Congresul al IV-lea al PSDR, 25-27 octombrie 1915
În zilele de 25-27 octombrie 1915, la București a avut loc cel de-al IV-lea congres al PSDR. Formațiunea politică avea în acel moment 16 secțiuni (organizații) în orașele României, cu 827 de membri. La congres au participat 23 de delegați: șapte erau din București, doi din Ploiești, câte unul din Galați, Focșani, Brăila, Buzău, Bacău, Bârlad, Turnu Severin, Craiova, Botoșani, Pitești și Roman; Comitetul Central al Tineretului muncitor avea un delegat, iar Comisia Generală a Sindicatelor doi delegați.
Anii 1914-1915 fuseseră marcați de dispute între liderii PSDR, îndeosebi între Mihail Gh. Bujor, pe de o parte, I.C. Frimu și Cristian Racovski de cealaltă parte. Problemele erau cauzate de raportarea diferită la statutul partidului. Secția din Iași a PSDR, unde activa Bujor, se opusese în timpul și după congresul al III-lea votării unui nou statut. Niciunul dintre cei trei fruntași socialiști amintiți nu a participat la congresul din 25-27 octombrie 1915.
Pe ordinea de zi a congresului s-au aflat mai multe puncte, printre care organizarea și propaganda socialistă, situația ziarului Lupta zilnică, reformele, social-democrația și războiul, înființarea și scopul federației socialiste din Balcani, conferința socialistă internațională de la Zimmerwald, modificări în statutul partidului, alegerea Comitetului Executiv etc.
Ghiță Moscu
În urma congresului a fost ales un nou Comitet Executiv, format din Cristian Racovski, Alecu Constantinescu, Ottoi Călin, Ecaterina Arbore, Dimitrie Marinescu, Gheorghe Cristescu și I.C. Frimu. De asememea, a fost aleasă Comisia de Control, compusă din Ghiță Moscu [Ghelbert Moscovici], Gheorghe Cerbu și Ioan Sion.
La congresul PSDR din 25-27 octombrie 1915, raportul asupra războiului mondial a ocupat un loc important. Războiul în derulare în lume era considerat „un război de cucerire, un război imperialist, un război dintre burghezii, care își dispută întâietatea pe tărâmul industrial, financiar, colonial etc.” Având în vedere că războaiele din Europa erau „aproape exclusiv războaie de cucerire”, se considera că socialismul nu putea accepta ca justificat niciun război purtat de burghezie. În viziunea socialiștilor români, toate războaiele erau de aceeași natură și trebuiau combătute. Este ușor de remarcă vocabularul puternic ideologizat, specific epocii.
Raportul nu ocolea însă răspunsul la o întrebare esențială pentru o țară despre care se putea presupune, totuși, că avea să intre în război în anumite circumstanțe. Mai precis, ce aveau să facă socialiștii români dacă România avea să fie atacată? S-a răspuns scurt, și anume că țara avea să fie apărată pentru a nu pierde libertățile existente.
Ecaterina Arbore
Nu este întâmplător că rezoluția cea mai importantă adoptată de congresul al IV-lea al PSDR privea războiul. A fost exprimată adeziunea la deciziile contra războiului luate la conferința socialistă interbalcanică de la București, din iulie 1915, și de conferința socialistă internațională de la Zimmerwald, din septembrie 1915. Colaborarea între muncitorime și burghezie, exprimată în Europa în numele „uniunii sacre” și a „păcii civile”, era condamnată în mod expres. Atitudinea intransigentă contra războiului a Comitetului Executiv al PSDR era apreciată și se insista pentru continuarea și intesificarea acesteia.
Linia dominantă în PSDR era împotriva războiului și pentru neutralitatea României. Însă nu era vorba nicidecum de o unitate absolută de opinii. În fapt, cum se întâmplă în viața unui partid democratic, perspectivele erau destul de diferite, iar conflictele interne între socialiști nu au lipsit în anii neutralității în chestiunea războiului.
Mihail Gheorghiu Bujor
Radicalii din partid i-au atacat la scurtă vreme după congresul al IV-lea pe moderați. Mai mulți lideri socialiști moderați, în mod special Călin Ottoi, au fost criticați pentru ideile lor chiar în paginile ziarului Lupta zilnică. Mihail Gheorghiu Bujor afirmase că „patriile sunt cadrele naturale și istorice de dezvoltare a popoarelor”, motiv pentru Cristian Racovski să-i taxeze concepția drept „social-patriotism”. Socialiștii ieșeni, care publicau în revista Convorbiri sociale, aveau o atitudine mai nuanțată față de stat, națiune și război. Spre deosebire de ideea neutralității definitive, promovată de liderii PSDR, Bujor avea să aprecieze în ianuarie 1916 că neutralitatea nu era decât o soluție temporară, care depindea și de atitudinea puterilor vecine beligerante. Max Wexler și-a exprimat dezacordul față de teza Internaționalei a II-a, conform căreia războiul trebuia transformat în revoluție proletară. Potrivit socialistului ieșean, proletariatul din România nu se afla în etapa de a răsturna capitalismul, spre deosebire de proletariatul din țările dezvoltate din punct de vedere industrial.
Probleme economice și sociale în România, 1914-1915
Războiul izbucnit în Europa a afectat România din punct de vedere economic. Ca urmare a concentrării a sute de mii de țărani și a rechiziționării unui mare număr de animale de muncă pentru nevoile armatei, sectorul agrar a cunoscut o reducere a suprafeței cultivate. Industria a fost și ea afectată, în principal cea producătoare de bunuri de consum, printre altele ca urmare a lipsei de materii prime. Comerțul exterior a fost lovit direct, însă nu egal, de implicarea în război a principalilor parteneri comerciali ai României. Blocarea strâmtorilor Bosfor și Dardanele, începând din toamna anului 1914, a redus mai ales schimburile comerciale cu Franța, Marea Britanie, Belgia, ulterior și cu Italia. În schimb, comerțul cu Austro-Ungaria și Germania s-a intensificat, unde România exporta mai ales alimente și combustibili. Pe piața românească, alimentele și bunurile industriale de strictă necesitate au cunoscut o creștere continuă a prețurilor, în vreme ce salariile au înregistrat scăderi importante.
Ioan Sion
Toate acestea au avut consecințe și asupra muncitorilor. În anii 1914-1915, numeroși lucrători din centrele industriale – București, Galați, Brăila, zonele petroliere – nu aveau de lucru. PSDR a desfășurat în februarie 1915 o anchetă în fabricile și atelierele din București, din care rezulta că șomajul afecta 21.000 de muncitori, adică 67% din totalul angajaților. La Galați, în martie 1915 nu aveau de lucru 44% dintre muncitori. Chiar dacă este posibil ca aceste date să fi fost exagerate, nu se poate trece cu vederea că războiul mondial îi afecta tot mai mult din punct de vedere economic și social și pe muncitorii dintr-o țară neutră, așa cum era România în acel moment.