La Moscova, Krasnoselski insistă pe simplificarea procedurii de acordare a cetățenie ruse pentru locuitorii regiunii transnistrene

Liderul transnistrean, Vadim Krasnoselski (foto arhiva)

Liderul transnistrean Vadim Krasnoselski s-a întâlnit în Duma de stat de la Moscova cu deputatul Vladimir Jirinovski, liderul Partidului Liberal-Democrat, căruia i-a cerut ca Rusia să simplifice procedura de acordare a cetățeniei ruse locuitorilor regiunii transnistrene. „Este nevoie de o decizie politică, pentru că baza legislativă există deja”, a spus Krasnoselski, citat de presa din regiune. Același demers l-ar fi făcut Krasnoselski și la Ministerul de Externe de la Moscova.

Vizitele liderilor de la Tiraspol la Moscova devin practic săptămânale. Săptămâna aceasta șeful administrației transnistrene Vadim Krasnoselski a fost însoțit la Moscova de negociatorul-șef Vitali Ignatiev. Cu o săptămână mai devreme în capitala rusă a fost șeful executivului de la Tiraspol, Alexandr Martînov, iar în urmă cu trei săptămâni a avut loc o vizită, numită oficială, a lui Krasnoselski, Martînov și Ignatiev.

Krasnoselski a mai cerut ca transnistrenii cu cetățenia rusă să poată folosi polițele medicale rusești și să se poată trata în clinicile din Federaţia Rusă.

În vizitele din săptămânile trecute liderii de la Tiraspol au cerut Moscovei să elibereze o nouă transă de asistență rusească pentru pensionarii din regiunea separatistă. Moscova plătește un adaos de 7-8 dolari fiecărui pensionar, însă aceste sume au fost achitate ultima dată în luna iunie.

Krasnoselski a mai spus că la Moscova se discută și despre recunoașterea în Federaţia Rusă a actelor transnistrene. Anterior, Tiraspolul a anunțat că planifică să înceapă eliberarea de pașapoarte transnistrene la Moscova, lucru care nu va fi posibil fără acceptul autorităților ruse.

Recent, președintele Igor Dodon declara că intenționează să se întâlnească din nou, la sfârșitul lunii octombrie, cu liderul regiunii transnistrene. Dodon a precizat că întrevederea este „preconizată pentru 29 octombrie”