Ministerul de Externe l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în R. Moldova, Oleg Vasnețov, pentru a-l informa despre decizia autorităților în privința „comportamentului necorespunzător” pe care l-ar fi manifestat doi funcționari ai ambasadei pe Aeroportul Internațional Chișinău, atunci când Poliția de Frontieră a interzis accesul în țară președintelui Tatarstanului, Rustam Minnihanov.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, după ședința cabinetului de miniștri în care premierul Dorin Recean a cerut autorităților să examineze posibilitatea retragerii cardurilor de acces pe teritoriul aeroportului ale celor doi funcționari ai Ambasadei Rusiei și declarării drept persona non-grata a unuia dintre ei.
„Premierul a evidențiat că comportamentul necorespunzător din partea unor funcționari străini în raport cu autoritățile noastre nu este tolerat”, a spus Daniel Vodă, fără a preciza în ce anume ar fi constat acest comportament.
Potrivit lui, Poliția de Frontieră „și-a făcut bine meseria și le-a explicat foarte clar persoanelor cărora nu li s-a permis accesul pe teritoriul țării motivele legale care au stat la baza acestei decizii”. Interdicția s-ar fi bazat pe faptul că nu era clar scopul intrării lor în R. Moldova.
Pe 17 aprilie, președintele Republicii Tatarstan din cadrul Federației Ruse nu a fost lăsat să intre în R. Moldova. El ar fi trebuit să participe la un congres la Comrat, la invitația unuia dintre candidații înscriși în cursa pentru funcția de guvernator al autonomiei găgăuze, iar autoritățile moldovene au calificat susținerea pentru un candidat din partea oficialului rus drept imixtiune în treburile interne ale R. Moldova.
Moscova, prin purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, a calificat gestul drept „încă un act neprietenos față de Rusia”.
### Vezi și... ### Moscova acuză Chișinăul de „încă un pas neprietenos față de Rusia” după ce președintele Tatarstanului nu a fost lăsat să intre în R. Moldova