„În prima ședință a Coaliției din acest an, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc la data de 4 mai, iar turul al doilea să aibă loc la data de 18 mai”, anunță un comunicat al PNL, emis miercuri seară.
Astfel, candidaturile vor putea fi depuse la începutul lunii martie, iar campania electorală se va desfășura în luna aprilie.
Săptămâna viitoare, guvernul român va adopta hotărârea și ordonanța de urgență necesare pentru organizarea scrutinului, au precizat liberalii.
Alegerile nu pot fi organizate, potrivit legii, la mai puțin de 75 de zile de la adoptarea hotărârii de către Guvern.
- Te-ar putea interesa și: Călin Georgescu a contestat la CEDO decizia Curții Constituționale de anulare a alegerilor
Alegerile prezidențiale din România au fost anulate de Curtea Constituțională (CCR), pe 6 decembrie 2024 - în ajunul celui de al doilea tur și în timp ce votul din diaspora începuse deja -, după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a desecretizat rapoartele instituțiilor de apărare și securitate națională care sugerau intervenția unui actor străin în alegeri.
CCR a decis că procesul electoral pentru alegerea președintelui României va fi reluat în integralitate, guvernul urmând să stabilească o nouă dată.
Primul tur al alegerilor din 24 noiembrie a fost câștigat de Călin Georgescu, un candidat independent mai puțin cunoscut, cu vederi anti-occidentale și ultranaționaliste, cu aproape 23% din voturi - o victorie numită de presa românească și internațională drept „șocantă”.
Pe locul al doilea se clasase cu puțin peste 19% din voturi Elena Lasconi, candidata formațiunii pro-vestice Uniunea Salvați România.
- Citește și: Comisia Europeană deschide o anchetă împotriva TikTok, după prezidențialele anulate din România
Curtea Constituțională a României validase rezultatele primului tur, însă și-a schimbat decizia, după ce s-a autosesizat, în urma desecretizării documentelor CSAT.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te