Fost deputat în primul Parlament al R. Moldova, Mihai Druţă, la 27 august 1991, a votat Declaraţia de Independenţă, iar ulterior a lucrat în diverse funcţii în cadrul Ministerului Apărării. Este locotenent-colonel în rezervă al Armatei Naţionale. De aproape două decenii se află în străinătate. Evenimentele de ultimă oră l-au adus acasă.
Your browser doesn’t support HTML5
Situația nu este atât de dramatică cum pare la prima vedere...
Mihai Druță: „Îmi pare foarte bine că am abandonat treburile mele din Italia, nevoile mele de acolo și am alergat acasă pentru a participa la protestele împotriva încercărilor lui Igor Dodon și ale Partidului Socialiștilor de a instaura un nou regim oligarhic în Republica Moldova, de a instaura teroarea socialistă. Pe parcursul acestor zile, m-am întâlnit cu sute de oameni, am avut observațiile mele, am analizat retrospectiv evenimentele noastre, începând de la 1990 și îndeosebi din ultimii ani, de la ultimele alegeri din 24 februarie și până în prezent, și am tras concluzia să nu trebuie să dramatizăm situația, fiindcă situația nu este atât de dramatică cum pare la prima vedere, să nu victimizăm prea mult, din cale-afară de mult, Blocul ACUM și să nu diabolizăm în niciun caz Partidul Democrat, fiindcă aici, la Chișinău, în prezent are loc un joc politic de proporții, de o subtilitate cum nu bănuiește nimeni și care nu se vede cu ochiul liber, dar se vede numai cu ochiul minții care încearcă să pătrundă în miezul evenimentelor.
Eu am prognozat că Guvernul nefiresc al socialiștilor cu Blocul ACUM n-o să dureze mult, eu admiteam că poate să dureze până în anul următor, dar în niciun caz mai departe. Ei, vedeți că cineva...”
Europa Liberă: Să vedem și ce pronostic faceți pentru Guvernul Chicu?
Mihai Druță: „N-aș vrea să-l etichetez pe actualul prim-ministru, dar s-a perindat și dânsul prin mai multe partide și mi se pare că are niște păcate și din timpul când era la Ministerul Finanțelor. Să participi la punerea poverii miliardului pe umerii poporului, așa cum a participat dânsul, e un păcat foarte mare, foarte mare. Și eu nu-i dau viață lungă Guvernului Chicu, nu-i dau viață lungă, poate o să aibă o viață mai scurtă chiar decât a Guvernului ACUM, poate să dureze jumătate de an, dar în niciun caz Guvernul Chicu, conform prognozei mele, nu va ajunge la vârsta de un an de zile. Va muri prematur.”
Europa Liberă: Cum se văd schimbările de acasă în diasporă?
Mihai Druță: „Chiar îmi pare bine pentru sentimentele patriotice din diasporă. M-au contactat astăzi, mi-au telefonat, mi-au scris zeci de persoane care cereau să ieșim la proteste. Ei bine, de-acum trenul a plecat din gară. Protestele post-factum nu ajută. Poate o să ne dumerim, o să planificăm o serie de proteste, dar ca să aibă un obiectiv pozitiv, un obiectiv constructiv, un obiectiv real. Nu putem să protestăm pentru ceea ce s-a întâmplat deja. Gata, avem un alt Guvern, reieșim din această situație, dar sentimentele oamenilor noștri din diasporă, patrioților din diasporă sunt foarte frumoase, până la lacrimi. Sunau la telefon și plângeau și am văzut femei plângând în Piață, când a fost dat jos Guvernul Sandu. Mi s-a transmis din diasporă, din partea mai multor persoane care intenționau să vină acasă, că ei de-acum renunță la întoarcerea acasă și vor să-și cumpere apartamente acolo.
Protestele post-factum nu ajută...
Eu îi sfătui de aici, de la Chișinău: „Dragii mei, nu vă grăbiți! Situația o să fie foarte, foarte bună și cu mult mai repede decât crede Igor Dodon. Igor Dodon și cu socialiștii lui s-au pornit pe calea pierzaniei și încă o dată vă spun că democrații nu sunt atât de răi cum pare la prima vedere. Au ei păcate grele pentru economia țării și pentru marile jafuri în economie și în sistemul bancar care s-au făcut, dar a fost Plahotniuc care-i fugit din țară, a fost Șor care era din alt partid - nici nu partid, dar o grupare politico-financiară -, și a fugit din țară. Și au mai fost niște executori de-ai lor care nu făceau parte din partid. Bine, erau în cunoștință de cauză poate parțială și unii din fruntașii partidului, dar Partidul Democrat în majoritatea sa zdrobitoare este un partid de patrioți, un partid care la momentul cuvenit va face alegerea dreaptă în direcția integrării europene și nu ne va lăsa pe fărâma noastră de neam să ne prăpădim și să ne ducem a doua oară în ghețăriile Siberiei, unde să ne pierdem pentru totdeauna”.
Eu sper că actualul lider de partid, Pavel Filip, care are calități bune de manager poate o să dea dovadă în continuare și de un caracter pe măsura funcției pe care o ocupă și să pună mâna pe o mătură democrată și să facă o curățenie în partidul lui și să-l pregătească pentru alegerile următoare și pentru marile evenimente care ne așteaptă în anul 2020 și eu vă asigur că anul 2020 o să fie un an de deznodământ, un an de cotitură radicală a parcursului european al republicii noastre.”
Europa Liberă: Deseori se crede că cei din diasporă nu mai au atitudine față de ceea ce se întâmplă acasă și că mai degrabă ar fi indiferenți, pentru că și-au găsit rostul acolo în lume unde se află, și-au reîntregit familiile, acolo investesc în educația copiilor, acolo își văd viitorul. Totuși există o speranță că o parte din cei plecați ar putea să revină în Republica Moldova?
Dacă cel puțin o bună parte din diasporă nu se întoarce acasă, fărâma noastră de neam nu are viitor...
Mihai Druță: „Ați atins problema centrală, pentru că dacă diaspora, fie și nu în totalitatea ei, dar cel puțin o bună parte din diasporă dacă nu se întoarce acasă, fărâma noastră de neam nu are viitor, nu are viață, moare, se stinge viața fărâmei noastre de neam. Dar eu sunt convins și am observațiile mele, am contactele mele comune cu sute și sute de oameni din diasporă că ei vor să vină acasă, pentru că – să fim atenți! – de ce au plecat oamenii din Moldova? Au plecat din cauza sărăciei economice și a mizeriei politice. Sărăcia economică s-a agravat după căderea rublei rusești și criza care a cuprins și Moldova în 1998, dar din punct de vedere politic, după 2001, când la guvernare a revenit pe „cale democratică” de data asta Partidul Comuniștilor și aceste două condiții s-au păstrat și chiar s-au agravat – sărăcia economică și mizeria politică.
Dacă noi în 2020 vom fi capabili, cu ajutorul votului din diasporă, cu ajutorul partidelor proeuropene PAS și Platforma DA, cu participarea constructivă și pozitivă a Partidului Democrat și cu o politică înțeleaptă făcută în opoziție de către forțele patriotice, naționale și proeuropene care să colaboreze cu partidele din Parlament în plan constructiv, toate aceste forțe împreună vom săvârși o cotitură radicală și vom schimba fața politică a Republicii Moldova. Și acesta va fi un semn clar ca diaspora să vină acasă. Și vor veni și cu investiții, vor veni și cu străinii, vor reveni și acei italieni, și alți europeni care au venit deja în Moldova, dar din cauza corupției, din cauza extorcărilor de mită la care ei au fost supuși au fost nevoiți să-și închidă afacerile și să revină în Italia. Eu personal am vorbit cu așa oameni și știu din surse directe ce se întâmplă cu extorcatorii de mită de aici, cei care vor să ia mită și de pe viu, și de pe mort. Dar dacă noi punem punct din punct de vedere politic, vom face ordine și în privința disciplinei, în privința curmării din rădăcini a flagelului corupției, oamenii se vor întoarce acasă.”
### Vezi și... ### Pierre-Yves le Borgn': „Politicile privind diaspora ne ajută în proiectul cetățeniei europene” (VIDEO)Europa Liberă: Eu am efectuat o deplasare la Cimișlia și din discuțiile cu localnicii am aflat că mulți din ei încă își fac bagajele și gândul lor e să apuce drumul străinătății.
Mihai Druță: „Din păcate, fenomenul are continuitate, și chiar când la noi, la Chișinău, și în toată republica din punct de vedere politic vom face curățenie și vom face o politică onestă, proeuropeană, fenomenul încă va mai continua din inerție, dar trebuie să depășim linia critică când oamenii se vor opri și se vor întoarce acasă, fiindcă nu-i bine, dragii noștri compatrioți, nu-i bine în ziua de azi ce se întâmplă. E foarte rău când în republică se nasc mai puțini copii moldoveni decât copii moldoveni se nasc acum în străinătate. Acum neamul nostru, fărâma noastră de neam se naște mai mult în străinătate, nu aici.”
Europa Liberă: Care sunt valorile pe care pun accent cetățenii Republicii Moldova aflați în străinătate?
Trebuie să depășim linia critică când oamenii se vor opri și se vor întoarce acasă...
Mihai Druță: „Frumoasă întrebare. Mulți au prins rădăcini acolo și le va fi foarte greu să se despartă de condițiile de trai pe care le au acolo, fiindcă dacă acolo capul familiei are un loc de lucru bun, cu actele în regulă, contract de muncă, el este în stare să asigure un trai decent pentru familie. Eu pot să vorbesc și în plan personal, observațiile concrete ale familiei mele, dar acesta este un fenomen general. Nu există, dragi compatrioți, în Italia, dar și în alte țări, cel puțin în orașul în care eu trăiesc și lucrez, nu există asemenea fenomen ca să meargă părintele la școală și învățătorul să ceară bani pentru copil, pentru nu știu ce fond al clasei, zile de naștere, nu există nici în imaginația lor că poate să fie și așa ceva; nu există, dragii mei, la maternitate careva medic să se gândească că mama care a născut sau tatăl care a venit să-și vadă copilașul trebuie să plătească cuiva bani. Omul are salariu pe care i-l acordă statul italian și nu există mită nici în învățământ, studentul acolo nu plătește pentru ca să primească note, profesorul acolo nu cere bani pentru ca să-ți pună notă și oamenii noștri s-au deprins cu astfel de atitudine. Și în stradă lumea este mai calmă, lumea este mai deschisă la față, mai zâmbitoare, lumea nu strigă; lipsește psihoza pe care o întâlnim în transportul nostru public, pe străzile noastre și după 10, 20 de ani care se află acolo s-au deprins și le va fi greu să se despartă.
Și mai este un momen foarte important. Într-adevăr, unii se vor întoarce cu întârziere, fiindcă dacă el a lucrat 15 ani, de pildă, în Italia, dar pentru a spera la dreptul unei pensii cât de cât decentă în Italia, el trebuie să aibă munciți pe teritoriul Italiei cel puțin 21 de ani. Eu nu pot să-l impun pe dânsul acum când mai are 5 ani de muncă și e în floarea puterilor sale să părăsească o pensie care-i va asigura o viață normală aici, în Moldova. El va îndeplini condițiile, poate în casa pe care și-a cumpărat-o va lăsa un copil, dar el se va întoarce aici, la pământul străbunilor, la pământul unde-s înmormântați părinții sau buneii lui sunt înmormântați; el va veni aici și va contribui la o vitalizare a condițiilor de trai de aici, la o renaștere a neamului nostru pe pământul nostru.”
### Vezi și... ### Moldovenii despre starea educației: „Lucrurile arată trist, un fel de inerție” (FOTO/VIDEO)Europa Liberă: Dar el acolo respectă buchea, spiritul legii?
Mihai Druță: „Sigur, sigur! Acolo domină legea și știți că poate unii la început nu se deprind, vin cu comportamentul și năravurile noastre de aici, de acasă, din răsăritul Europei și vor să meargă acolo și să se comporte tot așa ca și aici, dar cu timpul înțeleg că trebuie să respecte legea și atunci și legea îi respectă pe dânșii și-i ia sub ocrotire. Dacă se întâmplă ca unii patroni italieni, de pildă, să obijduiască un muncitor, sindicatele îi iau apărarea. Din păcate, sunt reprezentanți de-ai noștri care sunt prinși cu furturi, comit alte acte de dezordine publică, sunt opriți de poliția municipală în stare de ebrietate făcând gălăgie în oraș, sunt cazuri singulare, dar majoritatea sunt oameni la locul lor, care își văd de treabă, se integrează în societatea democrației liberale occidentale. Și iată aceste cazuri se înțelege că sunt o pată pe buna imagine a poporului, dar ele sunt singulare.”
Europa Liberă: Dar sunt și foarte mulți care fac o imagine frumoasă.
Mihai Druță: „Majoritatea zdrobitoare a moldovenilor din străinătate demonstrează cele mai bune calități ale neamului nostru.”
Europa Liberă: Se integrează ușor...
Dacă s-ar organiza un concurs internațional al spiritului de solidaritate, moldovenii ar fi pe primul loc...
Mihai Druță: „Dacă s-ar organiza un concurs internațional al spiritului de solidaritate și de organizare, atunci cu siguranță moldovenii ar fi pe primul loc.”
Europa Liberă: Ce așteptări au cei din diasporă de la autoritățile statului?
Mihai Druță: „Să fie onești! Să fie onești, în primul rând, cu poporul, dar și cu ei înșiși, cu politicienii între dânșii să fie onești, să promoveze o politică onestă, o politică orientată spre valorile democrației liberale din Occident, acolo unde noi trăim și am gustat valorile acestea, le-am gustat și nu mai putem să ne dezicem de dânsele. Noi vrem ca și aici, în Moldova, să nu ceară la școală mită, să nu ceară nimeni la universitate mită, doctorii să te opereze fără să ceară bani, fără să te impună să vinzi vaca de la sat ori să vinzi casa ca să te opereze și să trăiești mai departe. Și procurorii, Doamne, de ăștia nici nu mai vorbim, pentru că pe ăștia îi așteaptă iadul cu porțile deschise demult dacă nu se vor dumeri și nu vor trece pe calea cea dreaptă, pe calea justiției adevărate. Iată ce așteaptă.
Și mai așteaptă moldovenii din străinătate să deschidă secții de votare la următoarele alegeri tot așa cum au fost deschise acum pentru confrații noștri din România. Procesul a fost foarte bine organizat, au reușit să voteze aproape un milion, la 600 și ceva de mii au votat peste hotare. Să ne dea și nouă acest drept când vom ajunge la următoarele alegeri. Și eu iată am îndrăzneala să spun că ele vor fi anticipate totuși, alegeri parlamentare anticipate vor fi, că nu va ajunge Guvernul Chicu până la cele ordinare. Îmi asum angajamentul public acum să le acord tot ajutorul în privința Italiei, pentru că posed informația statistică oficială a Italiei până la ultimul moldovean care se află pe teritoriul Italiei.”
### Vezi și... ### Vitalie Vovc: „Continuăm să ne învârtim pe loc” sau cum este învârtită oiștea politicăEuropa Liberă: Și câți ar fi acolo?
Mihai Druță: „Noi am ajuns cu vreo 4 ani în urmă oficial la 150 de mii, între timp, am scăzut la 132 de mii. Și explicația este că tot mai mulți și mai mulți cetățeni moldoveni care au cetățenie dublă moldo-română trec la evidența de reședință în țara unde lucrează în baza pașaportului românesc, pentru că ei, trecând la evidență în baza pașaportului românesc, devin automat cetățeni și ai României, și ai Uniunii Europene, și ei sunt luați sub ocrotire de legislația europeană. Ceea ce nu se poate întâmpla în privința pașaportului moldovenesc. Ai document de cetățean al Uniunii Europene, tu nu ai nevoie să confirmi că tu ai dreptul legal să te afli pe teritoriul unei țări, ți-ai luat de aici documentul de identitate, te-ai urcat în avion și poți să te oprești în Portugalia și să cutreieri toată Europa și tu ești cetățean al Uniunii Europene.”