Misterul de la Râbnița: de ce ține Chișinăul în viață o uzină care nu-i aduce nici un leu?

­Bună ziua, dragi ascultători! Sunt Lina Grâu și va prezint, la microfonul Europei Libere, emisiunea Dialoguri transnistrene.

Râbnița, Cuciurgan - puncte vulnerabile ale R. Moldova

Din sumarul ediţiei:

• Relațiile Republica Moldova cu furnizorul rus de gaze Gazprom și cu centrala electrică de la Cuciurgan, de unde vine partea cea mai mare de curent electric, sunt marcate de incertitudine în acest moment. Guvernarea de la Chișinău dă asigurări că vom avea gaze și curent.
• Uzina metalurgică de la Râbnița, care funcționează cu gaz aproape gratis, face concurență neloaială altor oțelării din regiune, iar Chişinăul în acest moment nu are niciun beneficiu economic de pe urma activității acestei întreprinderi – o discuție cu jurnalistul Mădălin Necșuțu.
• Un interviu cu opozantul rus Vladimir Kara-Murza, care în acest moment este arestat la Moscova.

Relațiile Republicii Moldova cu furnizorul rus de gaze Gazprom și cu centrala electrică de la Cuciurgan, de unde vine partea cea mai mare de curent electric, sunt marcate de incertitudine în acest moment. Guvernarea de la Chișinău dă asigurări că gaze și curent vor fi. Totuși, este din ce în ce mai aproape ziua de 1 mai, dată de la care rușii ar putea întrerupe livrările de gaze către Republica Moldova, dacă nu se rezolvă chestiunea auditului extern privind datoria istorică a țării către furnizor. Un asemenea scenariu ar avea două consecințe negative pentru moldoveni: i-ar lăsa fără gaze, dar și fără electricitatea produsă, tot în baza gazelor, la centrala de la Cuciurgan.

### Vezi și... ### Relațiile Moldovei cu Gazprom și Cuciurgan, marcate de incertitudine 

Ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, Andrei Spînu, a declarat Europei Libere că guvernul caută alternative atât la gazele rusești, cât și la curentul din regiunea transnistreană, în condițiile în care ambii furnizori ezită să-și facă limpezi intențiile.

În cazul gazelor, furnizorul e concernul rus Gazprom. Moldova a încheiat cu Gazprom, în octombrie trecut, un contract de lungă durată, dar acesta este pus acum sub semnul întrebării din cauza lipsei unui audit al datoriei istorice. „Noi am trimis încă în martie o solicitare ca să se expună exact referitor la termenul de 1 mai, nu avem un răspuns, respectiv ne pregătim de achiziționarea alternativă a gazului, dacă va fi nevoie”, ne-a spus Andrei Spînu, într-o declarație.

Contractul cu centrala de la Cuciurgan, pe de altă parte, a expirat în aprilie. Este centrala termică aflată pe malul stâng al Nistrului, deținută de un alt gigant energetic rus, Inter RAO UES, și care asigură de mai mulți ani 80% din nevoia de curent a Republicii Moldova.

Solicitat de noi, Valentin Trubceanin, directorul general al centralei, a refuzat orice comentariu: „Nu, din păcate nu pot, sunt foarte ocupat, mulțumesc.”

Potrivit ministrului Spînu, deși inițial se arătase disponibil să prelungească cu încă un an înțelegerea ce expiră în aprilie, după începutul invaziei ruse din Ucraina furnizorul de curent din regiunea estică s-ar fi răzgândit și prelungirea a vizat doar o singură lună, aprilie, ceea ce ar însemna că din 1 mai și livrările de curent sunt puse sub semnul întrebării: „Nu, nu, contractul a fost prelungit doar pe o lună. Ei nu pot să ne confirme, pentru că nu sunt siguri dacă vor avea gaze, respectiv noi căutăm alternative.”

În mediul experților, posibilitatea rezilierii contractului de către Gazprom din cauza auditului ar fi redusă, pentru că aceasta ar lăsa fără gaze și regiunea estică a R. Moldova.

Am încercat să vorbim despre acest risc și cu Vadim Ceban, directorul Moldovagaz, subsidiara din Moldova a gigantului rus Gazprom. Dar el a evitat un răspuns, spunându-ne doar că întreprinderea a trimis recent la Gazprom o solicitare de amânare a termenului prevăzut pentru audit: „Încă nu avem un răspuns, dar îl așteptăm în următoarele zile.”

Luna trecută, guvernul moldovean a spus că licitația pentru desemnarea companiei internaționale care să facă auditul unei datorii istorice de sute de milioane de dolari față de Gazprom, datorie disputată însă de Chișinău, a eșuat: nici o companie nu a acceptat să facă auditul din cauza instabilității create de războiul din Ucraina. Executivul de la Chișinău spune totuși că va continua, în negocieri directe, eforturile pentru identificarea unei companii de audit, ca și cele de identificare a furnizorilor alternativi de gaze și de curent.

În ultima sa ședință de joi 14 aprilie, Comisia guvernamentală pentru situații excepționale a lansat o licitație pentru energie electrică de la furnizori alternativi, cel mai probabil din Ucraina, anunțând că adună ofertele în următoarea săptămână. Prin aceeași decizie, Comisia a dispus majorarea rezervelor de gaze stocate de Moldova în România. Iar Andrei Spînu, ministrul infrastructurii, a adăugat vineri în interviul pentru radio Europa Liberă că guvernul ia în calcul și varianta în care va trebui să procure gaze direct de pe piață, așa cum a făcut timp de câteva zile în octombrie:

„Am spus de mai multe ori, Moldova nu va rămâne fără gaz, dacă Gazprom va decide să rezilieze contractul, guvernul este pregătit să intervină și să achiziționeze gaze în altă parte. La fel cum am făcut-o și în octombrie – vom ieși pe piață și vom căuta alternative, mai ales că în ultimele zile vedem o tendință scădere de prețuri pe bursă”, a mai spus Europei Libere ministrul Andrei Spânu.

***

O investigație publicată vineri de portalul Anticorupție.md analizează situația privind importurile și exporturile Uzinei Metalurgice de la Râbnița, una din cele mai mari întreprinderi din stânga Nistrului, de care depinde în mare parte bugetul administrației de la Tiraspol. Am stat de vorbă cu unul dintre autorii acestei investigații, jurnalistul Mădălin Necșuțu.

Europa Liberă: Uzina Metalurgică de la Râbnița – cât de importantă este aceasta pentru regiunea transnistreană, pentru administrația de acolo și pentru menținerea pe linia de plutire a acestei regiuni?

Jurnalistul Mădălin Necșuțu, Chișinău

Mădălin Necșuțu: „Noi am vrut să vedem, în investigația noastră, exact ce se întâmplă pe piața metalelor, cine sunt jucătorii, care sunt interesele lor și cum funcționează întreaga schemă. Această uzină este unul dintre principalii contributori la bugetul regiunii separatiste transnistrene. În 2021 a adus cam jumătate din bugetul respectiv. Cu alte cuvinte putem spune că uzina ține în viață regiunea transnistreană din punct de vedere economic. Deci, este un obiectiv extrem de important pentru cei de la Tiraspol. Noi am observat că există anumite interese ale unor jucători în detrimentul celorlalți și am vrut să facem o investigație echilibrată care să arate exact cum funcționează, ce bani se rulează acolo, ce fier vechi topește această uzină în fiecare an și care este raportul ei atât cu Tiraspolul, cât și cu Chişinăul.

Pentru că au fost controverse în jurul acestei uzine, în sensul de ce o mai lăsăm să funcționeze, în condițiile în care ea este principalul obiectiv economic care aduce bani la bugetul regiunii separatiste transnistrene.

### Vezi și... ### Cum va influența războiul economia transnistreană – Tiraspolul vede doar scenarii negative

Pe parcursul anului 2021, exporturile produselor finite de la Râbnița, mă refer aici în special la fier-beton, acea armatură care se folosește la construcția de case, a constituit 432 de milioane de dolari. Această uzină nu plătește niciun fel de impozite la Chişinău, deci funcționează total autonom din punct de vedere fiscal față de Chişinău.

Chişinăul nu are absolut nimic de câștigat de pe urma funcționării acestei uzine, dar în schimb regimul separatist transnistrean beneficiază din plin.”

Europa Liberă: Și beneficiază și de ștampilele vamale ale Republicii Moldova și preferințele comerciale în relația cu UE pe care le are Chişinăul.

Mădălin Necșuțu: „Exact. Se bucură de acest sistem fără taxe pentru acces pe piața moldovenească, dar și pentru a exporta nestingherit în UE, prin intermediul Chişinăului. Iar Chişinăului, la final, nu are absolut niciun beneficiu din această activitate.

Mai mult ca atât, există și doi jucători foarte importanți pe piața fierului uzat. Sunt două firme care au interese vizavi de acest combinat. Una – să funcționeze acest combinat, pentru că firma respectivă aduce foarte mult fier vechi din România la această uzină, iar cealaltă – să nu funcționeze, deoarece dorește să colecteze tot fierul vechi din Republica Moldova și apoi să-l exporte în Turcia. Deci, vedem două interese divergente.

În cazul uneia dintre companii, aceasta plătește impozite la statul Republica Moldova, iar cealaltă se bucură de acest regim fără taxe din Republica Moldova spre UE și invers.”

Europa Liberă: O altă valoare importantă a uzinei metalurgice de la Râbnița pentru administrația de la Tiraspol este și faptul că aceasta constituie principala sursă de valută a regiunii separatiste. Dvs. ați găsit răspuns la întrebarea de ce o lasă Chişinăul să funcționeze? Pentru că, într-adevăr, au fost foarte multe speculații în spațiul public legate de faptul că Chişinăul a părut destul de dispus să ofere acele autorizații de mediu de care are nevoie uzina. Și s-a speculat mult pe idea că ar exista anumite interese la Chişinău.

Mădălin Necșuțu: „Este adevărat, acest lucru a intrigat pe toată lumea și tocmai acesta a fost unul dintre principalele motive pentru care au dorit să facem această investigație, să vedem ce se întâmplă și ce are de câștigat Republica Moldova. Ne-am lovit de o reticență în comunicare din partea Ministerului Mediului în special. Am obținut foarte târziu un răspuns, și acela, în termeni jurnalistici, foarte chinuit și foarte vag. Nu am reușit să ne dăm seama care este interesul Republicii Moldova pentru a acorda aceste certificate de mediu și a ține în viață această uzină.

Mergând un război în țara vecină, cred că Chişinăul nu-și dorește tensiuni adiționale…

Speculația noastră este că nu vor să creeze acum probleme politice cu Tiraspolul. Pentru că odată închisă această uzină, fiind un contribuitor foarte mare la bugetul regiunii transnistrene, ar putea apărea tot felul de tensiuni. Bănuiala noastră rezonabilă este că Chişinăul nu-și dorește astfel de probleme acum. În rest, din punct de vedere economic, nu vedem ce are de câștigat.

Probabil totuși urmărește un scop politic de a nu crea tensiuni cu Tiraspolul, mai ales în perioada aceasta de criză. Mergând un război în țara vecină, cred că Chişinăul nu-și dorește tensiuni adiționale.

Vă spuneam că nu am reușit să luăm o poziție foarte exactă a Ministerului Mediului. În același timp, știm foarte bine că Guvernul de la Chişinău a insistat pe lângă Uniunea Europeană să ridice aceste restricții la import și export, lucru care s-a și întâmplat la 31 martie. Și astăzi uzina metalurgică funcționează în ritm normal, cu toate permisiunile din partea UE.”

### Vezi și... ### Ministerul Mediului justifică anunțul reluării exporturilor de deșeuri feroase către Moldova

Europa Liberă: Dle Necșuțu, încă un aspect pe care îl constatați Dvs. în investigație este faptul că principalul furnizor de fier vechi pentru această uzină metalurgică este România. Noi ne amintim și de aspectul politic al problemei. De 30 de ani administrația din regiunea transnistreană vorbește cu orice ocazie despre „fasciștii români” și „cotropitorii români care au declanșat războiul din 1992”. Este în regulă să se meargă pe principiul just business, sau sunt și alte lucruri care trebuie să conteze într-o astfel de ecuație?

Mădălin Necșuțu: „Eu cred că în acest caz este vorba dor de afaceri. Pentru că ce am observat noi aici, în Republica Moldova, cei care fac afaceri cu combinatul de la Râbnița sunt firme private. Vorbim aici de unele firme din România cu o tradiție foarte mare de activitate în acest domeniu. Dar ce am descoperit noi este și o firmă foarte interesantă, controlată de un personaj numit Oleg Babii, care în Republica Moldova deține forma BPM3. Deține și în România prin asociere cu un alt personaj o altă companie, care se numește MMS Minerals și care exportă în Republica Moldova acest fier uzat pe care îl colectează din România.

Iar chestiunea economică este foarte simplă – uzina metalurgică de la Râbnița oferă prețuri bune pentru acest metal, ceea ce face mai convenabil pentru mulți jucători din regiunea Moldovei din România să ducă la această uzină fierul vechi și să-l topească acolo și să nu-l ducă la oțelăriile din România, care se află în principal în zona de sud a țării și astfel transportul și prețul final al acestei materii prime ar fi mai mare.

Cei din România ne-au spus că uzina de la Râbnița dă cu 50 de dolari mai puțin decât Turcia care este cel mai mare importator de fier uzat din regiune și care oferă în jur de 650 de dolari pentru o tonă de fier vechi. Râbnița dă în jur de 550, 560, până la 600 de dolari. Așa că iese mai rentabil să duci mai aproape, la Râbnița, acest fier vechi decât să-l duci tocmai în Turcia, acolo unde transportul pentru o tonă te costă în jur de 50-80 de dolari.

Așa că vorbim de interese în special economice din partea unor forme private. România nu este decât țara care găzduiește aceste firme și de unde se colectează acest fier vechi, dar statul român nu controlează această activitate.

Ceea ce trebuie menționat este că din partea acestui combinat este o concurență neloaială față de celelalte oțelării de exemplu din România. Știm foarte bine că uzina metalurgică de la Râbnița funcționează cu gaz aproape gratis sau la un preț infim de la Gazprom, în timp ce celelalte oțelării cumpără acest gaz la prețul pieței. Aici se face diferența.”

Europa Liberă: Dle Mădălin Necșuțu, referindu-ne la aceste aspecte economice, eu încerc să extrapolez lucrurile la realitățile care există acum în regiune. Vedem că și Occidentul a avut ani de zile aceeași atitudine față de Rusia: menținem relații economice, just business, aducem gaz rusesc și plătim pentru el. Unde este punctul în care banii „încep să aibă miros”, ca să spunem așa? Adică încep să conteze mai mult alte lucruri decât doar relația economică?

Mădălin Necșuțu: „Aceasta este una din dilemele Chişinăului – ce ar trebui să facă mai departe? Să ofere acest certificat de mediu pentru ca uzina să-și poată desfășura în continuare activitatea nestingherită și cumva să participe indirect astfel la menținerea economică a regimului separatist de la Tiraspol? Sau ar trebui să ia o decizie politică și să închidă unele canale economice ale Transnistriei, să o facă mult mai dependentă de Republica Moldova și să o controleze și din punct de vedere economic?

Dar probabil că toate calculele sunt făcute la pachet și cu ceea ce înseamnă centrala electrică de la Cuciurgan.

### Vezi și... ### Relațiile Moldovei cu Gazprom și Cuciurgan, marcate de incertitudine 

Pentru că știm foarte bine că această centrală este principalul furnizor de energie electrică în Republica Moldova. Aceste lucruri, în viziunea mea, sunt conectate. Probabil că atunci când Republica Moldova își va găsi surse alternative de energie electrică și gaze, atunci decizia politică din partea Chişinăului vizavi de funcționarea acestor obiective strategice economice din stânga Nistrului va fi alta, abordarea va fi alta. Dar până atunci, există o stare de incertitudine și probabil după ce vom vedea contracte noi la gaze și energie electrică, probabil că atunci Chişinăul își va schimba partitura și față de aceste entități strategice economice din Transnistria”, mai spune jurnalistul Mădalin Necșuțu, co-autor al investigației „Cine ține în viață Uzina Metalurgică din Râbnița: interese și jucători”, pe care o semnează împreună cu Ilie Gulcă. Investigația poate fi găsită pe site-ul Anticorupție.md.

***

La Moscova, a fost arestat unul dintre cei mai vizibili reprezentanți ai opoziției ruse, Vladimir Kara-Murza. Acesta a fost reținut în seara zilei de 11 aprilie, în curtea blocului în care locuiește. Avocații și rudele acestuia nu au primit o explicație clară privind motivele arestării – Kara-Murza este acuzat că „văzând polițiștii, a schimbat brusc traiectoria de deplasare, încălcând astfel legea, după care a refuzat să prezinte actele”. În baza acestei acuzații, o instanță de la Moscova a decis arestarea opozantului pentru 15 zile. „Chiar și gardienii au râs când au auzit capetele de acuzație”, a declarat pentru Radio Svoboda Kiril Gonciarov, unul dintre liderii partidului „Iabloko”, de opoziție în Rusia. „Este clar o arestare motivată politic. Nu este nici primul, nici ultimul caz de acest fel, puterea încearcă astfel să ne intimideze. Mai ales că Vladimir este o personalitate vizibilă și vocală, care apropo, principial nu vrea să plece din Rusia, atrăgându-și astfel furia puterii”, a declarat Kiril Gonciarov.

Opozantul rus Vladimir Kara-Murza la Moscova, după ce a depus flori la locul unde a fost ucis unul din liderii opoziției, Boris Nemțov, Moscova, 27 februarie 2021.

Vladimir Kara-Murza a fost ținta a două tentative de otrăvire cu substanțe necunoscute, unul din episoade fiind cu șanse minime de supraviețuire, iar aceste otrăviri au fost puse pe seama încercărilor Kremlinului de a-și elimina oponenții politici.

Vladimir Kara-Murza este unul dintre promotorii activi ai așa-numitei Legi Magnițki în țările occidentale, lege care presupun sancțiuni personale și înghețarea activelor oligarhilor ruși și apropiaților lui Vladimir Putin.

Am avut ocazia să stau de vorbă cu Vladimir Kara-Murza la sfârșitul anului trecut, pe marginea unei conferințe de securitate, în capitala Letoniei, Riga. Am discutat despre cum este să faci opoziție în Rusia actuală, unde opozanții sunt fie închiși, fie persecutați, fie mor subit; am vorbit și despre relațiile cu vecinii, dar și despre viitorul Rusiei.

Chiar de la începutul discuției noastre, Vladimir Kara-Murza a spus că nu va accepta să plece din Rusia și a explicat și de ce:

Vladimir Kara-Murza, activist și jurnalist

Vladimir Kara-Murza: „Politicienii de opoziție nu sunt cu toții în străinătate. Eu mâine revin la Moscova – este o chestiune de principiu, pentru multă lume. Aleksei Navalnîi exact din acest motiv a revenit acasă din Germania. Am fost foarte surprins când în septembrie 2020, când Aleksei Navalnîi a ieșit din comă la spitalul Charité din Berlin și a spus că va reveni în Rusia imediat ce va putea, am fost asaltat de jurnaliștii străini care m-au rugat să comentez această „senzație”, cum au numit-o ei. La care le-am spus cu nedumerire că nu văd niciun fel de senzație, nici măcar o noutate sau o știre nu văd în asta. Evident că va reveni. Este un politician rus. Iar un politician rus trebuie să fie în Rusia. Altfel nu poate fi.”

Europa Liberă: Dar în cazul acesta gestul părea sinucigaș…

Vladimir Kara-Murza: „Păi, așa puteți spune și despre mine. Pentru mine a fost o chestiune de principiu – după ambele otrăviri, imediat ce am reușit să mă refac – și nu a fost nici repede, nici ușor: după prima otrăvire am fost nevoit să reînvăț să merg, este o lovitură dură pentru organism atunci când ești otrăvit cu armament chimic – dar eu nici măcar nu mi-am pus problema că se poate altfel și imediat ce am fost în stare am urcat în avion și am revenit la Moscova.

Vladimir Kara-Murza la spital, după tenativa de otrăvire din 2015.

Cea mai eficientă metodă a Kremlinului de a lupta împotriva opoziției este de a-i alunga pe oameni în străinătate. Este ceea ce făceau ei încă din perioada sovietică. În anii 1970, când KGB-ul sovietic era condus de Iuri Andropov, acesta a ajuns la concluzia, corectă în principiu, - că cea mai eficientă metodă pentru puterea sovietică de a neutraliza disidenții era nu de a-i închide pe oameni în închisori, în lagăre, în case de nebuni, deși și asta se făcea, ci de a-i exila în străinătate, în special pe cei mai vizibili, cum erau Soljenițin, Bukovski, Orlov, Ghinsburg. Aceasta metodă era pusă pe bandă rulantă. Conducătorii sovietici de atunci au înțeles că imediat ce oponenții politici, disidenții, ajungea în afara țării ei pierdeau foarte repede legătura cu realitatea cotidiană, un aspect foarte important pentru a putea face politică. Iar în al doilea rând, chiar și mai important – oamenii pierd pur și simplu dreptul moral de a continua să facă politică.

Eu de exemplu nu cred că ar fi corect să stau undeva la adăpost, într-un loc sigur din străinătate, și să fac apeluri sau să vorbesc de la distanță. Iată de ce – nu, nu toți politicienii de opoziție sunt plecați.

Din păcate, este un preț foarte mare, înspăimântător, pe care îl plătesc cei care fac opoziție în Rusia în vremurile lui Vladimir Putin. Boris Nemțov ar fi împlinit anul acesta 62 de ani. Și deja de 7 ani suntem fără el. Aceasta este nota de plată pentru activitatea de opoziție în Rusia lui Putin – un glonț în spate pe podul din fața Kremlinului. Sau otravă, sau armament chimic.

Aleksei Navalnîi, eu, Dmitri Bîkov – noi am avut noroc. Și iată că acum stau aici și discut cu Dvs. Iar atunci când eram în comă în reanimare, medicii spuneau soției mele că șansa de supraviețuire este de 5 la sută. Eu m-am încadrat în aceste 5 procente. Dar au fost mulți dintre cei care au avut mai puțin noroc.

A fost o serie întreagă de investigații jurnalistice Bellingcat care au identificat angajații FSB care se ocupă de otrăviri. Au fost mulți pe care au reușit să-i omoare.

Dar în pofida acestei situații oficiale, în pofida unor represiuni monstruoase, în pofida interdicțiilor și a faptului că avem acum în Rusia sute de mii de deținuți politici – peste 400 conform datelor organizației Memorial, dublu față de câți erau în perioada sovietică târzie – în pofida acestor lucruri în Rusia există un număr imens de oameni care nu acceptă categoric politica actualului regim, care vor un cu totul alt viitor pentru țara noastră, care vor să vadă Rusia ca țară normală, liberă, modernă, europeană, democratică.

De multe ori aceștia sunt oameni tineri, lucru important. Atunci când aveau loc mitingurile de masă, în iarna de după arestarea lui Navalnîi, când sute de mii de oameni în toată țara ieșeau în stradă – în sensul cel mai direct în toată Rusia, de Kaliningrad la Kamciatka – majoritatea erau tineri. Au fost chiar blitz-sondaje sociologice pentru a vedea cine sunt acești protestatari și s-a constatat că în marea lor majoritate sunt oameni mai tineri de 30 de ani. Păi iată acești oameni sunt viitorul Rusiei. Iar Vladimir Putin este trecutul.”

Europa Liberă: Ați spus la un moment dat că Occidentul trebuie să se pregătească pentru schimbările care vor avea loc în Rusia și ați afirmat că aceste schimbări se pot produce extrem de repede. Nu sunteți prea optimist?

Vladimir Kara-Murza: „Sunt istoric. Este profesia mea. În 1904, când ministrul țarist al afacerilor interne al Rusiei spunea că „avem nevoie de un mic război victorios pentru a soluționa toate problemele interne ale imperiului”, nu cred că își imaginea că în mai puțin de un an, din cauza acestui război care s-a dovedit a fi nu chiar atât de mic și nici atât de victorios, în Rusia va începe revoluția și regele va fi nevoit să accepte Parlamentul, libertatea publicațiilor, libertatea partidelor politice și așa mai departe.

Atunci când la sfârșitul lui ianuarie 1917 Lenin vorbea la Zurich în fața tinerilor social-democrați elvețieni, și a spus fraza lui celebră „Noi, bătrânii, nu vom ajunge să trăim să vedem bătălia decisivă a revoluției care vine”, este puțin probabil ca el să se fi așteptat ca revoluția să înceapă peste o lună și jumătate.

Iar eu țin minte foarte bine, deși eram copil, evenimentele din august 1991, când nimeni nu putea prevesti la începutul lui august că regimul sovietic nu va supraviețui până la sfârșitul lunii și că unul din cele mai înfiorătoare sisteme totalitare ale omenirii se va prăbuși în trei zile. Așa au loc schimbările în Rusia. Acestea au loc întotdeauna brusc și pe neașteptate.

Și când astăzi aud, inclusiv de la politologii occidentali, că regimul lui Putin este solid, este stabil și că este pentru mult timp sau pentru totdeauna, îmi amintesc de aceeași categorie de experți străini care ne povesteau cât de stabil și solid este regimul sovietic și cum va exista mult timp. Iar apoi totul s-a prăbușit fulgerător.

Problema cu faptul că schimbările se produc atât de pe neașteptate este că oamenii adesea nu sunt pregătiți și nu știu ce să facă. Este și motivul pentru care au fost comise atât de multe greșeli de către puterea democratică a Rusiei la începutul anilor 1990. Și de către Occident, la fel, care nu era pregătit până la capăt să invite, să integreze această Rusie democratică în familia europeană, în rândul comunității euroatlantice.

Și este foarte important ca această greșeală să nu fie repetată acum.

### Vezi și... ### File din istoria omorului politic în Rusia

Nimeni nu știe acum când și cum vor veni schimbările în Rusia. Știm doar că acestea vor veni, pentru că nu există nimic etern. Și regimul dlui Putin nu este o excepție. Și este foarte important să ne pregătim pentru aceste schimbări viitoare deja de pe acum. Să ne pregătim noi, în Rusia, în primul rând, pentru că aceste schimbări pot și trebuie să fie realizate exclusiv de cetățenii ruși. Dar este foarte important ca și comunitatea internațională, în primul rând vecinii noștri de continent european, să înceapă de pe acum să se gândească și să se pregătească pentru aceste schimbări viitoare.”

Europa Liberă: Dar Occidentul acum este mai degrabă pregătit pentru scenariul în care Putin va mai rămâne la putere mult timp.

Vladimir Kara-Murza: „La fel ca atunci când era pregătit pentru scenariul în care Uniunea Sovietică va exista mult timp, după care s-au făcut o atâtea greșeli!

Colegul meu Boris Vișnevski, unul dintre liderii partidului „Iabloko”, deputat al Adunării legislative a Sankt-Petersburgului, a fost întrebat la o conferință: „Cum puteți afirma că în Rusia sunt posibile schimbări, când Putin are un raiting oficial atât de înalt?”. La care Boris Vișnevski a răspuns foarte simplu: „Ceaușescu avea un raiting de 99 de procente cu două săptămâni înainte de a fi dat jos”.

Spun asta pentru a arăta cât de repede și cât de pe neașteptate pot începe și se pot termina aceste schimbări – așa cum a fost la noi în august 1991, în trei zile. Iată de ce, repet, atunci când totul începe, este deja târziu de stat și de gândit. Este târziu să se mai facă pregătiri. Trebuie să ne pregătim acum. Iar atunci va trebui să acționăm.”

Europa Liberă: Ce să facem noi cu un astfel de vecin? Noi, țările din fostul spațiu sovietic? În Ucraina este Donbasul și Crimeea, în Moldova este Transnistria, în Georgia este Abhazia și Osetia…

Vladimir Kara-Murza: „Tot ce ați spus, toată această agresiune externă a Kremlinului este fațeta inversă a politicii interne. Acest lucru îl demonstrează istoria modernă a Rusiei – întotdeauna, represiunile interne și agresiunea externă sunt două fațete ale aceleiași medalii. Este imposibil să ne așteptăm de la o putere care încalcă legile interne și drepturile propriilor cetățeni să se comporte ca un jucător responsabil al comunității internaționale și să respecte normele internaționale. Cu ce ocazie ar face-o? Așa că toate aceste manifestări ale agresiunii externe pe care le vedem acum – inclusiv Crimeea și altele – sunt consecințe directe ale politicii interne din Rusia.

Dar dacă întrebarea Dvs. se referă la viitor și la perspective, pot spune că atunci când în Rusia vor începe schimbările politice pe interior, atunci vom vedea și o atitudine diferită față de politica externă. Dar atâta timp cât la putere este Putin, toate aceste probleme la care v-ați referit nu vor fi soluționate, este evident.”

Europa Liberă: Există o opinie în mediul experților care spune că Kremlinul exportă în Occident mai multă corupție decât gaze și petrol. Ce se are în vedere?

Vladimir Kara-Murza: „Da, există această idee, nu-mi aparține, dar sunt complet de acord cu ea. Cele mai mari exporturi către Occident ale regimului lui Putin sunt nu petrolul și gazele, ci corupția. Este purul adevăr.

Cunoaștem conceptul „trilionului de aur” – aproximativ un trilion de dolari valorează activele cetățenilor ruși în străinătate. În mare parte aceste active au fost scoase ilegal din Rusia, sunt bani furați de la contribuabilii ruși prin diverse scheme de corupție, prin diferite off-shoruri. În mare parte sunt bani care au legătură directă personal cu Vladimir Putin.

### Vezi și... ### Noul, ori, poate, ultimul țar

Dar dacă revenim la această frază despre exportul corupției, trebuie să înțelegem că acesta este un proces bilateral. Pentru ca cineva să poată exporta corupție, altcineva trebuie să fie dispus să o importe. Și spre marele nostru regret vedem că nu ducem lipsă de bănci occidentale, de instituții financiare occidentale, de politicieni occidentali care manifestă interes pentru acest flux de bani murdari, care adesea se îmbogățesc din contul acestor bani murdari. Cred că cel mai extravagant și elocvent exemplu este cel al fostului cancelar german Schroeder care lucrează băiat de mingi la Putin pentru un salariu de un milion de euro. Adică sunt oameni care sunt pur și simplu gata să se vândă. Și astfel de exemple sunt multe.

Așa că este foarte important ca, atunci când vorbim despre această situație strigătoare le cer, să amintim nu doar despre comportamentul laș și criminal al cleptocraților lui Putin, ci și despre oamenii și organizațiile din Occident care în acest caz joacă rolul de complici, ca să spunem lucrurilor pe nume.

Eu de mai bine de 10 ani mă ocup de promovarea legilor lui Magnițki – sunt sancțiuni personale în țările occidentale îndreptate exact împotriva acestor oameni - părtași la corupție și la încălcarea drepturilor omului, dar cărora le place foarte mult să călătorească și să trăiască în Occident. Aceste sancțiuni personale presupun interdicții la acordarea de vize și înghețarea activelor.

Și sunt mândru nu doar de modesta mea contribuție la această cauză, dar în primul rând sunt mândru că astăzi în practic toate jurisdicțiile occidentale mari - și în SUA, și în Canada, și în Marea Britanie, și în țările UE – aceste legi ale lui Magnițki sunt deja aplicate.

Este important să se vorbească nu doar despre cleptocrați și cei care încalcă drepturile omului din anturajul lui Putin, ci și despre complicii lor din Occident.

Este o problemă serioasă care trebuie discutată și este foarte important că în Occident apar tot mai multe voci care abordează această problemă.”

Europa Liberă: O altă afirmație interesantă care să aparține este că „Rusia este o țară europeană”. Multă lume v-ar contrazice…

Vladimir Kara-Murza: „În primul rând, celor care m-a contrazice le-aș recomanda să recitească manualul de geografie.

De fapt, noi, în Rusia, am obosit foarte mult să auzim de la politicienii occidentali că Lukașenko este ultimul dictator al Europei. Pentru că oamenii care pronunță această frază fie au chiulit de la lecțiile de geografie din școală, fie îl consideră pe Vladimir Putin democrat. Pentru că această frază nu poate avea o altă explicație.

De fapt, este contradicția principală, filosofică chiar dacă vreți, dintre noi, opoziția rusească, și regimul de la Kremlin.

Când Boris Nemțov, cu puțin timp înainte de a fi asasinat, a fost întrebat care este contradicția lui principală cu puterea lui Putin, acesta a răspuns simplu: „Noi considerăm că Rusia este o țară europeană”.

### Vezi și... ### Războiul ruso-ucrainean este și o ameninţare de securitate pentru R.Moldova

Noi considerăm că Europa este alegerea noastră civilizațională. În timp ce oamenii care stau astăzi la Kremlin încearcă prin toate acțiunile lor, prin toată politica lor să rupă Rusia de restul Europei.

Dar singurul lucru pe care vi-l pot sune este că nimeni nu a reușit să se opună istoriei. Iată de ce, oricât s-ar strădui puterea actuală, Rusia a fost, este și va fi o parte indispensabilă a familiei europene, o parte indispensabilă a civilizației europene. Și acea frază celebră, despre faptul că „Europa trebuie să fie unită și liberă”, frază spusă de președintele SUA, George Bush, în 1989, mai bine de 30 de ani au trecut de atunci, este un obiectiv foarte nobil și corect.

Dar acest obiectiv va putea fi atins doar atunci când două cele mai mari țări ale Europei – Rusia și Ucraina – vor deveni parte a acestei familii europene comune. Sunt absolut sigur că o astfel de zi va veni. Și toată munca noastră are ca scop ca această zi să vină cât mai repede.”

Europa Liberă: Dar cum se va putea trata Rusia de Putin, de rănile pe care le-a lăsat Putin? Vindecarea rănilor pe care le-a lăsat Rusia în alte țări din Europa credeți că se va putea face încă în timpul vieții noastre?

Vladimir Kara-Murza: „Sigur că va fi în timpul vieții noastre. Din nou, vreau să răspund ca istoric, nu ca politician. Noi, istoricii, avem avantajul de a încerca să analizăm intervale mai mari de timp, nu doar săptămâni, luni sau chiar un an.

Dacă veți analiza harta Europei acum 35 de ani – la scara istoriei este practic nimic, este ca și cum ar fi fost ieri seara – veți vedea că jumătate dintre țările Europei trăiau atunci sub regimuri dictatoriale, autoritare, totalitare, inclusiv țara Dvs.

Astăzi, pe harta Europei au rămas doar două țări cu regimuri dictatoriale – Rusia lui Putin și Belarusul lui Lukașenko. Nu mă îndoiesc deloc că va veni o zi când vom privi harta Europei și acolo nu va mai fi nicio dictatură. Da, nu va fi un proces ușor. Știm din experiența multor țări, inclusiv post-comuniste, că aceste procese nu sunt nici simple, nici rapide. Dar la fel știm din experiența unor țări, inclusiv a Letoniei, țară unde stăm de vorbă acum, că această cale poate fi parcursă, că se poate ajunge de la Uniunea Sovietică la Uniunea Europeană – nu există nimic imposibil. Trebuie pur și simplu de suflecat mânecile și de lucrat.

Sunt absolut convins că această Europă fără dictaturi neapărat va deveni realitate. Și aș vrea să cred că se va întâmpla în timpul vieții noastre.”

Aici e Radio Europa Liberă!