După o reuniune cu participarea președintelui Igor Dodon, partidul Socialiștilor s-a declarat nemulțumit de activitatea actualului guvern, din care face parte dar este dominat de Blocul Acum și a declarat că ar trebui discutată inclusiv o remaniere de guvern.
Într-o declarație de presă, socialiștii deplâng „deficiențele grave din sectorul economic și social, lipsa totală de viziune și acțiuni pentru rezolvarea problemelor cetățenilor, dar și situația dramatică din domeniul securității cetățenilor”.
Socialiștii susțin că în viitorul apropiat, dar fără a da o dată, vor avea loc „discuții cu Guvernul și responsabilii din ministerele de resort, inclusiv audieri parlamentare, discuții cu partenerii de coaliție”, declarație făcută și de președintele Igor Dodon, încă săptămâna trecută într-un interviu cu Europa Liberă.
Anterior, premierul Maia Sandu afirmase că este pregătită să răspundă pentru activitatea guvernului pe care îl conduce.