Un studiu național realizat de fundația „Single Step” descrie calvarul prin care trec elevii din comunitatea LGBT în școlile bulgare.
„Vă rog, ajutați-ne. Dacă nu generația mea, cel puțin generațiile viitoare să nu fie obligate să treacă prin cea ce trecem noi”, este apelul unui elev cu orientarea sexuală netradițională.
În cadrul studiului, participanții care se identifică ca fiind membri ai comunității LGBT au completat un chestionar păstrându-și anonimatul. 70,6% declară că au fost victimele unor agresiuni verbale în anul școlar 2017-2018. O treime au fost brutalizați fizic. Peste jumătate au auzit remarci homofobe din partea unor profesori sau altor funcționari ai școlilor.
### Vezi și... ### Un tribunal rusesc l-a achitat de omucidere pe un suspect care a atacat un cuplu gay la o gară din Moscova„Este primul studiu de acest gen realizat în Bulgaria care cuprinde toate cele 28 de regiuni”, a declarat pentru Europa Liberă directorul executiv al „Single Step” Nikoleta Gabrovska. Ea a adăugat că foarte puțini sunt cei care reacționează la limbajul urii – homofob sau rasist. Personalul școlilor de regulă ignoră problema. Jumătate din cei chestionați nu îndrăznesc să vorbească nici cu membrii familiilor.
„Nu mă pot plânge nimănui – fie director, director adjunct, profesor sau psiholog, pentru că risc să devin obiectul unor batjocuri”, declară un elev.
„Au fost adoptate regulamente care definesc politica împotrivă discriminării. Problema constă în faptul că aceasta politică nu a fost explicată elevilor și profesorilor. Uneori este suficient să spui că în școala noastră nu este tolerat limbajul urii”, declară Nikoleta Gabrovska.
Nu mă pot plânge nimănui, pentru că risc să devin obiectul unor batjocuri...
Lorel Zmolek Smith este profesor de engleză la Liceul american din Sofia în care se predă la cerere de către elevi istoria mișcării LGBT. El constată că tinerii membri ai acestei comunități au nevoie de sprijinul familiilor și profesorilor.
53,5% din participanții la studiul anonim declară că vor emigra pentru a nu avea probleme cu identitatea sexuală. Liniștea care acoperă tema în Bulgaria este privită drept un sprijin pentru homofobie.
### Vezi și... ### Peste jumătate din locuitorii Chișinăului, împotriva persoanelor LGBTUn sondaj realizat de „Societatea deschisă” în 2018 arată că oamenii cu orientare sexuală netradițională sunt cel de al doilea grup, după cel al romilor, afectat de limbajul urii. Rezultatul coincide cu dezbaterile în societatea bulgară privind respingerea ratificării Convenției Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotrivă femeilor, așa numita Convenție de la Istanbul.
71% din participanții bulgari la o anchetă realizată de Eurobarometru nu sunt de acord cu afirmația că nu există nimic rău în relațiile sexuale între persoane cu același gen. 80% recunosc că nu se vor simți de loc bine dacă află că copii au intrat în legătură sexuală cu o persoană de același gen.