Radu Carp: Ajutorul României e binevenit, R. Moldova trebuie să se pregătească pentru criza economică post-pandemie

Profesorul Radu Carp

România oferă un nou pachet de sprijin pentru Republica Moldova, inclusiv 200.000 de doze de vaccin anticovid.

Este anunțul făcut de președintele Klaus Iohannis în prima sa vizita oficială la Chișinău după alegerea Maiei Sandu ca șef al statului. Liderul de la Cotroceni este primul șef de stat primit de Maia Sandu. Profesorul român Radu Carp face bilanțul vizitei lui Iohannis la Chișinău.

Your browser doesn’t support HTML5

Radu Carp: Vizita lui Klaus Iohannis, un semnal pentru Bruxelles

Europa Liberă: Vorbim despre vizita dlui Iohannis în Republica Moldova, o vizită așteptată de peste 5 ani de zile, pentru că de atunci liderul de la Cotroceni nu a mai trecut Prutul. A însemnat aceasta un dezgheț al dialogului la nivel înalt? Cum ați văzut Dvs. această vizită efectuată în Republica Moldova?

Radu Carp: „Președintele Iohannis a spus de mai multe ori că, atâta vreme cât Igor Dodon este președintele Republicii Moldova, nu va efectua nicio vizită la Chișinău și s-a ținut de cuvânt. Și nu numai că s-a ținut de cuvânt, aș zice eu că a reluat o tradiție, pentru că până acum tradiția era ca președintele ales al Republicii Moldova să facă prima vizită peste hotare la București, iar Klaus Iohannis a întors acest gest pe care l-a făcut ultima dată președintele Timofti și s-a dus el primul la Chișinău pentru a o saluta pe Maia Sandu. Aș remarca faptul că această vizită vine la doar 5 zile de la preluarea oficială a funcției de către dna Maia Sandu. Deci este foarte bine faptul că prima vizită a unui lider din Uniunea Europeană, nu numai din România, ci din Uniunea Europeană la Chișinău este cea a președintelui României. S-a dat un semnal nu numai la Chișinău, dar, aș zice eu, și la Bruxelles, adică, practic, cred că Klaus Iohannis este primul dintr-o serie de alți lideri care vor face acest pas în direcția Chișinăului.”

Președintele României, Klaus Iohannis, în vizită la Chișinău

Europa Liberă: Au semnat și o declarație cei doi lideri de la Chișinău și București, se menține Parteneriatul strategic moldo-român. Cum credeți că ar putea să fie îmbunătățită cooperarea dintre cele două state?

Radu Carp: „În primul rând, surpriza acestei vizite a fost anunțul că România va facilita cele 200 de mii de doze de vaccin către Republica Moldova, ceea ce este un gest cu totul remarcabil, pentru că aceste cote de vaccin se negociază la Bruxelles, sunt destinate doar statelor membre. Și, practic, asta înseamnă că România s-a angajat să sprijine această cauză a Republicii Moldova în lupta cu pandemia la cel mai înalt nivel, în condițiile în care producția este totuși limitată. Am văzut, chiar și a doua tranșă de vaccin în România a întârziat cu o zi, și nu numai în România, ci și în alte 8 state membre europene, pentru că pur și simplu există o singură linie de producție în Belgia și e foarte greu de produs aceste cantități în dozele suficiente. Mi se pare că acesta a fost un element-surpriză, un element foarte bun și este de urmărit, adică eu cred că 200 de mii de doze, ținând cont de faptul că de două ori se administrează, 100 de mii de doze pentru Republica Moldova cred că este o cantitate foarte mare, asigură necesarul pentru medicii din prima linie, dar nu numai, ci și pentru toate persoanele care sunt în categoria de risc. Deci, acesta mi se pare cel mai important pas pozitiv care a fost anunțat acum.”

Europa Liberă: Și a mai promis și 6 mii de tone de motorină. La Chișinău, peste 200 de tractoare sunt în Piața Marii Adunări Naționale, fermierii au protestat, mai continuă să rămână nemulțumiți că nu au fost ajutați în plină pandemie și pe timp de secetă de autoritățile Republicii Moldova. Unii spun că aceste 6 mii de tone de motorină vin ca o gură de aer pentru agricultura Republicii Moldova.

Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru criza economică post-pandemie

Radu Carp: „Bineînțeles și acesta este un aspect foarte important, au fost numeroase probleme în timpul verii. Pentru mine este un mister de ce guvernul Chicu nu a dorit să rezolve această problemă, care, probabil, nu ar fi fost atât de greu de rezolvat. În orice caz este foarte bine, pentru că, în momentul de față, Republica Moldova trebuie să se pregătească pentru criza economică post-pandemie. Și cum se poate pregăti mai bine decât întărindu-și sectorul agricol și, desigur, toate celelalte sectoare ale economiei? În primul rând, e o problemă care se poate rezolva concret și imediat după ce vor fi livrate aceste tone de motorină, se va vedea avantajul în agricultura Republicii Moldova.”

### Vezi și... ### Un nou început pentru proiectele moldo-române

Europa Liberă: Și totuși, această vizită pe care a întreprins-o liderul de la Cotroceni, Klaus Iohannis, la Chișinău a fost într-un moment complicat pentru situația din Republica Moldova - e o criză profundă guvernamentală, incertitudine politică, pentru că nu există o majoritate parlamentară și se insistă pe ideea anticipatelor. Cum se vede această criză de la Chișinău de acolo, de la București?

Radu Carp: „În toată această bătălie a alegerilor anticipate care apare în toate partidele, sunt de acord, va conta foarte mult sprijinul extern. Respectiv, dna Maia Sandu, dacă va avea de partea sa ajutorul României, cred că-i va fi mult mai ușor să-i convingă pe parlamentari de necesitatea alegerilor anticipate, nu numai pe cei din propriul partid, că nu mai este nevoie, ci și pe cei din alte partide, care, să spunem, ar fi oarecum nehotărâte. Acum așteptăm următoarea mișcare pe tabla de șah, așteptăm reacția Federației Ruse. Federația Rusă a pierdut anul acesta foarte mult avans în vecinătatea apropiată, nu a pierdut, să zicem, controlul în Belarus, dar liderul de acolo a fost puternic contestat și Moscova nu a putut să-l ajute suficient; în Armenia, conflictul din Nagorno-Karabah a fost la început bine gestionat, ulterior a produs nemulțumiri în Armenia, inclusiv față de slaba implicare a Federației Ruse, deci cred că, în momentul de față, la Moscova se reconsideră cumva Republica Moldova, în sensul de a oferi ceva concret. Cred că anunțul dozelor de vaccin oferite din partea României va provoca o reacție și la Moscova, am văzut că Federația Rusă este pregătită să ofere din vaccinul său către Belarus, mai nou, către Argentina, către propriii cetățeni, dar nu am auzit până acum un anunț concret de ajutor în această direcție pentru Republica Moldova. Igor Dodon doar a promis, a spus că are asigurări ferme, dar concret nu s-a întâmplat nimic. Deci, eu sunt convins că va exista și o contraofertă, pentru că oferta României și, implicit, a Uniunii Europene a fost atât de generoasă, încât sunt absolut convins că cei de la Ambasada Federației Ruse la Chișinău au transmis astăzi mai multe pagini decât de obicei spre Moscova.”

### Vezi și... ### Raluca Răducanu (analist/București): „Miza rămâne frontiera la care se opresc instituțiile euro-atlantice”

Europa Liberă: Cât de sigur sau cât de anevoios rămâne drumul pe care vrea Republica Moldova să-l parcurgă pe calea integrării europene?

Radu Carp: „În momentul de față, este esențial ca să existe un nou parlament, o nouă majoritate în favoarea dnei Maia Sandu. Și nu spun asta, pentru că aș fi partizan, dar îmi dau seama că în Republica Moldova coabitarea nu poate să funcționeze. Așa cum arată actualul parlament, nu are cum să permită mersul înainte în direcția acestor reforme. Deci, cred că prioritatea, în momentul de față, este să se contureze o majoritate. Nu exclud nici ideea de a se renunța la alegeri anticipate și de a avea un guvern stabil și o nouă majoritate compusă din partide care astăzi, să zicem, ar fi ostile actualului președinte. În afară de cei care sunt parlamentari ai PAS, ai Platformei DA și cei din Partidul Democrat, ele sunt undeva la 30-35 de parlamentari maximum pe care poate conta Maia Sandu, deci în niciun caz nu putem vorbi de o majoritate. Sunt două ipoteze: una este de a avea anticipate și de a avea o majoritate solidă de 51 de deputați, alta este de a aduna resturile de deputați din alte fracțiuni, dar e un pas riscant, pentru că s-a mai întâmplat așa în trecutul recent al Republicii Moldova și s-a dovedit că nu-i o formulă funcțională. Deci, până la urmă, singura formulă este cea de a avea o majoritate clară, altfel reformele nu au cum să înainteze. Și aș mai adăuga ceva: acolo unde au existat majorități clare în favoarea integrării europene, lucrurile au mers pe accelerat, acolo unde au existat ezitări, la un moment dat, întregul proces a stagnat. În momentul de față există o deschidere maximă din partea Bruxelles-ului în sensul că dna Maia Sandu aparține cu partidul său Partidului Popular European, care deține controlul și asupra Comisiei, și, indirect, asupra Parlamentului, și asupra Consiliului, deci niciodată Republica Moldova, în ultimii 10 ani, nu s-a bucurat de o susținere atât de mare la nivelul instituțiilor europene. Astrele s-au aliniat, dar, repet: fără o majoritate clară, fără un guvern stabil, toată această susținere europeană este ca un fel de castel de nisip, care se poate prăbuși în orice secundă.”

Your browser doesn’t support HTML5

Vox populi: vizita președintelui României la Chișinău

Europa Liberă: Se crede că orice decizie pe care ar lua-o Maia Sandu în actualele împrejurări ar putea să implice riscuri majore. Și atunci ar putea să se diminueze din simpatiile pe care le-a acumulat la scrutinul prezidențial, iar, pe de altă parte, experții acreditează ideea că Igor Dodon și socialiștii și-au propus drept scop s-o discrediteze până la un eventual scrutin parlamentar anticipat.

Radu Carp: „Da, calculul PSRM este evident, este ca în fotbal când lași adversarul în ofsaid, dar aici există adversari proști, care merg la ofsaid și, până la urmă, marchează golul care nu este validat și există adversari inteligenți, care înțeleg jocul la ofsaid și înțeleg să se retragă temporar. Și cred că dna Maia Sandu este un adversar inteligent pentru PSRM și a înțeles că trebuie să se retragă temporar, să nu joace, să nu se angajeze în acest joc și să meargă mai departe, având toate opțiunile în mână. Cred că prioritar este să fie desemnat un prim-ministru interimar și, în același timp, să fie desemnat un candidat pentru funcția de prim-ministru. Dacă va obține sprijin - foarte bine, dacă nu - vor fi alegeri anticipate, dar în orice caz este esențial ca Maia Sandu să fie sfătuită să nu lanseze în cursă acei candidați care sunt înaintați doar pentru a pierde. Nu, în acest moment, în Republica Moldova oricine va fi propus pentru funcția de prim-ministru trebuie să și fi făcut dovada că poate să gestioneze o chestiune atât de complexă, precum guvernarea acestei țări. Cred că Maia Sandu ar trebui sfătuită, în acest sens, să nu joace un fel de ruletă rusească cu diverși candidați care să fie doar pentru a pierde și să propună echipe guvernamentale solide, pentru că orice propunere pe care o va face D-sa va fi atent monitorizată și la nivelul Uniunii Europene, și la nivelul României. Toți vor fi foarte interesați de persoana cu care Maia Sandu va dori să guverneze. Maia Sandu nu mai este în opoziție, trebuie să realizeze foarte rapid faptul că nu mai este în opoziție și că guvernarea, din executiv fac parte două persoane - președintele și prim-ministrul.”