Alegeri prezidențiale în România: a început votarea în diaspora

Cetățenii români din străinătate pot începe să voteze de astăzi, vineri 8 noiembrie, în alegerile prezidențiale din România de pe 10 noiembrie. Prima secție de votare s-a deschis la Auckland din Noua Zeelandă. În diasporă, în premieră, se votează trei zile, vineri, sâmbătă și duminică 10 noiembrie, măsură luată încă de fostul guvern PSD după scandalul provocat de alegerile europarlamentare din mai, când mii de români din străinătate nu au reușit să voteze, chiar după ore de stat la coadă. Tot în premieră, s-a votat prin corespondență.

Informații despre candidații și programe, aici.

Este precizat prin lege, că alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în clădire îşi pot exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59 (ora locală).

S-a mărit substanțial și numărul centrelor de votare față de alegerile din mai: în Spania se organizează de trei ori mai multe (143, faţă de 50 organizate la alegerile europarlamentare), la fel în Germania, unde se deschis 80 de centre de votare față de numai 25 în mai. În Italia și Marea Britanie numărul s-a dublat. În total, sunt 835 de secții de votare peste hotare.

În R.Moldova, cele 37 de secții de votare se deschid de la ora 12.00 și se vor închide la 21.00, iar sâmbătă și duminică secțiile de votare vor fi deschide între 09.00 și 21.00.

Alegătorii care la ora închiderii se vor afla încă în incintă sau în rând în afara secției de votare își vor putea exercita dreptul la vot până la ora 23.59.

La Chișinău se va putea vota în 12 secții de votare, la Bălți vor fi deschise două secții de votare și câte o secție va funcționa în alte 23 de localități. În cazul în care președintele României nu va fi ales din primul tur, va urma un al doilea tur de scrutin, care va avea loc în zilele de 22, 23 și 24 noiembrie.

Sondaj USR


Candidații cu cele mai mari șanse de a ajunge în turul doi sunt președintele în funcție Klaus Iohannis, lidera PSD, Viorica Dănncilă, Dan Barn din partea alianței USR PLUS și actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar, susținut acum de partidul Pro România al fostului premier Victor Ponta și de ALDE. Ultimele sondajele de opinie îl pun pe președinte în frunte (între 38%-45%) cu o diferență confortabilă față de următorul contra-candidat.