Rezultatele probelor prelevate din râul Nistru ar urma să fie disponibile în cel mult 10 zile lucrătoare, a comunicat Europei Libere șeful Laboratorului de referință de mediu din cadrul Agenției de Mediu, Vasile Parașciuc.
Ulterior, va fi întocmit un raport care va fi transmis Inspectoratului pentru Protecția Mediului, în vederea evaluării prejudiciului și determinării acțiunilor necesare pentru a-l elimina.
În dimineața zilei de 20 iunie, Ministerul Mediului a anunțat că, din informațiile preliminare referitoare la acest accident, avaria la sistemul de canalizare a orașului Tighina a fost înlăturată de structurile orășenești, iar râul Nistru se consideră momentan a fi poluat pe sectorul din apropierea municipiului.
- Te-ar putea interesa și: Secarea Nistrului la Hotin: guvernele de la Chișinău și Kiev caută explicații și soluții, propaganda rusă le-a și găsit
„Imediat ce vom avea și alte informații, le vom comunica neîntârziat publicului. Pentru a evita situațiile neplăcute, Ministerul Mediului solicită populației din zona adiacentă evitarea scăldatului în Nistru, precum și neadmiterea adăpatului animalelor în zona aval de Bender”, a informat Ministerul.
Recomandări similare au fost emise și de așa-zisele autorități din stânga Nistrului.
Totodată, Biroul Politici de Reintegrare (BPR) a informat că a fost sesizat reprezentantul politic de la Tiraspol, cu solicitarea de a furniza informații mai detaliate cu privire la circumstanțele acestui incident. Reprezentanții instituției au transmis că autoritățile de la Chișinău sunt pregătite să acorde asistența corespunzătoare.
„În context, s-a solicitat asigurarea accesului specialiștilor calificați pentru a desfășura măsurările și activitățile necesare întru a asigura protecția sănătății populației, respectarea normelor ecologice în vigoare și buna utilizare a resurselor acvatice”, se arată în comunicat.
📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te