Noul ministru al economiei Brânzan se declară optimist cu privire la șansele de terminare a gazoductului Iași-Ungheni

18 februarie 2019: la lansarea lucrărilor la gazoductul Ungheni-Chișinău

Noul ministru al economiei, Vadim Brânzan a declarat că în calea gazoductului Ungheni-Iași s-au pus o serie de piedici birocratice, care vor fi eliminate în curând, relatează Agora.md. În cadrul unei emisiuni televizate, Brânzan a precizat că, cel mai probabil, până la sfârșitul acestui an gazoductul va fi gata în proporție de 90%:

„Prima picătură de gaz din România va veni în februarie-martie anului viitor”, a spus ministrul economiei.

Într-un interviu cu Europa Liberă, fostul director ANRE și expert în energetică de la Institutul „Viitorul” ,Victor Parlicov s-a declarat însă sceptic cu privire la șansele ca gazoductul să fie terminat în viitorul apropiat. El a pledat pentru o soluție mai rapidă și ieftină, ca alternativă la Gazprom, și anume „reversul” pe gazoductul Transbalcanic.

Contractul de livrare și tranzit al gazelor rusești, încheiat de R.Moldova cu Gazprom, expiră în decembrie anul acesta, iar noul ministru al economiei Brânzan a asigurat că negocierile au demarat pentru un nou acord.

Într-un interviu marți, cu Europa Liberă, președintele Igor Dodon declara că R.Moldova trebuie să aibă în acest moment toate opțiunile deschise, să negocieze cu Rusia, dar și cu România și eventual Ucraina, mai ales că livrările de gaze de la Gazprom depind și de modul cum Ucraina și Rusia vor rezolva problema tranzitului. „Noi nu avem acord de livrare a gazelor pentru anul următor, noi nu avem ocol de tranzit al gazului (…) E clar că nu depinde doar de Moldova și Gazprom, depinde de Ucraina, dacă va fi tranzit.”