Premierul Maia Sandu a declarat că a primit o invitație de a vizita Rusia, dar nu a programat încă o dată, pentru că, în următoarele două luni, sunt încă multe lucruri de rezolvat acasă.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, Maia Sandu a precizat: „A fost lansată o invitaţie. Noi nu am răspuns la această invitaţie, nu am planificat încă, când o să ajungem să decidem asupra acestui subiect, o să informăm. Avem o agendă foarte plină aici, acasă”.
După vizitele la București și Bruxelles, premierul Maia Sandu fost joi la Kiev și săptămâna viitoare, pe 16 iulie, este așteptată la Berlin, pentru o întrevedere cu cancelara Angela Merkel.