Date furnizate de Ministerul Educației arată că la sfârșitul săptămânii trecute numărul elevilor testați pozitiv cu COVID-19 era de 817, în creștere față de săptămână precedentă, la fel ca și cifra elevilor care se aflau în regim de autoizolare – de peste 13.300.
Între timp, a început vacanța de toamnă, prelungită cu câteva zile de autorități, pentru a preveni răspândirea virusului Covid-19. Ce așteptări au responsabilii din educație și în ce măsura iau în calcul învățarea la distanță, dacă numărul de îmbolnăviri printre elevi va continua să crească? Europa Liberă a stat de vorbă cu Valentin Crudu, șeful direcției învățământ general a Ministerului Educației.
Your browser doesn’t support HTML5
Valentin Crudu: „Săptămânal, noi dispunem de situația reală privind pandemia din instituțiile de învățământ școlare și cele preșcolare, bineînțeles că și colegii mei din învățământul profesional și superior la fel dețin aceste cifre și, cu mare părere de rău, constatăm că pandemia vine și peste copii, și peste elevi, și peste studenți și, uitându-ne la statisticile săptămânale pe care Ministerul Educației le face publice, vedem că în comparație cu săptămânile precedente numărul de cazuri este în creștere, atât cazurile de îmbolnăvire în rândul angajaților, cât și în rândul elevilor și studenților. Bineînțeles că ne îngrijorează și faptul că a crescut și numărul de clase care sunt în autoizolare și crește inclusiv numărul de elevi care sunt în autoizolare, dar, dacă e să facem o constatare generală, putem să menționăm că, în viziunea noastră, procesul educațional în toată această perioadă, de la 1 septembrie până la vacanța de toamnă, suntem în a treia zi de vacanță, s-a desfășurată regulamentar, în mare parte nu au fost depistate focare de infecție în cadrul instituțiilor de învățământ preșcolare și școlare, de aceea suntem foarte optimiști și vreau să vă zic că această vacanță de toamnă a venit...”
Europa Liberă: Vacanța de toamnă a elevilor a fost prelungită cu câteva zile în ideea de a preveni răspândirea infecției, a menționat ministerul.
Valentin Crudu: „Este adevărat.”
Europa Liberă: Există anumite așteptări legate de aceste zile în plus de vacanță, ce pot rezolva?
### Vezi și... ### Numărul de decese legate de Covid-19 ajunge la 41Valentin Crudu: „Da, sperăm foarte mult în aceste nouă zile, inclusiv faptul că noi am intervenit și am zis că la muncă în perioada de vacanță vor fi antrenați doar acei angajați, inclusiv cadre didactice, de care va avea nevoie instituția de învățământ în anumite zile, în rest ne focusăm pe activitățile de la distanță, activități online.
Asta nu înseamnă că în cadrul școlii s-au închis toate ușile și noi cumva nu suntem în pregătiri pentru activitățile pe care urmează să le facem după vacanță.
Avem un exemplu real stabilit în Republica Moldova, atunci când am mers în vacanța de primăvară, în luna martie, dacă vă aduceți aminte, vacanța a fost prelungită pe o perioadă de 14 zile și vreau să vă zic că urmare a acelei vacanțe, chiar dacă a trebuit să recuperăm anumite ore, s-a redus cu două treimi numărul persoanelor aflate în autoizolare și numărul persoanelor infectate, vorbesc de copiii din grădinițe, elevii și studenții din instituțiile de învățământ, cât și cadrele didactice și ceilalți angajați. Adică, exemplul din primăvara anului 2021 undeva ne-a motivat să ne gândim și să încercăm să dăm această pauză.”
Europa Liberă: Tocmai din aceste considerente opinia experților de sănătate publică era că acest termen poate că ar trebui extins. Ați luat în calcul această posibilitate?
Valentin Crudu: „Opiniile aici se împart. Noi respectăm foarte mult părerile și deciziile care sunt luate pe această cale de specialiștii noștri din sănătate publică, de aceea faptul că ei constată faptul că această vacanță ar fi una scurtuță este o părere, noi o să decidem dacă va fi necesar să intervenim pe vacanțe sau dacă vor fi luate alte decizii, ulterior obligator o să venim cu această intervenție și cu acest mesaj pe parcursul săptămânii curente.
Deci, pe moment nu discutăm despre alt scenariu decât despre scenariul că trebuie să revenim la ore conform calendarului pe care l-am stabilit noi. Dacă vor fi alte realități, pe parcursul săptămânii vom decide.
Eu sper să reușim pentru a lua decizia cea mai corectă, nu o să ne mișcăm cu orice preț de a avea un proces așa cum dorește cineva, dar în strictă conformitate cu cerințele înaintate astăzi de colegii noștri de la sănătate publică, o să consultăm această părere, inclusiv cu colegii noștri din organele locale de specialitate în domeniul învățământului, deoarece situația privind infecția cu COVID-19 în regiunile țării este diferită – sunt localități care sunt în cod roșu, sunt localități care sunt în cod verde, de aceea să zicem că o să mergem cu toții pe un anumit scenariu este prematur.”
Europa Liberă: Și decidenții din sănătate spun că există recomandări internaționale, potrivit cărora școala se va închide ultima, dacă nu au avut efect alte măsuri antiepidemice, dar tot ei spun că ponderea copiilor infectați cu COVID-19 s-a dublat în acest val față de perioada martie a acestui an. Și de aceasta o să vă întreb: printre profesori sau în mediul academic există discuții despre studierea la distanță, eventualitatea acestei măsuri?
Valentin Crudu: „Bine, haideți să zicem că, într-adevăr, specialiștii în domeniul sănătății publice au dreptate, noi în Republica Moldova încă mai discutăm, vedeți că încercăm să dăm cumva un exemplu pozitiv prin vaccinarea în cadrul angajaților din educație.
În învățământul general avem 80 la sută din angajați care sunt vaccinați.
Vreau să vă zic că astăzi în învățământul general avem 80 la sută din angajați care sunt vaccinați, deja este un procent, după noi, destul de mare, dar încă nu este suficient pentru a fi siguri că avem această protecție. Referitor la celelalte propuneri care vor veni de la colegii noștri din sănătate publică, bineînțeles că va trebui să le discutăm și să le implementăm foarte și foarte atent, dar dacă e să vorbim despre activitatea la distanță...”
Europa Liberă: Nu ar fi o noutate studierea online pentru profesori și pentru elevi.
Valentin Crudu: „Nu ar fi o noutate, dar colegii de la învățământul superior și cei de la învățământul profesional-tehnic deja o bună parte sunt în activități la distanță, cu excepția anumitor activități practice, iar pentru cei din învățământul general, clasele I-XII-a, la momentul de față nu se discută în cadrul ministerului pentru a merge în învățământ la distanță.”
Europa Liberă: Nici măcar la etapa de un eventual scenariu?
Valentin Crudu: „Deci, în cazul când situația epidemiologică din Republica Moldova va fi una critică și se va lua această decizie la nivel de Comisie Națională în Sănătate Publică, atunci ar putea fi dezvoltate și scenarii privind învățământul la distanță.
La momentul actual, noi nu am discutat despre acest scenariu.
La momentul actual, noi nu am discutat despre acest scenariu, noi vorbim că trebuie să depunem efort astfel ca elevii să revină în bănci și să avem acest învățământ față în față. În clasele care sunt în autoizolare, acești copii în mare parte deja învață la distanță, adică pentru ei se stabilește un orar de către fiecare administrație a instituției de învățământ și elevii participă în activități, dar noi nu pledăm pe moment pentru învățământul la distanță în învățământul general, considerăm că învățământul la distanță, pe alocuri nu e vorba doar de Republica Moldova, nu asigură acea calitate pe care ar trebui în principiu să o demonstrăm în cadrul instituțiilor de învățământ.”
### Vezi și... ### „Certificatele falsificate pun în pericol vieți” (Rosian Vasiloi, Poliția de Frontieră)Europa Liberă: Spuneați Dvs. că rata de imunizare a crescut comparativ cu începutul anului școlar, este la cota de 80 la sută, și ne aducem aminte că la începutul anului de studiu, atunci când profesorilor neimunizați li s-a cerut să plătească din mijloacele lor testele obligatorii a existat o oarecare nemulțumire. Acest proces continuă, este monitorizat?
Valentin Crudu: „Vă dați bine seama că în cazul în care noi raportăm că în instituțiile de învățământ școlare am atins cifra de peste 80 la sută de persoane vaccinate înseamnă că celelalte 20 sunt în zona de risc, adică fie au anumite contraindicații de la sistemul de medicină, de la medicul de familie, fie pe alocuri încă nu sunt convinși că trebuie să se vaccineze.
Din aceste considerente, Hotărârea nr. 60 a Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică rămâne valabilă și fondatorii instituțiilor de învățământ și directorii care au statutul de angajatori, din câte noi cunoaștem, solicită de la angajații lor, atât de la cadrul didactic, cât și de la cel nedidactic, prezentarea unui test exact în conformitate cu Hotărârea CNESP nr. 60.
Ministerul Educației nu a ieșit în controale, nu avem această competență să verificăm implementarea acestei hotărâri, sunt anumite structuri abilitate cu aceste competențe de a evalua și de a vedea cum se aplică aceste hotărâri ale CNESP-ului, pe moment nu am fost informați de anumite structuri cu dreptul de a evalua aceste verificări de faptul că sunt încălcate cumva aceste prevederi.”
Europa Liberă: Și ministerul a negat faptul că ar fi fost profesori care au plecat din sistem nemulțumiți de această cerință. Totuși care este starea de spirit printre dascăli, nu neapărat legată de această cerință, dar în general, iată, având în vedere evoluția pandemică?
Valentin Crudu: „Noi am evaluat atunci în câteva raioane și lucrurile nu s-au adeverit, în mare parte cei care au dorit să plece: cadre didactice, cadre nedidactice, alți angajați din mediul educației, au plecat în mare parte din propria inițiativă, fie că au plecat peste hotare împreună cu familia, fie că s-au pensionat.
### Vezi și... ### „Săptămâna imunizării” anti Covid, acțiune pentru a relansa o campanie care stagneazăDacă au mai plecat anumiți angajați cu statut didactic din domeniul educației, deci urmează să vedem, această evaluare nu se duce la noi lunar, de regulă se face de două ori pe an: la sfârșit de semestru întâi și la sfârșit de an școlar, dacă vorbim de învățământul general.
În ceea ce privește atmosfera, este clar că și cadrele didactice ne întreabă pe noi și se gândesc la acea perioadă stresantă de activitate online atunci când profesorul trebuie să reușească în cadrul orei să facă și evaluarea cunoștințelor, să aibă și procesul de predare, și procesul de învățare, inclusiv să fie sigur că toți elevii din clasa lui sunt prezenți la ora dânsului.
Deci, este important să fim solidari cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul educației, să avem susținerea părinților, să avem înțelegerea părinților și bineînțeles că responsabilitatea elevilor de a participa la ore inclusiv atunci când avem activități online.
Avem această solidarizare în imunizare, deci, 80,71 la sută de angajați vaccinați în școli, sperăm foarte mult că și pe parcursul săptămânii curente va crește acest număr și îndemnăm și cealaltă parte a populației să susțină cadrul didactic, fiindcă ne dăm bine seama că, în cazul în care vom avea doar vaccinarea colectivă în școală, dar familiile copiilor care ne vin în școală zi de zi nu vor susține acest demers în ceea ce privește vaccinarea, atunci am putea eșua.”