Curtea Constituțională a R. Moldova a decis că sistemul de vot nu poate fi schimbat înaintea unor eventuale alegeri parlamentare anticipate. CC a răspuns astăzi sesizării a trei deputați independenți care voiau să știe dacă s-ar putea trece la alt sistem de vot decât cel uninominal în cazul că actualul impas politic va face necesară ținerea unui nou scrutin. „Noul sistem nu poate fi implementat în cadrul alegerilor anticipate, ci doar în cazul alegerilor ordinare cu condiția ca să fie modificat cu cel puțin un an mai devreme înainte de la alegeri”, se spune în decizia CC. Răspunsul instanței constituționale fusese anticipat și criticat de opoziția pro-europeană de la Chișinău, care crede că sistemul de vot mixt, folosit în premieră la scrutinul din 24 februarie, favorizează actuala putere. Într-un interviu cu Europa Liberă, în ajunul deciziei CC, Mihai Popșoi, deputat din partea DA, a spus că PD s-ar teme că Blocul ACUM, poate în cooperare cu socialiștii, ar vrea să schimbe sistemul de vot, revenind la cel dinaintea reformei promovate de partidul lui Vlad Plahotniuc.