Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a dat asigurări că sistemul medical poate face față noului val al infectărilor cu COVID-19 și că pot fi amenajate paturi noi pentru bolnavi, atât în capitală, cât și în raioane, dacă va fi nevoie. Ministra a vorbit la Academia de Studii Economice din Chișinău, unde a fost lansat un efort de două luni pentru vaccinarea studenților din toate instituțiile de învățământ superior, autoritățile repetând mereu că vaccinarea este singura cale pentru a învinge pandemia.
Your browser doesn’t support HTML5
Responsabilii din sănătate raportează în ultima perioadă infectări zilnice care depășesc cifra de o mie de persoane, semn că pandemia se intensifică, în timp ce solicitările de imunizare scad considerabil, a atras atenția ministra sănătății, Ala Nemerenco. Dacă trei săptămâni în urmă se înregistrau și 16 mii de vaccinări zilnice, acum, această cifră variază între patru și cinci mii. Ala Nemerenco constată că numărul îmbolnăvirilor crește pe seama celor care au ezitat să-și administreze vaccinul. Acest mesaj urmează să-l transmită și studenții care se vor fi antrenați în campania de informare ce va dura până pe 28 noiembrie. Tinerii au fost îndemnați să discute cu semeni de-ai lor, opozanți ai vaccinări, inclusiv în familie și cu cei care mai pun la îndoială avantajele imunizării. Ala Nemerenco:
### Vezi și... ### Sondaj: 82% din moldoveni spun că au auzit informații negative despre vaccinuri„Peste 80 de procente din cei care fac boala sunt nevaccinați. Între 95-98 de procente dintre cei care sunt în stare gravă sunt nevaccinați. În fiecare zi avem între 7-14 decese, care sunt oameni apropiați ai noștri. Deci rugăminte, apelul nostru este nu doar să conștientizați, să puneți umărul și la direct și indirect și să ne ajutați să revenim la normalitate. Să ne ajutați să scădem presiunea acestui val care este destul de puternică, nu doar pe sistemul de sănătate, dar și pe activitatea oamenilor, inclusiv pe bugetul nostru public.”
În următoarele două luni, în universități și în căminele studențești vor fi amenajate puncte mobile de vaccinare, în speranța că tinerii vor profita de oportunitate sau măcar își vor pune întrebări despre riscurile pe care și le asumă sau nu atunci când refuză imunizarea. Ministrul educației, Anatol Topală, le-a atras atenția tinerilor și despre iminența învățatului la distanță, dacă situația pandemică va continua să se înrăutățească:
Your browser doesn’t support HTML5
„Sunt două aspecte importante aici, sănătatea publică pentru întreaga populație la care puteți contribui. De asemenea, puteți contribui la calitatea procesului educațional pe care noi dorim să-l desfășurăm cu prezență fizică, astfel încât să puteți beneficia de toate dotările pe care și le-au făcut universitățile pe parcursul timpului, astfel încât calificarea dumneavoastră să fie una de calitate, studiile pe care le obțineți să fie de calitate și să vă puteți încadra cu reușită în câmpul muncii.”
Rata de imunizare a ajuns în Republica Moldova la 23 la sută, iar studenții sunt codași în acest proces, excepție fac doar tinerii de la Universitatea de medicină „Nicolae Testemițanu”, unde mare majoritate și-a administrat serul anti Covid-19. Irina Boico, studentă în anul trei la medicină generală, a fost voluntară la toate maratoanele de imunizare desfășurate de autorități și crede ea, atitudinea nepăsătoare a multor tineri poate fi schimbată:
### Vezi și... ### În Olanda au loc proteste față de obligativitatea pașaportului sanitar„Dacă noi, studenții de la medicină avem rata de 92 de procente de vaccinați, eu cred că și alți tineri pot să urmeze exemplul nostru. Cred că cel mai important mesaj este să ne gândim la părinții noștri și la buneii noștri. Toată lumea a obosit de măști și de distanță, de dezinfectanți și toate restricțiile care sunt impuse.”
Un alt student al aceleiași universități, Pavel Chisaru, spune că a interacționat deseori cu tineri care pun la îndoială siguranța vaccinurilor și experiența l-a învățat să facă apel la argumentele cele mai eficiente:
„Am în localitatea mea prieteni care nu sunt de acord cu mine. Nu deoarece au contraindicații, dar chiar nu vor să se vaccineze, sunt convinși că vor trece peste covid fără vaccin, dar eu totuși îi conving pe fiecare, le spun părerea mea că vaccinarea este importantă și pentru noi, și pentru restul apropiaților noștri. Și cred că principalul în combaterea pandemiei este imunitatea comunitară, adică dacă ne vaccinăm toți, atunci va dispărea și pandemia.”
### Vezi și... ### Japonia renunță la restricții „pentru ca viața să fie reluată, în ciuda prezenței virusului”În curtea Academiei de Studii Economice, acolo unde s-a lansat campania „Pune umărul, vaccinează-te!” am stat de vorbă și cu tineri care mi-au spus că până acum nu s-au lăsat convinși să se vaccineze. Din schimbul de păreri mi-am dat seama că și-au făcut efectul informațiile contradictorii care se răspândesc în mediul online, zădărnicind astfel eforturile titanice ale sistemului de ocrotire a sănătății.