Europa Liberă: Vreau totuși să pornim de la aspectele ce țin de soluționarea problemelor pe interior. Dumneavoastră vă propuneți reforme radicale să faceți. E cu putință să ajungeți, după ce demolați, să edificați?
Maia Sandu: „Noi ne propunem să luăm măsuri care ar îmbunătăți viața cetățenilor foarte repede și ne propunem să inițiem reforme care pe termen mediu și lung să conducă la schimbări serioase, în special atunci când vorbim de construcție de stat. Cu toții cunoaștem că nu putem să construim instituții de stat în două luni de zile, dar e important să începem și să combinăm aceste lucruri – eforturi care ar produce rezultat pe termen scurt și eforturi care ar iniția reforme serioase pe termen mai lung.”
Europa Liberă: Voință politică există suficientă, cel puțin asta arătați de o lună de zile. Ce urmează după voința politică, pentru că oricum sistemul s-a construit nu de azi și nu de ieri, și a slujit poate nu unui regim și nu la două regimuri. Acum o să trebuiască să cooperați cu o parte din cei care au fost docili anumitor guvernări. Cum se întâmplă acest lucru, astfel încât și cetățenii să aibă încredere că aceste reforme pe care vi le propuneți Dvs. vor avea impact pentru societate per ansamblu, dar și că cei care vor rămâne vor fi și ei credibili?
Maia Sandu: „La nivelul conducerii instituțiilor, pentru că atunci când vorbim de reforme, de schimbare a modului în care statul lucrează pentru cetățeni, începem de la conducătorii acestor instituții. La nivelul conducătorilor instituțiilor se va face o filtrare și acest proces de filtrare deja a început – unii pleacă de bunăvoie, scriu cerere, știind cât de grave sunt abuzurile la care au participat împreună cu regimul precedent, alții poate încă nu s-au gândit să plece, dar prin metode de evaluare se va ajunge acolo. Important e să se schimbe conducerea, să ajungă în fiecare instituție publică, în fiecare întreprindere de stat oameni integri, oameni buni profesioniști și după aceasta se vor schimba și practicile în instituții.
E adevărat că sunt funcționari publici care vor rămâne și trebuie să rămână. Eu întotdeauna am fost pentru ca funcționarul public să fie o constantă care nu se schimbă în funcție de schimbările politice, pentru că doar așa reușim să construim un serviciu public profesionist. La nivel de manageri, din păcate, foarte mulți au fost implicați în abuzuri, nu au încercat să se opună acestor abuzuri sau chiar au beneficiat de pe urma ilegalităților comise de fosta guvernare și aceștia vor trebui să plece.”
Europa Liberă: Justiția va fi piatra de încercare pentru actuala guvernare. Cât de mult se poate săpa pentru a se ajunge la rădăcina răului din acest sistem și dacă cineva reușește și vrea să coopereze cu actuala guvernare, așa cum și-au schimbat culoarea sau pălăria peste noapte cu alte guvernări, îi acceptați?
Maia Sandu: „Nu ne interesează culoarea politică, ne interesează ce au făcut oamenii până acum. Dacă vorbim de cei din justiție, ne interesează cum și-au făcut lucrul, dacă sunt oameni onești care nu au dat decizii abuzive, care nu s-au lăsat folosiți în jocuri politice, în jocuri economice, acești oameni vor rămâne în continuare. Trebuie să începem de la instituțiile de conducere în justiție, vorbim de Curtea Supremă de Justiție, de aici trebuie să înceapă reforma. Trebuie să ne asigurăm că cei din Consiliul Superior al Magistraturii își îndeplinesc obligațiile, și anume filtrează judecătorii, îi promovează pe cei corecți și îi scot din sistem pe cei corupți și mai departe aceste instituții, împreună cu Ministerul Justiției, vor trebui să realizeze reforma în toate curțile, deci la toate etapele, dar pe moment e nevoie să începem de sus și e nevoie să existe capacitate pentru a analiza dosarele de corupție mare.”
Europa Liberă: Aparent în breasla lor se observă o solidaritate și nu știu dacă cineva poate să spună că există o voință prin interior, că dacă nu există voința asta prin interior, puteți să spuneți Dvs. mult și tare că avem nevoie de o justiție independentă, o justiție care ar lucra în interesul cetățeanului și al societății, conform buchei și spiritului legii, dar dacă ei pe interior urmăresc alte scopuri, cum demontați ceea ce e acolo?
Maia Sandu: „Înțeleg ce aveți în vedere.”
Europa Liberă: Voința lor internă, a judecătorilor.
Maia Sandu: „Aveți în vedere voința judecătorilor de a se curăța și de a ajunge la o situație în care instituția funcționează independent și corect. În situația în care nu se va găsi suficientă forță pe interior de autocurățare, noi examinăm și posibilități de filtrare a judecătorilor, care s-ar putea întâmpla cu contribuția unei comisii de evaluare care să includă specialiști din afara țării și specialiști din țară și care să analizeze fiecare caz în parte – cine și ce decizii a luat, de exemplu, în ultimii doi ani. Și dacă se descoperă decizii abuzive, contrare legii, acești oameni vor trebui să părăsească sistemul.
Examinăm și posibilități de filtrare a judecătorilor, care s-ar putea întâmpla cu contribuția unei comisii de evaluare...
Dar ca să nu anticipăm aceste lucruri, am promis întâi o dezbatere la nivel național despre care ar fi cele mai potrivite metode de implementare a reformei justiției. Sper deja până la sfârșitul acestei luni să reușim să organizăm o conferință regională cu participarea experților din țările vecine și nu doar, inclusiv specialiști de la Bruxelles, să pornim această dezbatere, pentru că soluții s-ar putea să fie mai multe. E important să le alegem pe cele mai potrivite pentru contextul nostru.”
Europa Liberă: Iată chiar vreau să exemplificăm. Multă lume se întreabă: cum de materialele din raportul Kroll 2 au ajuns pe mâinile lui Renato Usatîi și nu au fost făcute publice de cei care sunt astăzi la putere?
Maia Sandu: „Noi nu avem aceste anexe, de aceea nu le-am făcut publice.
„Noi nu avem aceste anexe, de aceea nu le-am făcut publice. Aceste anexe sunt la dispoziția procurorilor și faptul că au apărut prin intermediul lui Usatîi înseamnă că este în continuare o legătură dintre unii procurori și Usatîi ”
Aceste anexe sunt la dispoziția procurorilor și faptul că au apărut prin intermediul lui Usatîi înseamnă că este în continuare o legătură dintre unii procurori și Usatîi și acești procurori nu au curajul să vorbească ei despre aceste liste. Mai mult decât atât, nu au avut curajul să întreprindă măsuri, pentru că ei nu trebuie să facă publicitate; ei trebuie să aresteze persoane, ei trebuie să aresteze averi, conturi în cazul celor care sunt vizați în raportul Kroll.”
Europa Liberă: Este dl Slusari în fruntea comisiei respective din Parlament. Oare nu putea această informație să ajungă acolo, în această comisie?
Maia Sandu: „Nu știu exact dacă comisia a primit această informație. Noi la Guvern această informație nu am avut-o, doar că am văzut documentul care s-a scurs în presă. Dar revenim la subiectul principal – procurorii sunt cei care nu au luat măsuri, pentru că acest raport este disponibil, pentru ei era pus la dispoziția lor de ceva timp, atunci când Plahotniuc era în țară, atunci când multe din averile lui erau aici, atunci când se putea recupera mult din ceea ce a fost furat. Și iată, anumiți procurori care au avut acces la aceste informații nu au făcut nimic. Aceștia vor trebui să răspundă, pentru că din cauza lor s-au pierdut aceste averi ale statului.”
Europa Liberă: Acum miza mare se pune pe viitorul procuror general care va fi desemnat. S-a promis că, până în toamnă, s-ar putea să se cunoască numele celui care va fi în fruntea Procuraturii Generale a țării. Igor Dodon insistă pe ideea că persoana trebuie să fie din interior, din sistem. Dvs. ați cedat ideii că ar putea să ajungă și o persoană din afară?
Maia Sandu: „E important să avem un proces transparent de selectare a următorului procuror general. Până la urmă, legea se votează în Parlament. Ca să putem să deschidem ușile pentru cineva care nu are cetățenia Republicii Moldova, ar trebui să schimbăm legea, evident, voturile deputaților din Blocul ACUM nu sunt suficiente, e nevoie și de votul Partidului Socialiștilor. Dacă nu vom reuși să-i convingem, atunci va rămâne prevederea actuală, care cere ca următorul procuror să fie în continuare cetățean al Republicii Moldova, dar oricum există suficient spațiu, mai ales că noi am deschis ușa și pentru oameni din societatea civilă, care nu neapărat au petrecut jumătate de viață în Procuratură...”
Europa Liberă: Așa cum era cerința până acum.
Pe motiv că sistemul a fost unul corupt, abuzat, abuziv, e mai complicat să găsești persoane și integre, dar și buni manageri...
Maia Sandu: „Așa cum era până acum. Pentru că, pe motiv că sistemul a fost unul corupt, abuzat, abuziv, e mai complicat să găsești persoane și integre, dar și buni manageri, și buni specialiști, pentru că procurorul general are două sarcini imediate destul de complicate: una este să lanseze reforma Procuraturii, să curețe sistemul, să-l facă funcțional, și doi – să producă rezultate pe cele mai mari dosare de corupție. Așteptările în societate sunt enorme, foarte multă lume are aceste așteptări în raport cu noi, cu cei de la Guvern și ne întreabă: „De ce încă nu au fost arestați corupții?”, neînțelegând că Guvernul nu are un asemenea drept sau o asemenea responsabilitate, nu putem noi să mergem și să-i arestăm pe corupți. Este o instituție căreia i-au fost delegate aceste sarcini.
Și față de următorul procuror general așteptările tot sunt enorme. Acesta sau aceasta, depinde cine va fi, va trebui foarte repede să prezinte rezultate pe corupția mare, dar în același timp să inițieze o reformă profundă a Procuraturii. Pentru noi este o provocare serioasă să asigurăm condiții pentru un concurs adevărat și pentru selectarea unei persoane cât mai potrivite pentru această funcție. Cum am zis: persoană integră, cu reputație ireproșabilă. Acesta este primul și cel mai important criteriu – reputație ireproșabilă; o persoană profesionistă care știe cum să facă lucrurile, un bun manager, pentru că va trebui să administreze o instituție mare, și o persoană foarte curajoasă.”
Europa Liberă: Iată dvs., reprezentanții Cabinetului de miniștri, aproape că zilnic aduceți la cunoștința opiniei publice anumite scheme care au prins rădăcini adânci și care arată convingător cum a fost delapidat banul public. E bine că scoateți la iveală aceste fărădelegi, dar dacă dosarele nu se inițiază, dacă dosarele nu au finalitate, atunci va fi o problemă și iarăși se va ajunge că va fi compromisă – cine? – guvernarea.
Maia Sandu: „Asta este marea problemă, pentru că chiar și actele de corupție pe care le descoperim noi - și noi nu putem să le descoperim pe toate, pentru că nu avem instrumentariu și noi am vrea să ne ocupăm de politici, eu aș vrea astăzi să vin să discut cu Dvs. mai mult despre politicile strategice, despre ce construim mai departe, dar suntem cu toții prinși în acest cerc vicios al lipsei justiției - și dacă nu ne clarificăm aici, nu avem nicio șansă mai departe, dar e foarte important ca să înceapă să funcționeze Procuratura, ca toate aceste lucruri pe care le descoperim noi, pe care le descoperă alții să înceapă să fie puse pe rol.
Deci, toate aceste cazuri să fie investigate și cel mai important – cei care sunt vinovați să fie sancționați, să existe o cerere către Parlament, să li se scoată imunitatea lui Plahotniuc și Șor, să existe cereri de extrădare din partea Procuraturii, pentru că eu, prim-ministru, nu pot face cereri de extrădare, să fie informații, să se sechestreze bunurile celor care au furat țara ș.a.m.d. Deci de aia e foarte important să avem o Procuratură funcțională foarte repede.”
Europa Liberă: Ne-au strâns în spate cazurile de contrabandă atât la hotarul de est, cât și la cel de vest. Dvs. ați reușit să mergeți și la București, și la Kiev. Credeți că se poate face ordine la hotar și ar putea transparența să fie prioritară și să fie pe placul tuturor din moment ce se vorbește despre contrabandă în sume enorme?
Maia Sandu: „Această luptă a noastră împotriva contrabandei și a sistemelor de corupție nu poate să fie pe placul celor care au beneficiat de-a lungul timpului de acești bani și înțelegem că va fi rezistență, și înțelegem că oamenii care au fost implicați în aceste scheme încearcă să găsească tot felul de cărărușe ca să continue. Eu am ridicat acest subiect și la București, și la Kiev, și la Bruxelles, pentru că și țările Uniunii Europene sunt afectate de contrabanda de pe teritoriul Republicii Moldova.
Atât timp cât Transnistria va fi un spațiu în care se fac bani enormi pentru anumite personaje, nu va exista niciun interes de identificare a unei soluții...
Am avut sprijin și deschidere totală pe acest subiect la Kiev, am discutat despre deschiderea unor noi puncte comune la frontieră pentru a stopa contrabanda în Transnistria; am avut o discuție foarte bună la București. Astăzi la întâlnirea cu reprezentanții grupului „5+2” pentru reglementarea conflictului transnistrean am vorbit foarte răspicat despre acest subiect și am spus că, atât timp cât Transnistria va fi un spațiu în care se fac bani enormi pentru anumite personaje, nu va exista niciun interes de identificare a unei soluții politice. Și am solicitat inclusiv contribuția părților care sunt reprezentate în acest format „5+2” să pună în capul mesei și problema cu lupta împotriva contrabandei și împotriva schemelor de corupție.”
Europa Liberă: E cunoscut când va avea loc o nouă rundă de negocieri în formatul „5+2”?
Maia Sandu: „Astăzi am avut o discuție aici, la Chișinău, știu că după asta se va discuta la Tiraspol și ulterior se va lua o decizie.”
Europa Liberă: Apropo despre subiectele pe care le-ați discutat la Kiev. Ați adus și informație încurajatoare. Ce-i drept, fostul premier v-a reproșat că culegeți roadele pe care le-ar fi semănat ei încă când erau la putere și Pavel Filip spune că s-ar bucura dacă actuala putere va rezolva chestiunile sensibile de pe agenda moldo-ucraineană, ca de exemplu funcționarea complexului hidroenergetic de la Novodnestrovsk. Ați discutat subiectul acesta?
Maia Sandu: „Eu mă întreb: de ce el nu a rezolvat această problemă, pentru că a avut suficient timp, a avut suficient sprijin politic. El a ales să discute acest subiect într-un mod opac, în lipsa oricărei transparențe despre documentele pe care le negocia și le semna cu Kievul. Noi avem cu totul altă abordare. Eu mă refer la problema Nistrului...”
Europa Liberă: Și acolo s-a negociat opac?
Maia Sandu: „Acolo s-a negociat opac, dacă ne amintim cât de îngrijorate au fost organizațiile din societatea civilă. Și nici până astăzi nu există încă toată informația. Deci, noi acum abia încercăm să ne documentăm și asta am spus interlocutorilor de la Kiev – că e o problemă sensibilă, că trebuie să o discutăm cu cărțile pe masă, cu implicarea societății civile, că noi o să insistăm pe o evaluare de mediu, făcută de o companie independentă și după asta o să putem să discutăm.
În raport cu acest demers pe care l-a făcut Filip anterior pentru Uzina metalurgică de la Râbnița, am discutat cu prim-ministrul de acolo, care a zis că și pe el l-a surprins această solicitare, că nu a avut nimic cu aprobarea acestei decizii, că a fost o decizie luată la Președinție și nu i-a fost nici lui clar de ce autoritățile din Republica Moldova au intervenit pe lângă o întreprindere din Transnistria, care participă la susținerea regimului de la Tiraspol, care nu plătește impozite în bugetul Republicii Moldova ș.a.m.d.”
Europa Liberă: Procesul de demarcare a frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean...
Am vrut să spunem foarte clar că parteneriatul nostru strategic cu Ucraina pentru noi ține de asigurarea securității regionale...
Maia Sandu: „Este un alt subiect dificil, sensibil, pe care trebui să-l discutăm și trebuie să găsim o soluție. Această vizită a fost mai mult o vizită în care am vrut să vorbim despre noi, să reiterăm angajamentul nostru față de procesele de integrare europeană; am vrut să spunem foarte clar că parteneriatul nostru strategic cu Ucraina pentru noi ține de asigurarea securității regionale; am vrut să reiterăm faptul că Republica Moldova sprijină integritatea teritorială și suveranitatea Ucrainei; am vrut să cerem ajutorul lor în această luptă împotriva schemelor de corupție în Transnistria și am găsit foarte multă deschidere. Am fost surprinși că, înainte să pășim în avion spre casă, seara, deja a fost publicată decizia Guvernului prin care a fost eliminată interdicția pentru conducătorii auto care transportă pasageri...”
Europa Liberă: Pavel Filip și aici v-a reproșat că a fost munca lor asiduă de a se ajunge la această înțelegere și că iarăși ați strâns roadele.
Maia Sandu: „A fost făcută o solicitare din partea Guvernului anterior, dar, din păcate, nu au reușit să convingă autoritățile de la Kiev ca să finalizeze acest proces. Noi am mers acolo, am făcut această solicitare și, cum spuneam, până am ajuns la avion spre casă, am citit despre decizia care a fost luată de către Guvern și mă bucur, pentru că asta înseamnă că mulți transportatori auto de pasageri și mărfuri își vor păstra locurile de muncă, pentru că acum pot să continue să circule pe teritoriul Ucrainei.”
Europa Liberă: Dna Sandu, am urmărit ceea ce au publicat și colegii noștri din Ucraina despre vizita pe care ați efectuat-o la Kiev. Am văzut că ați avut întrebări și comode, și mai puțin comode referitor la votul pe care l-a dat Andrei Năstase la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, referitor la declarațiile pe care le-a făcut în legătură cu Crimeea șeful statului Igor Dodon. Unii spun că ați mers să dregeți busuiocul și să îmblânziți autoritățile de la Kiev să nu mai fie supărate pe autoritățile de la Chișinău. Ați reușit?
Maia Sandu: „Noi, cei de la PAS, întotdeauna am avut o atitudine corectă și în cazul votului de la APCE, și în raport cu situația Crimeii am spus foarte clar întotdeauna că este pământ ucrainean, și în raport cu integrarea europeană. Evident că există întrebări. Eu am mers acolo ca să asigur partea ucraineană că integrarea europeană este scopul nostru major, și implementarea Acordului de Asociere, și faptul că ne dorim să mergem împreună în acest proces și să ne ajutăm reciproc în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm.”
Europa Liberă: Și ați spus un „nu” categoric federalizării și Dvs., și președintele ucrainean?
Maia Sandu: „Bineînțeles, am spus „nu” categoric federalizării, întrebări nici nu existau...”
Europa Liberă: Și „da” retragerii armatei rusești de pe teritoriul ambelor țări?
Am cerut retragerea trupelor și munițiilor și o voi face de fiecare dată când voi avea ocazia...
Maia Sandu: „Bineînțeles, și asta, pentru că am văzut tot felul de comentarii. Nu Ucraina are armată pe teritoriul Republicii Moldova, ca să le cer lor ceva în raport cu această armată. Rusia are trupe și muniții pe teritoriul Republicii Moldova și la întâlnirile cu reprezentanții Federației Ruse am cerut acest lucru, am cerut retragerea trupelor și munițiilor și o voi face de fiecare dată când voi avea ocazia să mă întâlnesc cu ei.”
Europa Liberă: Igor Dodon a anunțat că săptămâna viitoare va fi desemnat un nou director la Moldova-Gaz de către Cabinetul de miniștri. Se schimbă și acolo capii?
Maia Sandu: „Agenția Proprietății Publice este instituția care trebuie să desemneze acolo un reprezentant al Guvernului. E o condiție – acest reprezentant trebuie să fie agreat și de Gazprom, deci va fi o candidatură de compromis, în sensul în care să fie acceptată de ambele părți, și ne dorim să ajungă acolo o persoană care să ne informeze despre ce se întâmplă cu managementul financiar al instituției, ce se întâmplă cu managementul în general și în ce măsură...”
Europa Liberă: Igor Dodon zicea că are informații că 20-30 de milioane de lei se scoteau de acolo de fosta guvernare.
Maia Sandu: „Am auzit și noi aceste lucruri, dar atât timp cât nu a fost făcut niciun audit, atât timp cât Curtea de Conturi nu este și nu a fost lăsată până acum să meargă acolo să facă un audit e nevoie să avem un reprezentant al Guvernului, care să ne ofere această informație și, mai important, care să ne ajute să oprim orice fel de delapidări din banii Moldovagaz, pentru că, dacă aceste scheme continuă, ele pe urmă ajung în tarifele pe care le plătesc cetățenii.”
Europa Liberă: Guvernul urmează să negocieze un nou acord cu Gazprom privind livrarea de gaze rusești către Moldova?
Maia Sandu: „Contractul actual expiră la sfârșitul anului și, evident, trebuie să începem să negociem acordul de furnizare a gazelor pentru următoarea perioadă.”
Europa Liberă: Se poate negocia astfel, încât să fie micșorate tarifele sau se va cere totuși majorarea lor?
Maia Sandu: „Noi întotdeauna ne dorim să negociem un preț mai bun, mai mic, astfel încât cetățenii Republicii Moldova să plătească mai puțin pentru consumul de gaze.”
Europa Liberă: Ce rectificări urmează să faceți la buget? Lumea e îngrijorată dacă vor fi achitate la timp și integral salariile, pensiile. Când faceți rectificările la bugetul de stat?
Dacă finanțarea externă nu ar fi fost restabilită, atunci s-ar fi intrat într-o perioadă foarte dificilă din perspectiva bugetului și a plăților...
Maia Sandu: „Ministrul Finanțelor a spus foarte clar că plățile se vor face la timp, și salariile, și pensiile vor fi plătite la timp. Acest lucru se datorează schimbării guvernării, se datorează faptului că noi suntem capabili să restabilim finanțarea externă, pentru că dacă această finanțare externă nu ar fi fost restabilită, atunci s-ar fi intrat într-o perioadă foarte dificilă din perspectiva bugetului și a plăților.
Dar pentru că noi avem această credibilitate, vom reuși să ne mișcăm repede și cu programul Fondului Monetar, și cu banii pe care trebuie să-i primim de la Uniunea Europeană vom face anumite realocări în buget, inclusiv în contextul discuțiilor pe care le-am avut cu Fondul Monetar, dar pentru a echilibra anumite cheltuieli și venituri care nu vor afecta plățile către cetățeni și pentru a opera aceste modificări se va întruni Parlamentul cel mai probabil într-o sesiune specială în luna august.”
Europa Liberă: Înainte de a intra la acest interviu, un om de afaceri, un reprezentant al mediului de afaceri m-a rugat să vă adresez o întrebare: dacă ar fi cu putință să se mai reducă impozitele sau să se facă uniformitate, să se aducă la o egalitate felul în care sunt impozitați agenții economici?
Maia Sandu: „În situația în care se reduc impozitele, înseamnă că vin mai puțini bani la buget pentru a plăti pensii, pentru a plăti salarii, pentru a repara drumuri ș.a.m.d. Deci, toată lumea, mai ales un om de afaceri, știe cum funcționează bugetul – are și venituri, și cheltuieli și ele trebuie să fie echilibrate. Noi știm că guvernarea precedentă a modificat politica fiscală astfel încât oamenii cu venituri mai mici să plătească impozite mai mari în mărime relativă, iar oamenii cu venituri mai mari să plătească impozite mai mici.
Noi pe termen mediu ne propunem să corectăm acest lucru, pentru că credem că cei cu venituri mai mici trebuie să plătească mai puțin, trebuie să le creăm și lor oportunități să poată să-și crească veniturile, iar cei cu venituri mari să achite mai mult în favoarea comunității și în favoarea societății. Cel mai important, trebuie să ne asigurăm că nu se practică evaziunea fiscală și, mai ales, în rândul celor care câștigă mulți bani. Știm că s-a întâmplat asta în trecut – anumite companii protejate de guvernare la care nu ajunge Fiscul sau cărora li se ofereau tot felul de înlesniri, facilități - iată aici trebuie să asigurăm echitate în procesul de impozitare.”
Europa Liberă: Revenim la aspectele politice. Igor Dodon zicea că e nevoie să fie semnat un nou acord între Blocul ACUM și PSRM, să stipulați mai multe clauze care nu ar permite, în primul rând, să existe transfugi și încă multe, multe alte puncte el enumera. E nevoie să semnați un acord nou?
Maia Sandu: „Am discutat să semnăm un acord în care se regăsește planul de acțiuni al Guvernului, planul cu acțiuni mult mai concrete și mai detaliate decât ceea ce avem în programul de guvernare, așa încât să avem un angajament ferm din partea tuturor deputaților care au votat pentru acest Guvern și pentru program, un angajament ferm pe acțiuni concrete. Ne propunem în acest acord să includem prevederi care ar reitera angajamentul tuturor părților pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova și, da, a fost și o propunere să nu acceptăm transfugi în momentul în care - dacă se va ajunge acolo - că această majoritate nu va funcționa, să fie o decizie corectă de a merge în alegeri anticipate, dar să nu se facă jocuri așa cum s-au făcut în trecut în Parlament.”
Europa Liberă: Veți avea și o înțelegere cum mergeți în campania electorală locală?
Ne dorim o campanie civilizată, care se duce pe subiecte, pe soluții pentru probleme concrete și nu una care se face pe geopolitică...
Maia Sandu: „Am discutat să convenim un pact de neagresiune. Evident că vom fi concurenți în aceste alegeri locale în localitățile din Republica Moldova. La Chișinău am toată certitudinea că cel care va reprezenta Blocul ACUM va câștiga Chișinăul, aici sunt alegătorii noștri și noi ne vom bate pentru ca să putem să-i reprezentăm pe chișinăuieni în următorii patru ani la Primărie, dar ne dorim o campanie civilizată, care se duce pe subiecte, pe soluții pentru probleme concrete și nu una care se face pe geopolitică, atacuri la persoană sau alte lucruri.”
Europa Liberă: Întrebat cine va fi următorul primar de Chișinău, Igor Dodon a spus că va fi de la PSRM sau de la ACUM.
Maia Sandu: „Eu zic că va fi de la ACUM.”
Europa Liberă: ACUM ar putea să-l susțină din nou pe Andrei Năstase? Mai discutați referitor la candidatura Domniei sale?
Maia Sandu: „Discutăm și în momentul în care o să avem o decizie finală, o s-o anunțăm neapărat.”
Europa Liberă: Dar când veți avea această decizie?
Maia Sandu: „Cred că foarte curând.”
Europa Liberă: Și ce așteptări aveți de la vizita pe care urmează să o întreprindeți în Germania? V-a fost lansată invitația de către cancelarul Germaniei Angela Merkel, vă așteaptă, vizita este oficială, a precizat pentru postul nostru de radio ambasadorul moldovean la Berlin, Oleg Serebrian. Ce așteptări aveți de la această vizită?
Maia Sandu: „Apreciem foarte mult această invitație și sprijinul pe care l-a acordat Germania de-a lungul timpului, dar și în aceste săptămâni mai dificile, atunci când s-a întâmplat transferul de putere. În primul rând, vrem să avem sprijinul Germaniei în continuare în procesul de integrare europeană, în procesul de democratizare a țării, în procesul de construcție a instituțiilor statului și, evident, vom avea și solicitări mult mai specifice și concrete într-un domeniu sau altul.”
Europa Liberă: Chiar dacă UE nu vorbește de o perspectivă clară pentru țările din Parteneriatul Estic referitor la aderare, o să insistați pe această idee? Predecesorii Dvs. au făcut deseori declarații, spunând că „pe timpul mandatului nostru va fi depusă cererea de aderare la UE”, cel puțin, ca Moldova să ajungă candidată.
Maia Sandu: „Ceea ce trebuie să facem noi acum și pe ce ne concentrăm este să îndeplinim Acordul de Asociere. În momentul în care o să reușim să realizăm progrese semnificative pe implementarea Acordului de Asociere, o să fim într-o situație mult mai bună să avem o discuție serioasă cu partenerii de la Bruxelles despre următorii pași.
Mingea este în curtea noastră acum, noi suntem cei care trebuie să ne facem tema de acasă...
De altfel, am discutat și vom discuta toți, cu țările membre și cu reprezentanții instituțiilor europene astfel încât și în cadrul Parteneriatului Estic să nu se uite de perspectiva de integrare, să nu se pună accent doar pe probleme care țin de vecinătate, dar să se revină la discuția despre integrare. Dar mingea este în curtea noastră acum, noi suntem cei care trebuie să ne facem tema de acasă și cu asta suntem ocupați.”
Europa Liberă: Igor Dodon, cu o altă ocazie în studioul Europei Libere, zicea că o să fie posibilă și o întrevedere a Dvs. cu omologul rus, Dmitri Medvedev. Se discută despre o posibilă vizită a Dvs. în Federația Rusă?
Maia Sandu: „A fost lansată o invitație. Noi nu am răspuns la această invitație, nu am planificat încă, când o să ajungem să decidem asupra acestui subiect, o să informăm. Avem o agendă foarte plină aici, acasă...”
Europa Liberă: Dar și dosarul relației cu Rusia nu e unul ușor...
Maia Sandu: „De acord. Avem așteptări foarte mari și cred că în următoarele două luni o să încerc să stau acasă și să lucrez aici. O să-i rog pe colegii mei miniștri să mai călătorească atunci când va fi absolut necesar.”
Europa Liberă: Mulțumim foarte mult pentru această discuție și vă mai așteptăm și cu alte ocazii. Succese și vă mai așteptăm în studioul Europei Libere!
Maia Sandu: „Vă mulțumesc! Numai bine și Dvs.!”