Aprilie, cea mai crudă dintre luni

Agricultorii moldoveni se tem că recoltele lor vor fi compromise de zăpada din ultimele zile

Codul galben de ninsori rămâne în vigoare și pentru următoarele zile iar meteorologii anunță că pe timp de noapte, temperaturile ar putea să scadă până la -3 grade. Agricultorii urmăresc cu îngrijorare prognozele, întrucât riscă să fie afectați de frig majoritatea pomilor care au dat în floare. Deocamdată însă cei mai mulți dintre ei se feresc să facă aprecieri despre eventuale pierderi și așteaptă să vadă ce va arăta mercurul din termometre în următoarele zile. Tamara Grejdeanu a stat de vorbă cu mai mulți fermieri și are amănunte:

Your browser doesn’t support HTML5

Aprilie, cea mai crudă dintre luni

Mihai Cojocaru are plantații de cireș în raionul Criuleni. Pomicultorul spune că a investit în sisteme performante de irigare și anti îngheț, pe care nu poate conta însă atunci când ninge puternic iar temperaturile pot să coboare sub pragul zero pe parcursul întregii nopți. Lovitura fatală a gerului - asta este temerea cea mare a lui Mihai Cojocaru. Deocamdată, florile de cireș e sunt vii, spune pomicultorul. El speră că livezile îngrijite corespunzător, cu stimulatori de creștere și substanțe care întăresc copacii, ar putea fi rezistente la riscuri astfel încât jumătate din viitoarea recoltă să fie salvată:

„La moment, și frunzele, și fructele și florile la toți pomii fructiferi sunt vii, adică nu-i atacat nimic practic. Dacă vom avea temperaturi de -2 și mai mult, va fi 30, până la 50 de procente din fructe atacate. Zăpada nu-i un pericol. Livezile intensive toate sunt pe suport, sunt legate, nu-i pericol că se vor rupe pomii, crengile.”

Pomicultorii spun că sunt obișnuiți cu scăderile bruște ale temperaturii primăvara, nu și cu ninsoarea abundentă. În fața unei astfel de ,,anomalii” cum o numește Mihai Matarin, pomicultorii sunt neputincioși și le rămâne doar să aștepte îmbunătățirea vremii ca să constate daunele. Fermierul are livezi de piersici în satul Olănești. El spune că florile acoperite cu zăpadă pot rezista cel mult o zi:

„Dacă la noapte va fi zero grade, omătul șade pe floare și azi și mâine, el nu se topește. Așa că îngrijorarea o trecut în partea că sunt 50 de procente că nu o să avem nimic. Când îi două-trei ore cu minus dimineața, care mai dă foc, care udă așa mărunțel și apa tot ia răceala, dacă când stă așa pe frunze, de acum nu se mai poate face nimic.”

Starea vremii i-ar putea pune în dificultate și pe producătorii de mere, zice Mihai Lupu, agricultor din raionul Briceni. Cei mai expuși sunt pomii care au dat deja în floare. Agricultorul face referire la cunoștințele sale teoretice în materie de rezistență a copacilor la îngheț, pentru că pomi acoperiți de zăpadă la sfârșit de aprilie nu a mai văzut. Una știe sigur însă: dacă e compromisă prima floare a pomilor, atunci se pierde cea mai competitivă producție:

„Dacă este floare deja, petalele sunt deschise, rezista la 0, -1. Dacă butonul este încă închis, până la -2, dar iarăși, principalul este unde este amplasată, dacă locul este mai deschis pentru curenții reci sau nu, înălțimea, contează mult locul amplasării livezilor. Prima floare, dă ce mai bun, cel mai mare fruct, și dacă-i afectată prima, deja nu poți să te aștepți la o producție calitativă.”

Mulți dintre producătorii agricoli care au trecut la agricultura performantă și au investit în infrastructura livezilor au stații proprii care îi ajută să monitorizeze cu precizie evoluția temperaturilor. Iurie Hurmuzachi, directorul adjunct al Federației Naționale a Agricultorilor spune că informația colectată din 7 raioane ale republicii, de la diferiți producători, arată că până acum, din fericire, nu sunt înregistrate pierderi semnificative. Pomicultorii, dar și ceilalți fermieri așteaptă să crească temperaturile și să contenească precipitațiile. În caz contrar pe vor suferi in special câmpurile de floarea soarelui însămânțate în ultimele două săptămâni pentru că ar putea să putrezească în loc sa încolțească. Estimările făcute astăzi sunt însă premature și seamănă cu socoteala de acasă, combătută lesne de cea de la târg.