhi cu care Putin se consultă în mod regulat” și un „membru aproape constant al delegațiilor care îl însoțesc pe Putin în străinătate”, precizează AP.
Your browser doesn’t support HTML5
Se pare că Manafort ar fi propus, încă din 2005, o strategie pentru a îmbunătăți imaginea regimului Putin și a facilita afacerile rusești în Statele Unite, în Europa și spațiul CSI.
AP își bazează relatarea pe documente și interviuri cu surse bine informate, în majoritate citate anonim.
Până acum, Paul Manafort a negat că ar fi reprezentat vreodată interesele Rusiei.
Manafort a condus, fără a fi plătit, campania lui Donald Trump între martie și august 2016, inclusiv în momentul când Trump a devenit oficial candidatul Partidului Republican pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2016. Cooperarea s-a încheiat în momentul în care tot agenția AP a relatat că Manafort a condus, în secret, un efort (lobby) de promovare la Washington a intereselor Partidului Regiunilor din Ucraina, partidul fostului președinte pro-rus Victor Ianukovici, forțat să plece de la putere în 2014.
Noile dezvăluiri ale agenției AP vin în contextul în care membri ai campaniei lui Donald Trump sunt în centrul unor investigații conduse de FBI (Biroul Federal de Investigații) și de două comisii ale Congresului american. Scopul acestor anchete este de a determina dacă a existat vreo coordonare între campania lui Trump și Rusia (acuzată de atacurile cibernetice masive de anul trecut) pentru a submina șansele candidatei democrate la președinție Hillary Clinton, cunoscută între altele pentru poziția sa ostilă față de regimul Putin.
AP relatează că este în posesia planului strategic secret, propus de Manafort în 2005, privind modul cum ar fi putut fi influențate cercurile politice de afaceri, dar și mass media din Statele Unite, Europa și țările CSI pentru a înainta interesele Rusiei.
„Credem că acest model poate fi de mare folos guvernului Putin dacă este folosit la nivele potrivite” se arată în documentul aflat în posesia agenției AP.
Manafort mai scrie, tot potrivit AP, că prin această strategie „ar putea fi redirecționate, intern și extern, acțiunile guvernului Putin”, care ar avea numai de câștigat.
Strategia i-ar fi fost prezentată oligarhului Oleg Deripaska cu care Manafort ar fi încheiat, în 2006, un contract de zece milioane de dolari anual. Nu este clar ce muncă ar fi prestat ulterior, în baza acestui contract.
Tot AP precizează că relațiile de afaceri dintre Manafort și Deripaska au durat cel puțin până în 2009.
Paul Manafort nu a negat faptul că a lucrat pentru Deripaska dar într-o declarație scrisă pentru AP, a precizat că nu a fost nimic „compromițător” în această relație. „Munca mea pentru dl Deripaska nu a implicat nici odată să reprezint interesele politice ale Rusiei” susține în declarația sa Manafort. La Moscova, un purtător de cuvânt al oligarhului rus a refuzat să răspundă întrebărilor agenției AP.
Între timp, la Kiev, s-au făcut noi dezvăluiri privind plăți secrete care i s-ar fi făcut lui Paul Manafort. Parlamentarul ucrainean Sergei Leșenko, angajat în lupta anticorupție, susține că are documente care demonstrează că în 2009, Paul Manafort ar fi fost plătit, printr-o firmă off shore, cu suma de 750 de mii de dolari de către fostul președinte Victor Ianukovici.
Plata, a explicat Leșenko miercuri, la o conferință de presă, s-ar fi făcut printr-o firmă din Balize, care era alimentată cu bani dintr-un cont în Kîrgâstan, mai precis un cont dintr-o bancă ce aparține familiei fostului președinte Kurmanbek Bakiev. Din Belize, banii au fost transferați în Statele Unite, așa că Leșenko este de părere că tranzacția trebuie anchetată în primul rând de autoritățile americane, la mijloc fiind un cetățean american.
Purtătoarea de cuvânt a Biroului Național Anticorupție din Ucraina a declarat tot astăzi agenției AP că Biroul știe de documentele prezentate de Leșenko, dar că nu a avut ocazia să le cerceteze și că Paul Manafort nu este cercetat de autoritățile ucrainene pentru că „nu este cetățean ucrainean și nici nu a reprezentat, oficial, interesele țării”.