„Germania minează capacitatea nucleară a NATO” - ambasadorul SUA la Berlin

Ambasadorul Richard Grenell

O dispută pe un ton neobișnuit a izbucnit zilele trecute în Germania, când ambasadorul SUA la Berlin, Richard Grenell, a spus că „Germania minează capacitatea nucleară a NATO”.

Totul se petrece în jurul rachetelor nucleare americane purtătoare de bombe B61, circa 20 la număr, instalate în baza militară din Büchel, pe solul Germaniei. La începutul lunii, socialiștii, SPD, partidul asociat lui Merkel în „Groko”, die Große Koalition, au anunțat că doresc discutarea retragerii lor.

De îndată, ministrul de externe Heiko Maas, un important și popular politician socialist, s-a pronunțat împotriva conducerii propriului său partid și pentru menținerea armamentului nuclear american, conform angajamentelor Germaniei în cadrul NATO.

### Vezi și... ### NATO și UE pe fundal de coronavirus

Ideea nu a fost însă abandonată în cadrul SPD, ceea ce a determinat intervenția publică a ambasadorului SUA. Abordând frontal discuția în curs, Grenell a ținut să reamintească cum Germania încă nu și-a împlinit angajamentul luat în cadrul NATO de a cheltui 2% din PIB pe apărare: „Dacă ministrul Maas chiar dorește ca Germania să fie o «putere pentru pace», cum a spus, atunci în loc să compromită solidaritatea pe care se sprijină forța de descurajare a NATO ar face mai bine să investească în soliditatea sa”, a spus Grenell, care a și publicat de altfel un comentariu despre asta în marele cotidian Die Welt. În comentariu, Grenell vorbește limpede despre necesitatea menținerii armamentului nuclear în Germania, pentru descurajarea amenințării pe care continuă să o reprezinte Rusia.

Cu toate astea, la Moscova Rossiiskaia Gazeta, cotidian apropiat Kremlinului, a scris luni, sub titlul Spre Varșovia! despre cum SUA s-ar pregăti să mute rachetele nucleare din Germania în Polonia, ceea ce, scrie RG, „dacă nu e un bluf din partea SUA, atunci continentul se îndreaptă spre o primejdioasă escaladare a tensiunilor”.

În cadrul NATO, Germania trebuie să dețină și avioane capabile să poarte acel armament nuclear, iar respectivele avioane, actualmente de tip Tornado, tocmai trebuie înlocuite. Pentru a înlocui Tornado, ministra apărării, Annegret Kramp-Karrenbauer, a recomandat nu doar achiziţionarea a 93 de avioane europene Eurofighter, dar şi a 45 de tipul F-18 americane, destinate acestea transportului bombelor nucleare americane. Eurofighter nu sunt concepute pentru armament nuclear.

### Vezi și... ### Armele nucleare americane: motiv de dispută în Germania

Locurile în Europa unde sunt stocate rachete nucleare SUA și bombe gravitaționale B61 sunt cunoscute: bazele militare de la Kleine-Brogel în Belgia, Büchel în Germania, Aviano și Ghedi-Torre în Italia, Volkel în Olanda și Inçirlik în Turcia.

Ambasadorul SUA la Berlin Richard Grenell este nu doar cel mai important oficial american în Europa, dar și noul „top adviser” al National Intelligence din SUA. Nu e prima oară că ambasadorul Grenell intervine în dezbaterile publice din Germania, iar în martie anul trecut gruparea de stânga Die Linke a cerut chiar în Bundestag expulzarea lui din țară.