„Huligani infiltrați printre manifestanții pașnici” (La Repubblica)

Piața Victoriei,București, 10 august 2018.

Presa occidentală despre violențele care au avut loc la București, vineri 10 august 2018.

„La București, gaze lacrimogene și tunuri cu apă împotriva manifestației din diaspora” este titlul mare în cotidianul francez „Le Monde”.

„Le Monde” scrie că oficial circa trei milioane de români trăiesc în Occident, dar că, potrivit unor asociații din diaspora, ei ar fi in realitate cinci milioane, adică un român din patru. „Grație lor se menține economia țării”, scrie Le Monde. „Anual, aceștia trimit acasă circa cinci miliarde de euro, o sumă importantă într-o țară in care salariul mediu e de 500 euro.”

La Londra, „The Independent” amintește că România e „una din țările cele mai corupte ale Europei” și că justiția română e în continuare monitorizată de Bruxelles, lucruri pomenite și în Statele Unite de Washington Post”.

In Italia, „La Repubblica” scrie despre huliganii infiltrați printre manifestanții pașnici și descrie cum violențele au izbucnit după ce jandarmii au început să folosească gaze și tunuri cu apă, în vreme ce huliganii infiltrați căutau să deturneze manifestația. „Corriere della Sera” pomenește, la rândul său, și manifestațiile din Cluj, Sibiu și Timișoara.

Despre violențele de vineri noapte scrie și în Spania „El Pais”, în vreme ce „La Vanguardia” din Barcelona explică manevrele parlamentului pentru a modifica legile astfel încât Dragnea să scape de închisoare.

Chiar și presa din țările vecine cu România acoperă în amănunt incidentele, iar la Belgrad principalul cotidian din Serbia, „Politika”, subliniază faptul că președintele Klaus Iohannis a declarat: „Condamn ferm intervenția brutală a Jandarmeriei, puternic disproporționată”.

Toate acestea sunt menționate și în „Frankfurter Allgemeine Zeitung” din Germania, care scrie că Dragnea nu poate fi prim-ministru din pricina condamnărilor, dar că el domnește prin „marioneta” sa Viorica Dăncilă.