Mai întâi a intrat în joc ceva ce cu greu s-ar putea numi altfel decât „naționalism UE” - o anume practică de atac asupra rivalilor și excepțiilor care riscă să dovedească existența alternativelor la rețeta-cadru elaborată de UE. În plus, e uman de crezut, deși de greu demonstrabil, că resentimentul provocat de Brexit a jucat un rol notabil în aversiunea UE față de o Mare Britanie plină de succes.
### Vezi și... ### Vaccinarea: obligatorie sau nu?Apoi, a intrat în scenă naționalismul propriu zis, dacă așa se poate numi reacția guvernamentală a unora din Statele Membre care nu pot explica propriei societăți impasul.
Prima problemă - așa numitul ”naționalism UE” - a degenrat în scandalul vaccinului pe care îl urmărim zilnic, în toate etapele și transformările lui uluitoare. Totul a început cu conflictul între Astrazeneca (furnizor) și Comisia Europeană (beneficiar al unui contreact în dispută). UE s-a distanțat, coorodnat sau nu, prin presiuni asupra Statelor Membre sau nu, de vaccinul Astrazeneca pe care l-a pus în dubiu medical.
Pe parcursul acestei dispute juridice, politice și medicale, cifrele de infestare și vaccinare și-au văzut de drum.
UE a continuat controversa cu Astrazeneca și a trecut la amenințări împotriva Marii Britanii, acuzată de practici comerciale imorale - în speță, achiziții masive de vaccinuri la care ar fi avut dreptul cetățenii Statelor Membre UE.
Cifrele de infestare și vaccinare și-au văzut, în continuare, de drum și au forțat, astfel, o referință insupoprtabilă pentru UE. O umilință. Și o suită de salturi ilogice, greu, dacă nu imposoibil, de explicat. După tot acest slalom, UE revine asupra tuturor afirmațiilor anterioare și se declară gata să reia folosirea vaccinului AstraZeneca. Asta înseamnă că, în acest moment, UE s-a pus în situația ingrată și incompatibilă în care solicită mai multe doze din vaccinul pe care l-a pus sub dubiu, acuză o companie în timp ce declară că nu îi dorește produsele și amenință cu blocarea exporturilor unui produs pe care susține că nu îl va folosi.
Ce stă în spatele acestor viraje spectaculoase se poate doar bănui. Probabil, exasperarea multora din guvernele Statelor Membre care au acceptat sistemul de lucru și pozițiile politice ale UE dar nu mai pot face față nemulțumirilor de acasă. Cazul Italiei e clasic: adept necondiționat al pozițiilor UE, Statul italian începe abia acum vaccinarea persoanelor peste 80 de ani și nu poate explica nemulțumiților de ce.
De cealaltă parte a Canalului Mânecii, după un început confuz, guvernul britanic a luat o decizie radical diferită de practicile UE și a încredințat derularea campaniei de vaccinare unui grup de lucru autonom, condus de o femeie de afaceri din domeniu (Kate Bingham). Ce e de reținut de aici, stă, probabil, în scepticismul profund al guvernului față de propriul sistem birocratic-administrativ-medical-național. Faimosul și, altfel, oficial divinizatul NHS (National Health System). În vreme ce britanicii au fost lăsați și chiar îndemnați să celebreze mitologia NHS (cel mai bun sistem de îngrijirie a sănătății din lume), Guvernul a refuzat abrupt să încredințeze administrarea vaccinului unei birocrații enorme, labirintice și, prin definiție, imună la răspundere ultimă. Dominic Cummings, fost Consilier Principal al Primului Ministru și personaj detestat de birocrația de stat britanică, a descris recent starea disfuncțională și capacitatea de blocaj naturală a NHS.
UE e la a treia criză de sistem pe care o abordează cu toate motoarele adminIstrative
Învățămintele situației în care se află, acum UE, și în care nu se află, tot acum, Marea Britanie nu trebuie forțate spre o concluzie unică. Soluția campaniilor dirijate de mediul privat nu e, necondiționat și întotdeauna, formula de aur. Însă, la fel de clar ar trebui să fie, că nici campaniile conduse de birocrații uriașe nu sunt o garanție. În fond, UE e la a treia criză de sistem pe care o abordează cu toate motoarele adminIstrative, fără să o stingă. După criza financiară din 2009 și criza migrațeiei din 2015, epidemia COVID e al treilea caz care ilustrează dezavantajele marilor aglomerări de putere birocratică și consecințele pe care le antrenează sanctificarea lor.