Drumul către Unire (VI): Ședința istorică din 27 martie/9 aprilie 1918

Încheiem acest compartiment al analizei factorilor și circumstanțelor care au pavat drumul către unirea Basarabiei cu România, printr-o perspectivă a timpului asupra ședinței Sfatului Țării din 27 martie/9 aprilei 1918, unde s-a luat această decizie istorică. Există două surse plenare, veridice din câte se pare, care ne permit reconstituirea istoricului ședinței, prima fiind chiar procesul-verbal al acestei ședințe a Sfatului Țării, cea de-a doua sunt memoriile primului-ministru Alexandru Marghiloman, care descrie cu lux de amănunte toată epopeea venirii sale la Chișinău și mai ales evenimentele din acea zi.

Clădirea Sfatului Țării

În legătură cu votul din 27 martie/9 aprilie există mai multe întrebări, unele din ele dezbătute până în prezent de istorici: a. dacă exista o certitudine asupra caracterului său favorabil?; b. cât de important a fost rolul Sfatului Țării în această decizie?; c. dacă acest vot nu a fost unul formal, Sfatul Țării fiind doar în ipostaza de a legitima unirea, „care plutea în aer”?; d. dacă prezența delegației române, a lui Maghiloman, a membrilor guvernului și mai ales a militarilor, n-a constituit un element de constrângere pentru deputații Sfatului Țării în luarea acestei decizii?; e. Cui aparține paternitatea acestui vot și cine au fost recunoscuți drept artizanii acestei decizii istorice?

Istoricul Ion Țurcani, în cea mai recentă publicație despre aceste evenimente - „Sfatul Țării” (2018), este de părere că majoritatea în favoarea Unirii a fost posibilă numai după eforturile depuse de Stere și de liderii Sfatului Țării în cele câteva zile care au precedat ședința din 27 martie/9 aprilie și, de asemenea, după dezbinarea Frațiunii Țărănești, care s-au alăturat Blocului Moldovenesc în votul pentru unire.

Arătam în publicațiile anterioare că Unirea s-a decis deopotrivă la Iași și la Chișinău, în rezultatul mai multor discuții și negocieri între liderii politici de pe ambele maluri ale Prutului, care au adus, pentru legitimitate, decizia de unirea în dezbaterile Sfatului Țării. Dar într-un mod paradoxal, atât discursul lui Marghiloman din Sfatul Țării, cât și emoțiile sale din sala de așteptare a deciziei basarabenilor, nu indică faptul că votul pentru Unire era „în buzunarul” majorității. Din contra, agitațiile din jurul acestui vot, inclusiv dezbaterile din cadrul ședinței, la care observăm ezitările grupurilor de minoritari, frământările Fracțiunii țărănilor, care în cele din urmă s-a fracturat dând câștig de cauză curentului pro-unionist, toate arată o situație de incertitudine asupra ceea ce urma să se întâmple în Sfatul Țării.

Ședința care va adopta decizia istorică de unire a Basarabiei cu România a început la orele 16 și 15 minute, printr-o scurtă introducere a lui Ion Inculeț, care va oferi cuvântul lui Al. Marghiloman, dorind să afle „cu ce scop a venit la noi”. Discursul lui Marghiloman este în general cunoscut, redat de mai multe surse, în care cu diferențe de nuanțe se repetă același lucru. Acesta a invocat timpurile tulburi pentru Republica Moldovenească, când aceasta s-a adresat după ajutor României, „ca un copil crud, care își întinde brațele spre mama lui, așa a alergat Basarabia, cerând scăpare de la România”. Anunțând că Puterile Centrale „ne-au dat toate asigurările în privința Basarabiei”, Marghiloman conchidea că „Unirea Basarabiei cu patria mumă este necesitate pentru statul vostru”. Dar nu înainte de a recunoaște îndeplinirea drepturilor basarabenilor „în conformitate cu obiceiurile locale, moravurile și libertățile câștigate...și care nu sunt contrare cu interesele marei, unitei și nedespărțitei Românii”.

Ce nu este redat însă în majoritatea surselor, dar acest fapt apare în procesul-verbal al Sfatului Țării, este cea de-a doua parte a discursului său, în care sunt prezentate cele 11 condiții pe care guvernul României le accepta din partea Basarabiei, pentru ca aceasta să devină parte a statului român. Aceste condițiuni vor apare în relatările timpului doar odată cu citirea declarației de Unire, dar tocmai acestea, împreună cu discursul lui Marghiloman, sunt cheia înțelegerii corecte a caracterului Unirii. Aceste condiții, promise de Marghiloman la Iași, apoi garantate de Blocul Moldovenesc în negocierea cu Fracțiunea Țărănistă, au fost aduse lui Marghiloman în dimineața zilei de 27 martie/9 aprilie, prim-ministrul României citindu-le în fața deputaților moldoveni ca o garanție a chezășiei Unirii.

Un al doilea moment crucial în desfășurarea favorabilă a votului de Unire, a fost prezența și alegerea lui Constantin Stere în calitate de deputat al Sfatului Țării. Această alegere, făcută la propunerea lui V. Cijevschi, pare exotică în condițiile parlamentarismului actual, dar deloc excepțională în condițiile timpului. Venirea lui Stere la Chișinău era așteptată cu mult interes și curiozitate, aura sa de revoluționar și luptător contra autocrației, generând un respect profund în Basarabia, inclusiv din partea minorităților. C. Stere va prelua cuvântul după retragerea delegației române, vorbind atât în limba română, cât și în limba rusă, pentru reprezentanții minorităților naționale, pe care a încercat să-i convingă să renunțe la egoismul lor etnic și să nu se opună tendinței românilor din Basarabia de a reveni la patria-mamă România.

Delegați ai Sfatului Țării și oficiali români după ședință: în centru de la stânga la dreapta sunt D. Ciugureanu, A. Marghiloman și I. Inculeț

Pe de altă parte, liderul basarabean a flatat spiritul revoluționar al membrilor Sfatului Țării, îndemnându-i ca prin acest vot să contribuie la democratizarea regimului oligarhic din România, să ducă dincolo de Prut „lumina” și să „rupă lanțurile nedreptății seculare”.

În numele Blocului Moldovenesc, Ion Buzdugan în limba română, iar Vasile Cijevschi în limba rusă, vor citi declarația privind unirea Republicii Democratice Moldovenești cu România. Potrivit acestei decizii: „În numele poporului Basarabiei, Sfatul Ţării declară: Republica Democratică Moldovenească (Basarabia), în hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră şi vechile graniţe cu Austria, ruptă de Rusia acum o sută şi mai bine de ani din trupul vechei Moldove, în puterea dreptului istoric şi a dreptului de neam, pe baza principiului că noroadele singure să-şi hotărască soarta lor, de azi înainte şi pentru totdeauna se uneşte cu mama sa România”. Mai mulți reprezentanți ai minorităților etnice (von Lesch - german, A. Osmolovski – ucrainean, A. Grekulov - rus) au declarat că nu au împuterniciri pentru un asemenea vor și considerau că doar o Adunare Constituantă putea lua o asemenea decizie, decizie susținută și de o parte Fracțiunii Țărăniste conduse de V. Tiganko.

În fața acestei manifestări de reticență din partea minorităților, deputatul V. Bârcă, care făcea parte din Fracțiunea Țărănească, a declarat că el împreună cu cinci alți colegi din Fracțiune, „au decis să voteze împreună cu toți moldovenii deputați în Sfatul Țării”, pentru a contribui la înfătuirea idealului ștrămoșesc „unirea cu frații dintr-un sânge – românii din România”. După această intervenția s-a luat o pauză, care a condus la o înstrăinare a paisprezece deputați din Fracțiunea Țărănistă, care se alăturau majorității din Blocul Moldovenesc.

După reluarea ședinței, în urma votului, care s-a făcut în mod deschis (tot la propunerea lui V. Cijevschi, susținut de 82 de deputați), cu 86 de voturi - „pentru”, 36 de „abţineri”, trei voturi - „împotrivă” şi 13 deputaţi „lipsă” - Sfatul Ţării a adoptat Declaraţia istorică de Unire a Basarabiei cu România. La voturile Blocului Moldovenesc, s-au adăugat paisprezece membri ai Fracțiunii Țărănești și trei voturi ale minorităților etnice, dintre care un rus, un ucrainean și reprezentantul comunității poloneze, deputatul Dudkevici.

Unirea a presupus faimoasele unsprezece condiții, printre care cele mai importante erau: 1. Sfatul Ţării rămânea mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului. Aceste hotărâri se vor recunoaşte de Guvernul român; 2. Basarabia îşi păstra autonomia provincială, având un Sfat al Ţării, ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie; 3. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve şi oraşe) rămâneau în putere şi puteau fi schimbate de Parlamentul român numai după ce vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei; 4. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia; 5. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânul reprezentanţilor Basarabiei în Parlamentul român; 6. Basarabia trimitea în Parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

La revenirea în sală, după ce a fost anunțat despre decizia favorabilă în favoarea Unirii, Alexandru Margiloman era să declare foarte succint: „În numele poporului român și al regelui Ferdinand I declar Basarabia unită cu România acum și pentru totdeauna”. Ce este mai puțin cunoscut, sunt ultimele sale cuvinte, reținute de procesul-verbal, în care saluta „adânc pe acești oameni (arătând spre Guvernul RDM – n.a.), care, fără preocupări egoiste, putând să rămână conducătorii unui Stat, au voit mai bine să fie servitorii unei națiuni”.