Die Weltgeschichte ist das Weltgericht: Pentru Lenin și tovarășii săi, revoluția mondială a fost un postulat incontestabil, alfa și omega crezului lor mesianic. Revoluția bolșevică a fost văzută ca preludiul la o revoluție globală anticapitalistă care ar permite umanității să facă saltul spre tărâmul libertății. Au fost puse laolaltă determinismul rigid și voluntarismul febril. În mintea lui Lenin, Germania era următoarea stație revoluționară, urmată de Franța, Anglia, Italia și Statele Unite.
Your browser doesn’t support HTML5
Blog Vladimir Tismăneanu
A Treia Internațională, cunoscută și drept Comintern, a fost înființată la Congresul organizat la Moscova între 2-6 martie 1919 pe fundalul războiului civil rus. Lenin, Troțki, Zinoviev, Buharin și Radek erau direct implicați în efortul de internaționalizare a experimentului sovietic.
Tot Lenin a formulat cele 21 de condiții obligatorii pentru ca orice partid marxist radical local să poată fi admis în noua organizație. Cea mai importantă se referea la subordonarea completă, necondiționată, mortificată (perinde ac cadaver) în raport cu centrul de la Moscova. Partidele comuniste erau naționale în formă, dar în conținut ele erau toate secțiuni ale Cominternului.
La puțin timp înainte de asasinarea de către Freikorps pe 21 ianuarie 1919, Rosa Luxemburg, cel mai influent rival și critic al lui Lenin în sânul marxismului revoluționar, trimitea un emisar la Moscova (Hugo Eberlein) spre a-i exprima acolo opoziția față de ideea lui Lenin ca sediul statului major al revoluției mondiale să fie localizat aproape și controlat de Kremlin. Ceea ce a urmat a fost saga tragică a iluziilor, faux pas, gafe imense și orbirea completă în privința amenințării naziste. După ani și ani de suicidară, ultra-sectară strategie „clasă contra clasă”, Stalin și-a schimbat poziția în 1934 și, prin vocea lui Dimitrov, a anunțat necesitatea Fronturilor Populare împotriva fascismului. Einheitsfront (Frontul unit) a devenit noul slogan, așa cum o certifică și un cântec din 1934 compus de Hanns Eisler pe versuri de Bertolt Brecht.
Frații Eisler au personificat dezastrul moral asociat cu Stalinternul: Elfriede, nom de guerre Ruth Fischer, a fost unul din liderii KPD până când a fost epurată de staliniști sub acuzația zinovievism. Ea a confruntat conducerea Ernst Thälmann-Heinz Neumann, a ajuns în cele din urmă în Statele Unite, a scris o carte clasică sub titlul Stalin and German Communism și a depus mărturie împotriva spionilor sovietici în fața Comisiei pentru Activități Antiamericane (HUAC). Partenerul ei, Arkadi Maslow, și el un înverșunat adversar al lui Stalin, a fost cel mai probabil ucis de către agenții NKVD la Havana. Frații ei, compozitorul Hanns Eisler și agentul sovietic și ideolog comunist Gerhard Eisler, au continuat să-l servească pe Stalin și obiectivele sale. Ruth Fischer se referea la ei ca la „foști frați”/„ex-brothers”. În memoriile sale, Arthur Koestler discută soarta acestei familii revoluționare...
Cominternul s-a dezmembrat oficial în mai 1943, dar a decedat în fapt mai devreme, în timpul Marii Terori din Uniunea Sovietică. Într-un fel, aceasta este tema cărții Întuneric la amiază a lui Arthur Koestler, a trilogiei lui Manès Sperber Like a Tear in the Ocean și a Criptei pentru Boris Davidovici, capodopera lui Danilo Kiš. Cuiul în coșciugul Cominternului l-a reprezentat îmbrățișarea mortală cunoscută și ca Pactul de Non-Agresiune dintre Stalin și Hitler din data de 23 august 1939. În mod cu totul ironic, la conducerea Cominternului s-a aflat până la sfârșit Gheorghi Dimitrov, eroul procesului de la Leipzig legat de incendierea Reichstag-ului...