România: Care sunt țările de unde poți veni fără să mai fie nevoie de carantină?

Ce țări se află acum în zona verde, din unde se poate călători în România fără a sta în carantină? Iată ce s-a decis la București, la cea mai recentă ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență.

Persoanele asimptomatice care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia,Slovenia și Ungaria nu vor mai fi nevoite să stea în carantină sau izolare.

Asta înseamnă că și zborurile cu țările enumerate mai sus se reiau de la 15 iunie, urmând ca lista statelor să fie modificată în fiecare săptămână, în funcție de evoluția pandemiei. Italia și Spania, Marea Britanie nu fac parte din rândul țărilor din care, cei care sosesc în România nu mai sunt nevoiți să stea în carantină sau izolare.

Sâmbătă a avut loc o ședință a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, desfășurată on-line, pentru aprobarea listei cu statele din care cetățenii care sosesc în România nu vor fi obligați să intre în izolare.

Mai multe informații,AICI.