La București protestul a avut loc în fața Curții de Apel, unde magistraţii au aprins lanternele de la telefoane, gest despre care unul din participanții la protest, judecătorul Dragoș Călin, a spus agenției Mediafax că este o invitație la dialog:
„Pentru a exista un dialog e nevoie de doi parteneri şi partenerii respectivi trebuie să îmbrăţişeze aceleaşi valori. Nu putem avea dialog când cineva încearcă de capul lui să modifice legile justiţiei. Dacă nu se înţelege acest lucru, deşi Comisia Europeană a spus-o de nu ştiu câte ori, deşi toată lumea civilizată o spune, deşi mii de magistraţi o spun, atunci înseamnă că nimic nu mai e de făcut şi statul de drept din România are foarte mari probleme.”
Principalele modificări care îi nemulţumesc pe magistraţi sunt cele privind Codul de Procedură Penală.
Mediafax relatează că la protestul din București au fost prezenți în jur de 500 de magistraţi, procurori şi judecători, şi auditori de justiţie.
Cei care au trecut prin zonă i-au aplaudat pe participanţii la protest.
Magistraţii au avut la ei Constituţia României şi robele pe care le îmbracă în sala de judecată, și foi de hîrtii în format A4 pe care era tipărit jurămîntul celor care lucrează în Justiție:
„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu” mesajul scris pe pancartele tuturor participanţilor.
Mai mulţi procurori şi judecători au postat pe paginile lor de Facebook mesaje în care explică consecinţele modificării codurilor penale, într-o serie numită „De ce te afectează pe tine modificările Codului Penal şi de procedură penală”.
Proteste similare au avut loc în mai multe orașe ale României, între care Cluj, Brașov, Galați şi Constanţa. (LȘ)