Despre nesfârșita odisee a sistemului de vot din Moldova au stat de vorbă în studioul EL de la Chișinău Vasile Botnaru și analistul Igor Boțan, care s-au concentrat asupra rolului diasporei.
Igor Boțan: „Diaspora este o forță și ea a devenit ca atare încă în perioada guvernării comuniștilor, atunci când contribuția diasporei prin remitențe a echivalat cu Bugetul de stat. Noi putem spune că, în ultimii zece ani, remitențele valorează cât un Buget de stat. Acești bani sunt valorificați aici de către familiile migranților noștri. Datorită acestor migranți ai noștri, se menține economia noastră de consum…”
Europa Liberă: Dar fiți de acord că tocmai pe timpul comuniștilor s-a încercat cumva marginalizarea lor politică și trimiterea pe un coridor etnic, de festivaluri, de investiții, dar fără drepturi politice.
Igor Boțan: „Este adevărat și această situație s-a schimbat în 2010, în ajunul alegerilor parlamentare anticipate, când așa-zisa guvernare proeuropeană a înțeles că poate pierde eventual alegerile, dacă nu recurge la sprijinul diasporei.”
Europa Liberă: Deci a sunat goarna atunci?
Igor Boțan: „Sigur că da. Și noi știm cum s-a făcut acest lucru. Autoritățile au căutat bani la partenerii noștri de dezvoltare care au oferit granturi pentru deschiderea secțiilor de votare peste hotare și noi știm care a fost efectul – cinci mandate de deputați au fost obținute datorită votului diasporei, în proporție de 4:1. Patru mandate au fost obținute de forțele proeuropene, trei – de către liberal-democrați, unul – de către liberali și unul – de către Partidul Comuniștilor în Federația Rusă și în spațiul ex-sovietic.”
Europa Liberă: Aceasta e maximum ce se poate obține de la diasporă?
Igor Boțan: „Aici e momentul-cheie, pentru că au fost alegerile din 2014, la care au participat practic în procente și în cifre absolute cam același număr de conaționali de-ai noștri aflați peste hotare – 72 de mii. Deci, efectul a fost practic același, s-a confirmat. Este un fenomen sociologic, dacă putem spune așa. Și în cadrul alegerilor prezidențiale din octombrie 2016 diaspora, cu de la sine putere, pe entuziasmul propriu, a dat un randament de două ori mai mare decât la alegerile parlamentare din 2010 și 2014. Dacă am traduce rezultatul dat de diasporă în mandate parlamentare, de exemplu, ar fi vorba deja de zece mandate care s-ar distribui în felul următor: nouă din aceste zece ar reveni, hai să spunem așa, vectorului proeuropean și unul – vectorului euroasiatic. De aici și nemulțumirea domnului Dodon, de aici insistențele Domniei sale de a echilibra cumva situația. Pe de altă parte, guvernarea care pretinde că este proeuropeană de asemenea este nemulțumită, pentru că suportul diasporei proeuropene este pentru forțele politice proeuropene emergente, și nu pentru cele care pretind că reprezintă vectorul european. Noi vedem care sunt reacțiile Comisiei de la Veneția la proiectul de lege din martie 2014 și la cel recent vedem că Comisia de la Veneția insistă ca guvernanții, dacă vor să introducă modificări în Codul electoral, trebuie să aibă grijă de diasporă și reprezentarea acesteia.”
Europa Liberă: De întreg milionul care este în afara Republicii Moldova? Tocmai din cauza acestui număr impresionant, multă lume spune așa: Veniți acasă, mâncați cu noi alături salamul sau voi nu vă implicați aici în sărăcia noastră, de ce ar trebui să vă dăm locuri în Parlament?
Igor Boțan: „Este adevărat că există astfel de voci și aceste voci, în general,ignoră diaspora sau o tratează pe alocuri chiar persiflant…”
Europa Liberă: Sunt cei care nu primesc bani din exterior?
Igor Boțan: „Nu cred că este vorba de cei care nu primesc bani din exterior; este vorba despre cei care vociferează dorințele actualilor guvernanți, dar ei uită că acești oameni aduc în țară remitențe echivalente cu un Buget de stat pe care se menține, deocamdată, economia noastră de consum.”
Europa Liberă: Dar care-i deosebirea între un deputat care va reprezenta diaspora și unul care va reprezenta raionul Florești?
Igor Boțan: „Noi nu putem răspunde la această întrebare, pentru că oamenii care pleacă peste hotare se duc acolo nu pentru a deveni politicieni și a desfășura activități politice. Deci, acești oameni apriori pleacă peste hotare pentru o soartă mai bună, pentru a câștiga bani, și nu pentru a face politică.”
Europa Liberă: Și atunci, ei cum își câștigă dreptul să aibă reprezentant în Parlament - doar prin faptul că trimit un buget în țară?
Igor Boțan: „Nu, prin faptul că ei participă la alegeri. Lor li se oferă dreptul de a alege și acest drept…”
Europa Liberă: Dar nu se poate tuturor. Aici era întrebarea mea.
Igor Boțan: „Eu cred că punctul de reper este rezultatul alegerilor precedente. Noi vedem cum s-a mobilizat…”
Europa Liberă: Prezidențiale?
Igor Boțan: „…prezidențiale, parlamentare-prezidențiale. A fost elaborată Concepția dreptului cetățenilor de a vota la locul aflării peste hotare. Este înregistrarea prealabilă, dar această înregistrare prealabilă are doar efectul unui indicator cam unde aproximativ sunt concentrați concetățenii noștri care vor să participe la votare. Acolo unde mai mult de 100 de persoane, mă refer la localitățile, de exemplu, în Italia, Portugalia, Germania sau Statele Unite, Canada, Anglia, mai mult de 100 de cetățeni își manifestă dorința să participe la votare, autoritățile binevoiesc să deschidă acolo secții de votare…”
Europa Liberă: Dacă au bani?
Igor Boțan: „Dacă au bani… Dar acest lucru deja s-a încetățenit – la trei scrutine consecutive, guvernanții au găsit resurse pentru a le oferi cetățenilor acest drept.”
Europa Liberă: Dodon spune că și Rusia trebuie pusă în valoare.
Igor Boțan: „Corect, numai că nimeni nu a ridicat în mod special bariere pentru concetățenii noștri din Rusia. Cetățenii noștri sunt concentrați în câteva orașe – Moscova, Sankt Petersburg, alte orașe unde au loc, hai să spunem așa, construcții epocale; cum era Soci în 2013, în ajunul alegerilor din 2014 ș.a.m.d. Deci, sunt lucruri absolut obiective care sunt elaborate. Mai mult decât atât, noi trebuie să înțelegem că cei care atacă diaspora nu-și dau seama de fapt ce fac, pentru că în 2012 a fost instituit Biroul pentru relații cu diaspora și acest lucru s-a făcut prin hotărâre guvernamentală. În cadrul Cancelariei de Stat există acest birou, deci, nu poți ignora ceea ce este legiferat printr-un act guvernamental.”
Europa Liberă: Dacă citim la modul practic recomandările Comisiei de la Veneția, câți deputați ar trebui să aibă diaspora în Parlament și cine să-i voteze pe ei?
Igor Boțan: „Răspunsul este că atunci când ai o diasporă care valorează o treime din cetățenii cu drept de vot, nu poți face calcule de acest gen, de aceea Comisia de la Veneția spune că este nerecomandabil să schimbi sistemul electoral. Actualul sistem electoral proporțional permite rezolvarea tuturor problemelor legate de votul diasporei. Deci, e suficient ca cetățenii noștri să dea un semn autorităților că, acolo unde sunt concentrații, sunt destul de mulți ca să fie fezabilă deschiderea secțiilor de votare, ei vin și își exercită dreptul de vot pentru un candidat sau pentru un partid pe care îl preferă. Ei de obicei nu au pretenții să fie ei, cei din diasporă, care reprezintă diaspora, pentru că nu asta a fost menirea părăsirii țării și stabilirii în afara țării și asta le satisface pe deplin necesitățile. Guvernanții au luat prăjina înainte și au spus: Domnilor, dar de ce să dați voi zece mandate nu știu cum, de ce să nu vă dăm noi niște locuri și voi să vă alegeți reprezentantul vostru din diasporă? Fără a indica câte mandate dau, în ce mod, cum se vor colecta semnăturile, cum vor fi identificați candidații…”
Europa Liberă: Exact ca și pentru găgăuzi – o promisiune foarte abstractă… Adică, sistemul care se dezbate acum – uninominalo-mixt – ar însemna, de fapt, patul lui Procust pentru această diasporă?
Igor Boțan: „Exact. Din punctul meu de vedere și din ceea ce am auzit la dezbaterile din Parlament, susținătorii trecerii la sistemul uninominal sau mixt vor să disipeze, să dizolve cumva acest efort concentrat al diasporei pentru, hai să spunem așa, forțele proeuropene emergente, și nu cele care au compromis de fapt vectorul european în acești opt ani de zile. Părerea mea este că dorința lor cea mare este să disipeze acest vot. Pe de altă parte, am văzut că domnul Dodon de asemenea dorește ca să echilibreze cumva situația ca proporția să nu fie de 9:1, dar cumva să fie echilibrată și am văzut că a promis în mod public că proiectul pe care îl înaintează socialiștii va prevedea 25 de mandate pentru diasporă și pentru Transnistria, lucru care, fiind promis, nu a fost realizat măcar la nivel de proiect, pentru că el nu se regăsește acolo.”
Europa Liberă: Comportamentul lui Dodon este de înțeles – care politician n-ar vrea să meargă cu farfuria cu miere acolo unde stau albinele?
Igor Boțan: „Da, și cu căpșune, este adevărat. Domnul Dodon joacă în favoarea Partidului Socialiștilor. Noi putem înțelege din punct de vedere politic care sunt interesele lui, dar din punct de vedere, hai să spunem așa, al unei dreptăți sociale, al unei reprezentări corecte a segmentelor din Republica Moldova – politice, sociale ș.a.m.d., Domnia sa nu procedează corect.”
Europa Liberă: Deci, dacă ar fi să rezum discursul Dvs. - Comisia de la Veneția atrage atenția autorităților moldovene să nu caute foloase politice și să dezvolte democratic și perspicace sistemul electoral, astfel încât poporul să se poată pronunța cât mai corect și cât mai firesc pentru viitorii parlamentari.”
Igor Boțan: „Exact. Anume așa. Și dacă citim printre rânduri, cred că Comisia de la Veneția și instituțiile europene ne spun nouă, celor din Republica Moldova: Cum așa, în 2010, când ați avut marele interes, ne-ați rugat, ați cerut și bani; v-am oferit posibilitatea ca să-i includeți pe concetățenii voștri care au și nostalgie pentru patria lor și contribuie la dezvoltarea patriei lor prin menținerea, cel puțin, pe linia de plutire, după ce ați primit toate aceste beneficii, acum dvs. dați cu piciorul în acești oameni și nu vă mai interesează soarta lor, pentru că aveți o altă conjunctură și alte interese?...”
Europa Liberă: Dați cu piciorul, cred că-i tare spus, dar sigur seamănă a fentare a diasporei?
Igor Boțan: „Păi, da, în fotbal se fentează cu picioarele…”