Președintele Igor Dodon este la Bruxelles, pentru o vizită de două zile, în cursul căreai are programate o serie de întrevederi cu „oficiali din cadrul UE, NATO și Senatului Belgiei”, după cum a anunțat pe pagina sa oficială de Facebook. Joi, 5 septembrie sunt programate discuțiile cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, cu șefa diplomației europene, Federica Mogherini și cu comisarul european pentru vecinătate, Johannes Hahn.
Sîmbătă, Igor Dodon ar urma să plece din nou la Moscova, unde ar urma să se întâlnească și cu președintele rus Vladimir Putin, pentru a discuta problema reducerii prețului la gazele livrate R.Moldova în ultimul trimestru al acestui an și continuarea aprovizionării după 1 ianuarie 2020.
Dodon a fost deja la Moscova pe 2 septembrie, când s-a întâlnit cu vicepremierul Dmitri Kozak și cu președintele concernului Gazprom, Alexei Miller. Ambii au fost invitați să vină la Chișinău, la mijlocul lunii septembrie, pentru a participa la „ ediția a II-a a Forumului Economic Moldo-Rus, care se va desfășura la Chișinău, în perioada 20-21 septembrie. În aceleași zile, va avea loc și o ședință a Consiliului de administrație a SA „Moldovagaz” și a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru cooperare comercial-economică” după cum a scris președintele Dodon pe pagina sa oficială de Facebook.
Despre problema alimentării cu gaze din Rusia, vezi interviul cu Victor Parlicov.