Stare de urgență în R. Moldova începând din 10 septembrie

Imagine generică

Autoritățile de la Chișinău au declarat stare de urgență la nivel național de pe 10 septembrie pentru a încetini răspândirea infecției de COVID-19 aflată în creștere. Anunțul a fost făcut de ministra Sănătății, Ala Nemerenco, după ședința din 9 septembrie a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică.

### Vezi și... ### Adrian Belîi: „Nimeni nu a afirmat că protecția e 100% pentru toate cazurile”

Pe perioada stării de urgență care va dura până pe 30 octombrie se vor aplica restricții noi. Principala noutate este că adulții vor putea participa la evenimente publice în aer liber cum sunt concertele, sau la evenimente în spații închise ca teatrele sau cluburile de noapte doar dacă prezintă dovada faptului că sunt vaccinați, sau că au fost testați negativ, sau că au anticorpi, sau că s-au însănătoșit după ce au fost bolnavi de covid.

### Vezi și... ### Teme de actualitate: pandemia și justiția

Măsura care se va aplica din 11 septembrie nu vizează sectorul HoReCa. Ministra Nemerenco a spus că pandemia „poartă la moment un caracter ascendent cu tendință de agravare”. Autoritățile s-au mai angajat să actualizeze în următoarele zile „Planul de prevenire și răspuns la infecția cu noul coronavirus”.