Punct și de la capăt: Idoli politici, idoli culturali și influenceri (VIDEO)

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor! La microfon e Vasile Botnaru, moderatorul emisiunii „Punct și de la capăt”. Astăzi vă propun un rezumat al dezbaterii din ciclul „Antinostalgia, privind spre viitor”, care anunța drept temă de discuție: „Idolii ciopliți: de la Gagarin la influenceri”. Moderatorul sau gazda acelei dezbateri este colegul nostru Iulian Ciocan, iar pe post de spicheri au fost invitați Andrei Bolocan, din Canada, și Robert Adam, din Africa de Sud, ambii cunoscuți influenceri.

Europa Liberă: Am impresia că va fi o dezbatere care va exprima cel mai bine ideea de globalizare, pentru că Robert Adam se află în sudul continentului african, pe când Andrei Bolocan acum e în Canada. Am o întrebare pentru ambii - cine au fost idolii voștri în adolescență, în tinerețe?

Andrei Bolocan: „Eu aș vrea să cred că tinerețea mea încă mai continuă. Cred că printre primii idoli semnificativi, care m-a marcat și îmi marchează și până acum coafura, a fost David Beckham, fotbalistul englez. Văzând cât de des își schimbă coafura, neatrăgând mare atenție la talentul și performanța lui de pe teren, tare eram motivat să arăt și eu ca David Beckham, nu să joc fotbal, nu să câștig bani ca David Beckham, dar să arăt ca el. Bineînțeles că pornirile mele nu au înaintat foarte mult, mama repede m-a oprit din vopsit părul și dat părul cu gel, pentru că asta era aproape egalabil cu un păcat creștin. Așa că, da, cred că David Beckham ar fi primul pe care l-aș putea menționa.”

Punct și de la capăt: „Idolii politici nu sunt și cei mai populari, pentru că se văd cusăturile...”

Europa Liberă: Robert, ce zei ai avut în adolescență, în tinerețe?

Robert Adam: „Eram și eu un copil pasionat de sport, am și rămas pasionat de sport, de literatură, de artă și de muzică. N-aș putea spune că am avut idoli, admiram destui fotbaliști din anii ‘80, în special români, pentru că nu prea vedeam noi multe meciuri de fotbal din străinătate. În adolescență căzuse deja comunismul, ascultam muzică rock, aveam tricouri cu Iron Maiden, cu alte trupe rock, însă nu am fost, ceea ce s-ar spune azi, un follower, nu încercam să arăt ca alții, am încercat așa cum am putut să-mi găsesc drumul, luând de la fiecare ce mi se părea mai de preț.”

Europa Liberă: Să te întreb pe tine, Andrei. Tinerii de azi nu mai au nevoie de idolii vechi?

Andrei Bolocan: „Probabil, dacă nu rezonează cu ei, cu valorile lor, cred că, dacă am putea să punem toate într-o oală, dar sunt și cazuri în care vezi tineri de azi cu idolii de ieri într-un mod foarte pronunțat. Eu am cunoscut recent adolescenți care ascultau un gen de muzică despre care am putea spune că nici pe mine nu m-a apucat. Eu n-am apucat tare din Iron Maiden, din Pink Floyd, dar, văzând adolescenți ascultând asta, eu mă umplu de respect că ei au pofta asta de a cunoaște. Nu știu dacă am putea generaliza, bănuiesc că mai ales atunci când vorbim de idoli alimentați sau creați printr-o prismă de propagandă politică, așa că nu știu dacă e normal, în general, ca tinerii de azi să aibă plăcerea să urmărească pe cineva care a fost alimentat și creat de laborator doar ca să genereze în oameni dorința asta de patriotism sau, cum să spun, pofta de patriotism de, aha, uite, ăsta-i exemplul pe care trebuie să-l urmez. Asta încă nu înseamnă că și idolii celor de azi sunt demni, dacă e să ne adâncim în lumea TikTok-ului.”

Europa Liberă: Din ce spui înțeleg că ar putea să existe niște idoli, chiar din perioada sovietică, care cumva să fie modele și pentru tinerii de azi, dar să fie mai îndepărtați de propaganda asta a epocii?

Vasile Botnaru: „Che Guevara, Iulian! E adevărat, simplificat, scos din context, răstălmăcit, dar uite e iarăși pe t-shirt-uri imprimat ca un simbol al stângii.”

Boris Glăvan - coborât de pe soclu

Europa Liberă: Da, bun exemplu. Robert Adam, reieșind din ce au spus vârstnicii din film să înțelegem că pentru ei idolul din trecut e și azi un fel de reper?

Robert Adam: „Este vorba despre o nostalgie față de o perioadă care poate nu a fost senzațională din punctul de vedere politic al dezvoltării, știu eu, dar era perioada tinereții lor. Nimeni nu se desparte de tinerețe râzând, asta ar trebui să știm. Pe de altă parte, haideți să vedem ce înseamnă idoli. Etimologic, idolul este un zeu fals și, de altfel, o celebră lucrare de peste 100 de ani, din 1888, apărută mai târziu a filosofului german Friedrich Nietzsche se intitula deja Amurgul idolilor, în care el demola cu ciocanul, cum zicea, făcea filosofie cu ciocanul și demola modelele culturale mai vechi sau mai noi din Germania, din Franța, din Marea Britanie. A devenit el însuși un idol, un model filosofic, acum se întorc idolii totuși, însă idolii politici nu sunt și cei mai populari, pentru că se văd cusăturile, se simte falsitatea.”

Europa Liberă: Deci, Gagarin ar putea să fie azi sau poate chiar este un idol pentru tinerii din zilele noastre?

Andrei Bolocan: „Cred că am putea îndrăzni să-l înlocuim pe Gagarin cu Elon Musk, poate în câțiva ani o să înțelegem că și dl Jeff Bezos o să ajungă să exploreze sau, de fapt, deja explorează cosmosul, așa că nu știu dacă Gagarin încă mai are acea pondere, acea greutate sau e popular într-un număr atât de mare de oameni.”

Europa Liberă: Dar dacă n-ar fi fost Elon Musk, la care o să mai revenim?

Andrei Bolocan: „Probabil ar fi rămas niște icoane care au ajuns la anumite înălțimi, performanțe, dar îi calcă, cum s-ar spune, Gagarin e un gigant pe ai cărui umeri au urcat alții și văd mai departe, și văd mai multe, probabil.”

Ce idoli am avut și ce idoli avem?

Europa Liberă: Eu cunosc câțiva tineri care sunt admiratori ai felului tău, Andrei, ironic, caustic, de a prezenta realitatea și vreau să te întreb: cum ai ajuns tu în situația de a fi ascultat, urmărit de foarte mulți tineri? Tu ți-ai propus să devii influencer sau cum a ieșit treaba asta?

Andrei Bolocan: „Cred că dacă vorbim de cea mai recentă activitate a mea, vlogul meu, emisiunea Lumina, atunci când eu m-am apucat să fac asta și am spus că hai să o fac serios măcar o jumătate de an în an, eu am crezut că să ajungi să te vadă zece mii de oameni, asta deja e un stadion de oameni. Și cred că asta pentru mine era un soi de scop la care eu mă gândeam, uite, eu o să ajung la zece mii de oameni, din zece mii de oameni vreo 500 cu siguranță o să vrea să mă susțină financiar, prin donații, una-alta și așa o să continui mai departe.

Nu m-am gândit vreodată să ajung la cifrele care sunt acum, nu că-s impresionante, dar peste 100 de mii de oameni să dea like-uri sau să urmărească, sau uneori video-urile să ajungă în zeci de țări la aproape un milion de moldoveni stabiliți peste hotare, un milion de moldoveni din Moldova, nu mă gândeam și nu mi-am pus asta drept scop. Cu siguranță nu este pur întâmplător, pentru că, vrei-nu vrei, urmărești cum mănâncă lumea informația pe social media, înțelegi că dacă filmezi într-un fel anume, dacă e un fel de calitate, dacă e un fel de video – lumea o să te urmărească într-un fel, subiectele dacă-s de actualitate o să lovească mai dur, o să relaționezi cu mai multă lume. Cred că destul de des m-am condus de asta. Citisem anterior despre cum Instagram-ul poate omorî creativitatea în unii fotografi. Un fotograf spunea că, iată, a postat o poză cu nu știu ce far fotografiat pe mal de ocean și, din toate pozele pe care le-a postat, farul acesta lui personal i-a plăcut foarte mult, a spus că a dedicat mult timp pentru încadratura pozei, dar la capitolul like-uri și popularitate a fost cea mai nepopulară poză a lui din ultima vreme, pentru că pozele cu selfie-uri, cu față în centru prind mult mai tare pe Instagram decât o poză cu un far pe mal de ocean. Și omul s-a gândit că, uite, asta probabil mă face pe mine să nu mai vreau să postez pe viitor poze cu faruri, chiar dacă eu cred că ele, din punct de vedere artistic, sunt foarte puternice și încărcate.

Și poate, într-un fel, conducându-mă de algoritm, de regulile social media, ale YouTube-ului, adesea ești băgat într-o pâlnie a anumitor rigori care în televiziune sunt unele, în radio sunt altele și pe online suntem educați sau crescuți așa încât dacă vrem să atingem un număr mai mare de oameni, dacă vrem să avem un impact mai mare cu ceea ce creăm, trebuie să ne conducem după aceste reguli și poate uneori ele mai strivesc din creativitate, cenzurează, într-un fel.”

Europa Liberă: Andrei, totuși vreau să te întreb ca să ne fie foarte clar, în ipostaza asta de influencer, de model, ce urmărești? Vrei glorie, faci bani, ești un sfătuitor sincer, un îndrumător sincer al tinerilor?

Andrei Bolocan: „Glorie e un cuvânt foarte bun, nu-mi amintesc exact, probabil Stănescu spunea într-un documentar la TVR despre glorie, tot era întrebat dacă a visat vreodată sau se gândea că o să atingă aceste culmi ale gloriei și el spunea de glorie ca despre un atribut al soldaților, al celor care au un pic mai mult curaj decât cei ca mine. Eu fac un video, da, petrec mult timp scriind un text, montând, uneori mi se pare că am dedicat foarte multe ore și acest video o să împuște, o să prindă la public, după asta nu se întâmplă, alteori filmez un video din prima pornire cu telefonul și el e de zece ori mai popular decât unul la care am petrecut mult timp la montaj, așa că, da, nu știu sigur dacă există ceva ce vânez.

Eu mă bucur să cred că îi fac pe mulți oameni să se simtă bine sau să se simtă prin ceea ce creez; mă bucur că există sute de oameni care au îndrăznit și au împărțit din veniturile lor și au hotărât să susțină ceea ce eu fac, până acum nu-mi vine a crede că asta se întâmplă, așa că probabil visul sau scopul meu este să ating cât mai multă lume prin sentimente plăcute, sustenabile, cum ar fi: râsul, hi-hi-ha-ha-ul, un call to action, când vine vorba de implicare civică.”

Europa Liberă: Deci, un soi de entertainment, așa?

Andrei Bolocan: „Da, da, m-aș bucura să cred că sunt, cum s-ar spune pe la noi, un tamada pe internet.”

Europa Liberă: Vasile Botnaru vrea să intervină în discuție.

Vasile Botnaru: „Da, eu vreau să mă întorc la Robert Adam, care a spus despre cusături. Asta-i observația foarte prețioasă, că tot vorbeai de Gagarin și noi mulți îl iubeam pe Gagarin, dar mai târziu doar am aflat câți potențiali Gagarini erau, că de fapt el, până la urmă, sigur că a avut curaj și calități ș.a.m.d., dar nu era unicum și mai ales multă lume spunea că el, de fapt, a fost pus acolo, în capsula aia, și trimis pe orbită, în niște condiții inumane. Și de fapt de la partid se hotăra cine o să ajungă erou și după aia cu gloria asta împachetat, purtat așa pe toate continentele și astea-s cusăturile care, mai devreme sau mai târziu, au ieșit la iveală. Stau eu și mă gândesc, apropo, dacă Gagarin ar fi trăit, n-ar fi ajuns și el ca Tereșkova să zică: hai să-l alegem pe Putin încă o dată, că-i băiat bun, dar ca un influencer la care nu se văd cusăturile, dacă simți că statul îți suflă în ceafă.”

Andrei Bolocan: „Cred că suflatul în ceafă e o treabă a statului, prin definiție e normal, de la taxe până la cenzură și tot felul de domenii pe care le reglementează. Probabil aici atingem un domeniu al responsabilității influencerilor, cred că e normal creatorii din online să simtă asta. Atâta timp cât vezi mii de oameni interacționând cu un anumit conținut pe care tu îl creezi, te gândești: dar unde ar putea să-i împingă această informație pe ei, nu cumva eu numai ce am stârnit 500 de oameni să urască o doamnă deputat nu pentru actele de corupție, dar pentru culoarea părului? E normal în asemenea cazuri să-ți revizuiești conținutul. Eu cred că mi s-a întâmplat pe la începuturi, poate acum sunt mai riguros, mai atent, mi s-a întâmplat să lansez anumite mesaje care după asta, din păcate, greu de controlat pentru mine, dar după asta în comentarii vedeam cum oamenii o apucă hăisa pe cu totul alte domenii, în loc să se lege de, uite, iaca eu am semnalat un act de corupție și lumea se apucă și critică felul în care arată omul care a comis acest act sau felul în care se exprimă, limba vorbită mai ales, asta tare des se întâmplă, oamenii urmăresc un politician corupt și se întreabă: dar de ce el vorbește în rusă, dar nu în română? Asta pe tine te doare, nu faptul că el e corupt și ar trebui să stea după gratii?

Da, e normal să se instituie o oarecare responsabilitate, întrebarea este: din partea cui? Să vină statul la ușă să spună: salut, tu ai o piață publică în care tu vorbești zilnic sau săptămânal, ai grijă ce spui? Sau, în general, rețelele de socializare să ne spună: ai grijă ce spui, fie că e fake news, putem bloca această informație. Ești conspiraționist? S-ar putea să-ți ștergem contul. Inciți la ură și la atacuri asupra Capitoliului, s-ar putea să te terminăm din mai multe puncte de vedere.

Chiar ieri urmăream unul dintre cele mai recente video-uri de-ale mele și mă întrebam de ce unii oameni comentează atât de perplex, și nu la subiect, nu tare on point erau în ceea ce comentau și mie asta tare nu-mi plăcea, pentru că era tare multă ură. Am făcut un video despre primarul Orheiului, fostul primar Ilan Șor, se ajungea la ură și la antisemitism, ceea ce nu trebuia deloc în acele comentarii, dar cumva e greu pentru mine să mai fac și asta în video, să-i mai rog pe oameni, cu toate că nu obosesc să o scriu în comentarii și le repet: decât să facem rime la nume de politicieni, poate mai bine semnalăm actele lor de corupție? Decât pur și simplu să-i asemănăm cu niște animale și supărăm animalele, pentru că animalele adesea sunt mult mai simpatice, mai bine am vorbi despre lucrurile rele, proaste, întunecate, obscure, finanțările din offshore de care beneficiază.”

Europa Liberă: Vreau să-l rog pe Robert să ne spună el ce vor influencerii de azi și cum îi vede el.

Robert Adam: „Eu sunt tributar formației mele inițiale de filolog și m-am uitat ce este acela un influencer. Este, în cel mai strict sens, cineva care are puterea de a influența o decizie de cumpărare, cineva care te face să cumperi ceva, acel ceva pe care îl cumperi sau pe care îl dai poate să fie chiar timpul tău sau datele personale, dacă vorbim despre cum funcționează rețelele, aparent gratuit. Eu nu cred că influencerii sunt lideri și că ei formează anumite curente, anumite feluri de a gândi, ei se călăuzesc după cifre, sunt ținuți de algoritm, astfel că ei caută să livreze constant ceea ce are șansa de a plăcea cât mai multora. Este o logică complet diferită față de, să spunem, un creator, un pictor, un muzician, deși, bineînțeles, și acolo există o parte comercială extrem de importantă, dar, în principiu, acolo motorul este de a crea ceva ce îți place ție, ce te exprimă pe tine și care poate să ajungă și la alții.

Sunt destul de îngrijorat de acest fenomen al derivelor online, oamenii devin violenți mult mai ușor în online decât în viața reală, pentru că există pe undeva această idee că nu e de fapt chiar real, dar este totuși destul de real, online-ul nu e viața reală, dar tinde din ce în ce mai mult viața reală să se petreacă în online. Dacă în ceea ce privește televiziunile, radiourile există reglementări, există consilii ale audiovizualului care pot sancționa derivele, online-ul, rețelele de socializare nu sunt deocamdată suficient normate, suficient reglementate, există discuții la nivel mondial, chiar Uniunea Europeană lucrează cu giganții IT, așa-numiții GAFAM, pentru a reglementa acest spațiu în ideea evitării derivelor, derive care pot avea consecințe funeste, astfel încât, evident, sunt și riscuri asociate, și riscuri mari.”

Europa Liberă: Andrei, ești de acord cu ideea asta că cifrele, succesul sunt partidul influencerilor de azi?

Andrei Bolocan: „Cred că da. Și eu m-aș băga cu drag în această oală și cu sinceritate, adesea mă poticneam de ideea: stai puțin, eu fac asta de ce? Fac asta pentru că motivația mea ce sunt, banii, gloria, bogăția sau pentru că mie îmi place să spun asta, sau pentru că eu am un dor să scot acest adevăr din mine și pentru că am o autoevaluare foarte înaltă despre talentul și geniul interior al meu și de asta vreau să dau la cât mai mulți oameni această bogăție din mine?

Cred că e normal că ne uităm la cifre și adesea, cum am mai spus, mă trezeam cu video-uri în care am investit mai mult timp fizic, efort, text scris, filmare, montaj care nu împușcau atât de tare, care nu prindeau la public atât de mult și mă întrebam: care-i treaba, actualitatea nu-i bună, l-am postat prea târziu? Mie mi s-a întâmplat, anul trecut am lansat un cântec, o felicitare pentru un politician din Moldova - „La mulți ani cu executare!” se numește - și anul trecut acest video era mult mai puțin popular decât anul acesta de ziua aceluiași politician. De obicei, când repostezi un video sau îl mai pui o dată, lumea nu mai reacționează atât de puternic ca prima oară, pentru că deja l-a văzut, mai ales în cazul umorului, nu e ca în cazul muzicii, nu poți să spui o glumă și lumea la final de spectacol să te cheme la bis să mai repeți o dată acea glumă.

Se întâmplă lucruri stranii și în lumea online-ului, dar cifrele pentru creator, cel puțin în cazul meu, contează destul de mult și trebuie să existe acea limită în care tu nu intri în groapa întunecată a paranoiei și te întrebi: stai puțin, dar cum pot să majorez cifrele, dar de ce de data aceasta au fost 35 de mii, dar data trecută erau 150 de mii de views? Eu cred că la un moment dat, iată, noi ne-am învățat la celălalt produs pe care îl fac împreună cu soția mea, la Internetul Grăiește, la aceste stream-uri săptămânale în care comentăm actualitatea socială, politică, culturală din Moldova, noi ne-am învățat să înțelegem că perseverența contează mult mai mult decât împușcăturile astea simbolice sau ocazionale. Dacă tu trei ani, patru ani, cinci ani la rând o să faci săptămânal un produs și o să intri în gura lumii sau lumea o să înțeleagă că tu ești probabil o platformă de referință pentru mulți dintre ei, asta mult mai mult o să conteze decât succesul acesta de peste noapte pe care mulți îl obțin foarte ușor prin multe alte rețele care sunt acum.”

„Libertatea de a vedea lumea” - dezbaterea din 22 decembrie 2020

Robert Adam: „Aș vrea să spun, totuși cred că există câteva chestiuni deja studiate, este clar, de exemplu, că o postare, un video bazat pe emoție negativă se viralizează de șase ori mai mult sau de șase ori mai repede decât ceva care se bazează pe o emoție pozitivă. Nu e nimic nou, este o regulă veche a jurnalismului: știre este când un om mușcă un câine, nu când un câine mușcă un om, dar, evident, în online, unde barierele sunt mai greu de trasat, nu se oprește la granițe naționale, viralizarea emoțiilor negative, critica extrem de dură poate avea consecințe în viața reală pe care e greu să le intuiești din spatele unui calculator.”

Europa Liberă: Trebuie să-i dau dreptate lui Robert Adam. Într-adevăr, această agresivitate și răutate cumva este imediat tirajată și provoacă o sumedenie de reacții, cuvinte urâte, înjurături, le-am văzut și eu pe Facebook și pe alte rețele. Vasile Botnaru, tu voiai să spui ceva?

Vasile Botnaru: „Mă întorc la ceea ce spune Andrei Bolocan despre responsabilitatea influencerilor. În cazul lui Andrei, eu zic așa: avem noroc că omul e conștient și aplică regula asta și dacă nu, dacă avem un creator care e preocupat numai de monetizare și de notorietate, statisticile te ajută sau te încurcă, sau te duc pe o pistă greșită, există riscul să-ți iei nasul la purtare și să nu mai cânți cu propria voce.”

Andrei Bolocan: „Cred că pe mine mă mai ajută încă un reper: eu, așa cum am mai spus, modelul meu de existență pe online este patronajul celor care mă urmăresc și atâta timp cât eu am o cifră mare, să spunem, relativ în comparație cu patronii de public larg, că după aia îi am pe cei care mă susțin financiar, eu pot să am mai multe bounce back-uri din astea. Iată arunc o idee și văd, aha, patronilor le place această idee, pot să merg înainte cu ea, în publicul larg probabil n-a împușcat la fel de bine. Doi-trei patroni din 600 dacă îmi spun că le place ceva ar trebui eu oare să merg înainte cu o idee sau ar trebui să aștept?”

Vasile Botnaru: „Și dacă patronii ți-ar cere să intri în dormitor, să spui, iată că copila vedetei cutare s-a măritat cu unul de culoare... Știi că acum o agenție a dat poze din dormitor cu fiica lui cutare? Și?”

Andrei Bolocan: „Da. Cred că mi-aș reaminti sloganul meu: tot pentru bani, dar nu cred, n-am încă această spaimă față de patroni, am mare încredere în ei, nu cred să-mi ceară asta. Eu le-am propus lor poze nud cu mine, dar ei au refuzat asta categoric, n-au nevoie de așa ceva în viața lor. Așa că, da, eu cred că statisticile, în general, dacă le cumulăm, să zicem, grupul meu de patroni, statisticile de pe YouTube și Facebook, statisticile de pe Instagram, toate mai mult sau mai puțin ajută, adică beneficiile sunt mai mari decât riscurile de a le folosi, important este să nu te adâncești prea tare probabil în lectura unor comentarii, să zicem că ele sunt de ură, comentarii care nu te înțeleg, foarte des atunci când eu joc sau sunt un personaj, și nu sunt Andrei Bolocan într-un video și acest personaj, să zicem că eu încerc să parodiez un personaj care e tare pasionat de un partid anume în Republica Moldova, să spunem, de influență pro-rusă și acel personaj se întâmplă să nu fie înțeles drept unul sarcastic pe Facebook, dar lumea atacă în comentarii acel personaj, crezând că e un om care chiar așa și crede, cu toate că mie mi se pare că eu am hiperbolizat și am ajuns la o extremă destul de semnificativă, încât lumea să înțeleagă: A, OK! Asta-i glumă, nu poate un om pe bune să spună așa ceva.

Dar revenind la ce s-a spus anterior, pe online lumea tare ușor tresare, lumea uită de nuanțări, de contexte, lumea vede alb sau negru. Când servești ceva ce îți provoacă ură – foarte ușor ajungi să distribui asta, foarte ușor ajungi să te înfierbânți fără motiv. Mi s-a întâmplat chiar recent într-un caz în care lumea a comentat despre gestul unei mame care și-a lăsat copilul pe scări, lumea a sărit în capul acelei mame văzând doar un titlu de știre, citind 30 de secunde de text de știre, de comunicat de presă și deja a cunoscut totul despre acea femeie, totul despre viața ei, despre motivațiile din care ea a abandonat copilul acolo pe scări. Și mie mi se pare că noi, ca în cazul țigărilor, probabil, ar fi trebuit să avem un soi de sticher care ne-ar anunța: stai un pic, nu sări în lumea concluziilor atât de repede pe online, fă un pas în spate, gândește-te, tu sigur cunoști atât de multe despre vaccinare, dramele unei mame care și-a abandonat copilul și multe altele? Poate ar trebui un pic să ne stăpânim din concluzii. Eu recunosc că adesea această pornire, mai ales în activitatea mea, e o autocenzură care mă face pe mine perfecționist și neproductiv în viziunea multora.”

Vasile Botnaru: „Dar nu cumva cazanul acesta cu smoală fierbinte, așa cum îl văd eu de multe ori, nu cumva i-a determinat pe oameni tocmai să se retragă în clubhouse-ul acesta unde se selectează crema știutorilor sau celor care vor pe bune să discute, să nu existe această înfierbântare?”

Andrei Bolocan: „Sigur, lumea caută soluții. Eu personal vorbesc despre asta cu patronii mei, vorbesc despre cum ar trebui să trecem poate de pe grupul de Facebook pe unul de Telegram în care sustragerea atenției să nu fie atât de vădită și atât de puternică. E foarte greu, eu ajung să lucrez pe Facebook, din Facebook, salvez în tot felul de colecții, știri pe care după aia ajung să le discut la Lumina sau Internetul Grăiește și e greu să te concentrezi, pentru că ai nevoie de semnale de alarmă și de tot soiul de: stai, stai, trezește-te. De ce te-ai apucat să te uiți la ziua de naștere a acestei colege de clasă cu care n-ai vorbit 400 de ani? Întoarce-te înapoi la subiectul pe care tu îl lucrai. Așa că e normal ca oamenii să caute soluții, unii ajung să plece pe Instagram de pe Facebook, pentru că pe Instagram e mult mai puțină ură și ceartă.

Lumea, dacă te place, o să te urmărească, o să-ți transmită inimioare și like-uri, dislike-uri nu există acolo, spre deosebire de YouTube, ură mult mai puțină o să existe. Până la urmă, toate rețelele mai au și butonul block în care tu poți să te înconjori doar cu oamenii care sunt de acord cu tine, ceea ce la fel este un pic periculos. Eu prefer să-i urmăresc pe cei care nu-s de acord, prefer să înțeleg prăpastia dintre noi, dintre mine și cei cu care nu-s de acord.”

Europa Liberă: Deci, să înțeleg că nu vezi lumea în alb-negru și cumva îi admonestezi pe cei care sunt agresivi sau nu?

Andrei Bolocan: „Ba da, ajung și eu uneori să cad în această plasă, chiar și cu ceea ce creez eu uneori. Să spunem că scot un video despre un politician cu un antirating foarte mare și acel video în imaginația sau în percepția unor oameni, că nu pot să generalizez, nu înțeleg care-i proporția, dar în imaginația unor oameni e doar un imbold la ură sau unii vor gândi că, uite, gata, Moldova e un stat eșuat, nu mai ai ce face, pentru că am văzut numai ce un video de patru minute 30 despre un politician corupt, pe când probabil imboldul, pornirea mea sau visul meu este unul de call to action, de implicare civică, de mai multă trezire, de ochi mai larg deschiși, de o dorință de a-i informa pe cei care poate știu mai puțin și de a arunca mai puține pietre în cei care sunt săraci, flămânzi și nu au când să citească despre separarea puterilor în stat, atâta timp cât vin politicienii cu sacii plini de cadouri la poarta casei lor. Nu mă apuc să fiu eu admonestatorul, sau cum ar fi, celor care sar cu sacii de ură, pentru că și eu, vrei-nu vrei, contribui la asta, într-un fel făcând parte din această plasă. E ca și cu traficul, ca și cu ambuteiajele, tu nu ești în ambuteiaj – tu ești ambuteiaj. Așa că eu mă simt parte din asta. Poate că fiecare ar trebui să dăm câte o mână de ajutor unul altuia, să facem această lume a online-ului un pic mai calitativă?”

Europa Liberă: Robert Adam, întrebarea lui Vasile adresată ție se referea la faptul dacă vrei tu să institui niște reguli pe online, da?

Robert Adam: „Reglementarea rețelelor online... Sunt suficient de rațional, încât să îmi dau seama că nu pot face eu acest lucru, ceea ce nu înseamnă că nu trebuie făcut. Metoda consultării cu industria care este folosită de autorități nu funcționează satisfăcător, experimentul Uniunii Europene care a împins, a condiționat, a cerut marilor platforme autoreglementări în sensul implementării unor principii de responsabilitate nu funcționează suficient de bine. Se lucrează pe instrumente mai constrângătoare, dar aceste instrumente trebuie elaborate printr-o consultare publică foarte largă, de preferință a celor care sunt avizați, și nu a oricui, astfel încât nu eu și nimeni singur nu ar putea să echilibreze tot ceea ce trebuie echilibrat.

Libertatea de exprimare, necesitatea de a proteja publicul vulnerabil sunt factori extrem de complecși care trebuie bine cântăriți, sunt cifre care trebuie luate în considerare, sunt principii etice, sunt o mulțime de lucruri, trebuie făcut acest demers. Nu aș putea spune că îmi dau seama când se va ajunge la o reglementare satisfăcătoare, pe de altă parte mai trebuie spus ceva ce nu se vede neapărat cu ochiul liber: oamenii au senzația că ei se află pe internet care-i liber pentru toți. Da, într-adevăr, te poți exprima pe internet, dar acesta este un spațiu, de aceea și se cheamă spațiu virtual, ca oricare altul pe care nu l-ai creat tu, nu l-am creat nici eu, nici alții, internetul există, au fost oameni cu geniu tehnic care au creat acest spațiu de interacționare, dar evident că ei nu se puteau gândi și la toate evoluțiile ulterioare, atât cele bune, cât și la derive, pur și simplu este o lume nouă cu care trebuie să ne obișnuim, schimbarea în cursul vieții noastre este cea mai accentuată pe care a trăit-o vreodată omenirea.

Niciodată viața unei persoane nu s-a schimbat atât de mult pe cât s-au schimbat viețile noastre din anii ‘80 până acum și acesta este un fapt. Deci, nu există o stare de natură, nu ne aflăm natural pe Facebook, pe TikTok, pe Instagram, suntem condiționați cultural și tehnologic să ne aflăm acolo, viața s-a mutat pe aceste platforme, trebuie ca și rigorile vieții reale să se reflecte în online.”

Doamnelor și domnilor, aici s-a încheiat emisiunea noastră de astăzi. Ne reauzim peste o săptămână. Până atunci, zilnic, pe frecvențele de radio sau pe internet puteți asculta toată gama de produse marca Europa Liberă, iar sâmbătă vă dă întâlnire Valentina Ursu, după care eu, Vasile Botnaru, am să vă invit să o luăm de la capăt. Pe curând!