„A suferit bugetul familiei”. Soția lui Vasile Botnari cere achitarea fostului șef al SIS în dosarul profesorilor turci

Soțiile profesorilor turci de la rețeaua de licee „Orizont” expulzați în septembrie 2018, protestând în fața Parlamentului de la Chișinău

La peste 2 ani de la condamnarea sa în dosarul expulzării profesorilor turci, fostul director al SIS, Vasile Botnari, spune că și-a recunoscut atunci vina sub presiune. Soția sa, Natalia, cere redeschiderea cazului pe motiv că amenzile achitate de Botnari au prejudiciat bugetul familiei. 

Cei doi au făcut declarațiile la audieri la Curtea de Apel Chișinău, pe 15 decembrie. Instanța încearcă să înțeleagă dacă dosarul trebuie returnat pentru reexaminare.

„După ce dosarul a fost desecretizat [în vara lui 2022], Vasile mi-a explicat pentru ce a fost condamnat. Consider verdictul ilegal”, a spus Natalia Botnari la audierile din instanță, solicitând achitarea soțului. Verdictul inițial i-ar fi afectat și ei drepturile pentru că banii pentru achitarea amenzilor au fost luați de către soț din bugetul familiei.

Vasile Botnari, reprezentare grafică din sala de judecată. Reportera Europei Libere, Nadejda Coptu, a fost singura jurnalistă care a urmărit audierile de la Curtea de Apel Chișinău privind posibila reluare a procesului

Cererea Nataliei Botnari survine însă și după ce a cerut redeschiderea cazului soția unuia dintre profesorii expulzați, Galina Tüfekçi, pe motiv că, în procesul inițial, ea a fost exclusă din lista părților vătămate.

Cazul, verdictul, amenzile și cererile de rejudecare

Director al Serviciului de Informații și Securitate (SIS) pe timpul guvernării democrate în frunte cu Vlad Plahotniuc, Botnari a fost găsit vinovat, în 2020, de abuz de putere și condamnat pentru rolul jucat în reținerea din 2018 și expulzarea a șapte profesori turci de la rețeaua de licee „Orizont”. Aceștia erau căutați la ei în țară de regimul președintelui Erdogan din motive politice. Cazul a avut rezonanță internațională, iar R. Moldova a fost condamnată în legătură cu expulzarea de către Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CtEDO).

### Vezi și... ### Zi agitata la liceul Orizont - rețineri, deportări și critici ale organizaţiilor pentru apărarea drepturilor omului

În procesul din justiția moldoveană, Botnari și-a recunoscut vina, iar judecătorul Andrei Niculcea i-a aplicat o amendă de 88.000de lei. De asemenea, Botnari a achitat Ministerului Finanțelor compensații de 125.000 de euro (cheltuieli în urma condamnării R. Moldova la CtEDO) și de 348.000 de lei – Serviciului de Informații și Securitate, pentru zborul charter cu care profesorii expulzați au fost transportați în Turcia.

Dosarul a fost desecretizat în vara lui 2022, iar desecretizarea i-a oferit prilej să ceară rejudecarea cazului nu doar soției lui Botnari, ci și soției unuia din profesorii expulzați, Galina Tüfekçi, care nu a fost recunoscută inițial ca parte vătămată. Avocatul ei, Vadim Vieru, spune că, la publicarea dosarului, au ieșit la iveală faptul că s-ar fi comis numeroase erori procesuale.

„Singura posibilitate de a corecta greșelile este să i se permită Galinei Tüfekçi să participe în acest proces judiciar”, a subliniat avocatul.

O cerere de apel a depus și un locuitor al raionului Criuleni, Nicolai Vacarenco. Toate părțile din proces au menționat că nu-l cunosc. Vacarenco s-a adresat Curții de Apel și a cerut achitarea lui Botnari. El consideră că, după condamnarea lui Botnari, „niciun angajat al SIS nu va mai îndrăzni să manifeste inițiativă în vederea asigurării adecvate a securității țării”. Înainte de ședința din 15 decembrie, Vacarenco și-a retras cererea.

Cererile ambelor soții „trebuie respinse”

În timpul ședinței, Vasile Botnari a declarat că cererea de apel a Galinei Tüfekçi trebuie respinsă ca inadmisibilă. „În caz contrar, trebuie admisă și cererea de apel a soției mele”, a subliniat el. „Dumneavoastră ca și cum puneți condiții?”, a intervenit președinta completului de judecată, Oxana Robu. Botnari a răspuns că ambele cereri trebuie respinse.

Cinstit vorbind, mi-am recunoscut vina, deoarece au fost presiuni politice și publice asupra mea.
Vasile Botnari

El a relatat că SIS ținea sub observație activitatea rețelei de licee „Orizont” de la chiar deschiderea acestora, în 1997. Tot atunci, SIS a deschis dosare penale, iar informația din aceste dosare a servit drept motiv pentru expulzarea profesorilor, în 2018. Aceste dosare sunt în continuare atribuite secretului de stat, motiv pentru care el nu poate oferi amănunte.

Botnari a mai spus că, în mod obișnuit, Biroul Migrațiune și Azil înștiința SIS despre refuzul de a acorda azil cuiva, iar după asta SIS avea la dispoziție 24 de ore pentru a expulza respectiva persoană. El a subliniat că, în ședința de judecată din 2020, a recunoscut că a acționat în lipsa unui document de la Birou. „Cinstit vorbind, mi-am recunoscut vina, deoarece au fost presiuni politice și publice”, a adăugat el.

„Executau orbește dispozițiile lui”

La rândul său, Galina Tüfekçi a povestit că, în 2018, angajații SIS au descins în casa ei și, fără a explica nimic, i-au luat soțul. „Mi-au pus pistolul la tâmplă. Copiilor le-a fost luat tatăl”, a spus ea. Abia după ce soțul i-a fost transferat în Turcia, Galina a primit o înștiințare de la Biroul Migrațiune și Azil privind refuzul de a i se acorda acestuia azil.

Mi-au pus pistolul la tâmplă. Copiilor le-a fost luat tatăl.
Galina Tüfekçi

Galina Tüfekçi a mai spus că reprezintă interesele soțului ei prin procură. În 2018, ea a depus o plângere la procuratură și în instanța de judecată, pe motiv că i-au fost încălcate drepturile, dar nu cunoaște motivul pentru care plângerile ei au fost atașate la dosarul lui Botnari. Procurorul Victor Plugaru a citat-o pentru depoziții, dar nu i-a comunicat nimic despre mersul anchetei.

Avocatul lui Botnari, Vasile Nicoară, a supus-o unui „interogatoriu” meticulos. El a subliniat în repetate rânduri că „pune întrebările cu respect”. Totuși, chiar și judecătorii au remarcat că avocatul insistă cu unele întrebări, chiar dacă era evident că Galina Tüfekçi nu știe răspunsurile.

Avocatul Nicoară se interesa dacă Galina Tüfekçi cunoaște amănunte despre felul în care a fost exclusă din lista părților vătămate. De asemenea, el a întrebat dacă ea a știut că, atunci când emis decizia în dosarul profesorilor turci, CtEDO a menționat inclusiv imperfecțiunea legislației. Galina Tüfekçi nu știa asta.

Nicoară s-a interesat și dacă Galina știe ce conțineau dosarele deschise de SIS cu privire la profesorii turci. Asta în condițiile în care Vasile Botnari și-a bazat decizia de extrădare anume pe informațiile ce se conțin în aceste dosare. Acestea rămân în continuare învăluite de taină. Avocatul Nicoară a subliniat că are acces la informațiile clasificate și că știe despre ce este vorba. Galina Tüfekçi a menționat că nu poate confirma faptul că în dosar ar fi fost probe de natură să arate că soțul ei ar fi încălcat ceva. „Studiind materialele dosarului, am înțeles că ei [angajații SIS] executau orbește dispozițiile [lui Botnari]”, a subliniat ea.

Sunt 5 ani de când copiii mei cresc fără tată.
Galina Tüfekçi

Vorbind la bară, Natalia Botnari a repetat argumentele pe care le-a invocat la începutul ședinței. Întrebată de avocatul Vadim Vieru de ce nu a contestat verdictul în vara anului 2020, așteptând până în toamna lui 2022, ea a răspuns că în acel moment relațiile ei cu Botnari „nu erau dintre cele mai bune”. Ea a spus că a aflat despre detaliile dosarului după ce acesta a fost declasificat.

Galina Tüfekçi a replicat că plângerea ei „este de necomparat” cu cea a Nataliei Botnari. „Mie mi-ar fi fost rușine să vin în instanță și să pretind ceva. Sunt 5 ani de când copiii mei cresc fără tată. Și nu numai ai mei - și alte familii sunt în suferință. În locul ei, m-ar fi înghițit pământul, nu că să mai vin la judecată”, a spus ea.

Unicul demnitar care a întors statului daune după un proces la CtEDO…

Argumentând nevoia de reexaminare a dosarului, Vadim Vieru a menționat că, „exprimându-ne diplomatic, procuratura a acționat cu rea intenție față de Galina Tüfekçi”.

„Nici măcar nu i-au explicat motivele pentru care a fost interogată și că a fost exclusă din lista părților vătămate”, a spus el. Avocatul consideră că, dacă asta nu s-ar fi întâmplat, Galina Tüfekçi ar fi avut posibilitatea de a cere recuzarea atât a procurorului Plugaru, cât și a judecătorului Niculcea.

### Vezi și... ### Instituțiile europene, îngrijorate că anchetarea expulzării profesorilor turci trenează

Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei urmărește cu atenție cum R. Moldova execută recomandările din decizia CtEDO în dosarul profesorilor turci, a mai spus avocatul Vieru. Comitetul, de asemenea, a cerut explicații cu privire la verdictul pentru Botnari. Vadim Vieru a subliniat că, deși normele Codului de procedură penală sunt foarte severe, în dosar este vorba de încălcarea Convenției Europene pentru Drepturile Omului.

Procurorul Vladislav Harti a susținut și el că cererea de apel a Galinei Tüfekçi trebuie admisă pentru examinare. În opinia lui, după ce dosarul a fost declasificat, au fost constatate multiple încălcări de drept procesual admise de judecătorul Niculcea. Judecătorul, bunăoară, a examinat dosarul în regim închis, fără să fi emis o decizie în acest sens.

Cea mai lungă pledoarie a fost cea a avocatului Nicoară. El l-a acuzat pe procuror și pe Vadim Vieru de faptul că „jonglează cu temeiurile” pentru a determina admiterea cererii. Nicoară a mai accentuat că Botnari este „unicul demnitar din Moldova care a compensat daunele urmare a unui dosar la CtEDO”. De asemenea, avocatul s-a arătat revoltat de faptul că Botnari a fost nevoit să-și recunoască vina „sub presiuni publice și politice”. „Nu poți face justiție, - a spus el, - procedând incorect față de cineva”.

În cele din urmă, judecătorii au întrebat părțile ce materiale ale dosarului ar trebui verificate repetat, în opinia lor, înainte de a se adopta o decizie. Vadim Vieru a menționat că este necesară reexaminarea cererii Galinei Tüfekçi și decizia cu privire la excluderea ei din lista părților vătămate, iar procurorul Harti a spus că are nevoie de timp suplimentar pentru a studia materialele.

Următoarea ședință de judecată a fost stabilită pentru 17 ianuarie.