Andrei Năstase: „Un compromis mafiotic între Plahotniuc şi Dodon, nu poate ţine loc de consens naţional, în spiritul recomandărilor Comisiei de la Veneţia”

Andrei Năstase în studioul Europei Libere

Președintele Platformei „DA” răspunde întrebărilor Europei Libere.

Spicherul parlamentar Andrian Candu a spus că proiectul schimbării sistemului de vot în Moldova, votat în primă lectură săptămâna trecută, va fi „îmbunătățit” înaintea lecturii a doua „în baza recomandărilor venite din partea tuturor partenerilor de dezvoltare”. Democratul Candu a făcut remarca la Chișinău la întâlnirea cu o delegație a Comisiei de la Veneția și a OSCE/ODIHR. Adoptarea unui așa-numit „proiect de compromis” care prevede introducerea votului mixt s-a făcut mai ales cu voturile majorității dominate de democrați și ale socialiștilor. Societatea civilă cu vederi pro-europene a criticat-o si continua sa protesteze impotriva votului comun al celor doua partide, care au aprobat in prima lectura trecerea la sistemul mixt de alegere a deputatilor atat pe liste de partid cat si in circumscriptii uninominale. Experții Comisiei de la Veneția s-au întâlnit cu liderii de opoziție, Maia Sandu și Andrei Năstase, care sprijină protestele față de schimbarea sistemului electoral. Președintele Platformei DA, Andrei Năstase, a face apel la societate să se pregătească de eventuale proteste.

Andrei Năstase

Andrei Năstase: „Am avut o întâlnire bună cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia şi ai ODIHR. Am fost prezenţi acolo împreună cu doamna Sandu. Am exprimat opinia comună a opoziţiei din Republica Moldova cu privire la neadmiterea modificărilor în sistemul electoral, atât timp cât avem instituţii captive, avem o Comisie Electorală Centrală controlată politic şi nu doar, avem un Consiliu Coordonator al Audiovizualului care este controlat politic, avem nişte liste necurăţate, dacă pot spune aşa, avem instituţii care prezintă liste sau un număr de alegători...”

Europa Liberă: …liste electorale?

Andrei Năstase: „…liste electorale diferite. Registru prezintă un număr, Statistica prezintă cu totul alt număr. Avem o legislaţie cu privire la finanţarea partidelor şi a concurenţilor electorali strâmbă, care trebuia modificată. Şi toate recomandările Comisiei de la Veneţia veneau în această direcţie.

Am informat oaspeţii noştri, interlocutorii noştri despre faptul că această modificare de sistem nu vizează democraţia din Moldova, nu vizează interesul statului Republica Moldova, ci interesul unui individ care controlează astăzi nu doar un partid, ci controlează o serie de partide, controlează oameni din Parlamentul Republicii Moldova, care au acces acolo prin votul popular, dar care au trădat acest vot, presaţi de dosarele politice, de dosarele penale fabricate sau reale împotriva acestora, la comanda coordonatorului Plahotniuc.”

Your browser doesn’t support HTML5

Andrei Năstase (Platforma DA) răspunde întrebărilor Europei Libere

Europa Liberă: Pe de altă parte, se zice că totuşi intenţia celor care vor să schimbe sistemul electoral în Republica Moldova e una sprijinită pe larg în societate, pentru că s-au adunat 850.000 de semnături de la cetăţeni care vor o schimbare. S-au adunat voturi suficiente în Parlament ca să fie modificată această legislaţie electorală. Deci, ei cred că acesta este consensul larg la care s-a ajuns în societate, cu excepţia dumneavoastră, a celor care reprezentaţi opoziţia extraparlamentară.

Andrei Năstase: „Haideţi să vedem, întâi de toate, cine suntem noi, cei care ne opunem. Suntem cei care ne-am născut din protestele populare. Vorbim de Platforma „Demnitate şi Adevăr”, întâi de toate, platformă care a reuşit să acumuleze în mod legal peste 400.000 semnături, pe care le-a prezentat Comisiei Electorale Centrale şi care au fost validate de aceasta sub aspect calitativ şi doar cantitativ nu au fost acceptate. Deci, noi am respectat buchea şi spiritul Constituţiei.

Ceea ce prezintă ei, 850.000 de semnături, la fel ca Dodon în campania prezidenţială, peste 500.000 de semnături în sprijinul său, nu le-a văzut nimeni. Este o cacealma sau, altfel spus, un fel de abureală a cetăţeanului nostru, pe care este foarte-foarte uşor să o faci, dacă ai 90% din media, pe care o controlezi şi o foloseşti în calitate de propagandă. Consensul politic şi social înseamnă cu totul altceva. Platforma „Demnitate şi Adevăr” şi Partidul „Acţiune şi Solidaritate” au participat la alegerile prezidenţiale cu un candidat comun. Cunoaşteţi foarte bine retragerea din cursă, atunci când eram pe poziţii de egalitate cu doamna Sandu. Şi împreună am obţinut în turul doi 48% din voturi. Şi sondajele arată astăzi că împreună avem o pondere substanţială.

Putem spune că argumentul lor cade, iarăşi, uitându-ne la sondaje. La începutul campaniei iniţiate de Plahotniuc, votul uninominal era sprijinit de un număr de peste 30% din populaţie şi după campania lor agresivă şi manipulatoare acest procent scade. Deci, nu putem vorbi de un consens politic şi social. Putem vorbi despre un compromis mafiotic între Plahotniuc şi Dodon, care nu poate ţine loc de consens naţional, în spiritul recomandărilor Comisiei de la Veneţia.”

Europa Liberă: La puterea şi poziţia opoziţiei revenim ceva mai târziu. Vreau totuşi să ne clarificăm ce înseamnă acest verdict pe care, eventual, îl va anunţa Comisia de la Veneţia. Pentru că ministrul Justiţiei spunea că se creează o impresie foarte greşită în privinţa opiniei Comisiei de la Veneţia sau aşteptările de la Comisia de la Veneţia şi anume că această instituţie poate opina în privinţa oportunităţii modificării sistemului electoral. Pentru cine contează verdictul pe care îl va anunţa Comisia de la Veneţia?

Andrei Năstase: „Pentru toată lumea civilizată. Pentru că această comisiei este sub egida Consiliului Europei, contează recomandările Comisiei de la Veneţia. Din mesajele lui Plahotniuc şi ale lui Cibotari de la Ministerul Justiţiei reiese că această guvernare va ignora recomandările Comisiei de la Veneţia, va ignora principiile şi valorile europene. Pentru că pe aceşti indivizi, la fel, pe Plahotniuc, cât şi pe Dodon, nu îi interesează valorile şi principiile europene. Pe ei îi interesează doar banii europenilor.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră, după întâlnirea pe care aţi avut-o cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, la ce concluzie aţi ajuns?

Andrei Năstase: „Am ajuns la concluzia că ei înţeleg foarte bine riscurile. Ei înţeleg foarte bine că nu s-a produs niciun fel de consens politic naţional. Înţeleg că această iniţiativă este una mincinoasă, a fost bazată iniţial pe nişte promisiuni neconstituţionale, nişte promisiuni irealizabile. Au înţeles foarte bine că iniţiativa nu vizează democraţia, ci vizează interesul personal şi partinic al PD şi al preşedintelui său, care se află astăzi într-o relaţie de cartel, într-un tandem cu preşedintele pro-rus, pro-Kremlin, Igor Dodon. Şi sunt sigur că interlocutorii noştri au tras nişte concluzii foarte şi foarte serioase şi că recomandările pe care le-au făcut încă în 2013 cu privire la sistemul mixt, acele recomandări vor rămâne în picioare. Am vorbit despre faptul că de atunci până acum nu s-a schimbat absolut nimic.”

Europa Liberă: Domnule Năstase, între timp, în societate se discută că s-a semănat foarte multă ură, e polarizare, aproape 50 la 50 cetăţenii împărtăşesc sau resping anumite idei. Poate e cazul totuşi să acceptaţi un dialog cu puterea, să vedeţi dacă merită să mai daţi o şansă să schimbaţi civilizat lucrurile?

Andrei Năstase: „Relaţia cu guvernarea – am propus în permanenţă proiecte serioase de modificare a legislaţiei noastre, de sprijin a producătorului autohton, a cetăţenilor, a pensionarilor, a medicilor şi profesorilor, astfel încât viaţa noastră să se îmbunătăţească. Guvernarea a ignorat toate aceste lucruri.”

Europa Liberă: Experţii spun că au preluat cei de la guvernare o parte din iniţiativele pe care le-aţi propus dumneavoastră, cei din opoziţie.

Andrei Năstase: „Haideţi să vedem ce s-a făcut în sistemul bancar sub aspectul transparentizării acţionariatului? Zero. Ce s-a făcut sub aspectul demonopolizării presei? Zero. Ce s-a făcut sub aspectul măririi pensiei la minimul de consum, cel puţin, pentru marea majoritate a pensionarilor, care au astăzi o pensie sub minimumul de existenţă? Ce s-a făcut la capitolul creşterii salariilor pedagogilor şi ale medicilor? Oamenii aceştia de la guvernare se ocupă de lucruri care nu sunt priorităţile esenţiale ale cetăţeanului.”

Europa Liberă: Dar aţi mai accepta un dialog pe o platformă comună împreună cu cei de la putere?

Andrei Năstase: „Noi niciodată nu am renunţat la dialog. Noi vorbim că ar trebui să discutăm teme esenţiale, vitale pentru cetăţeanul Republicii Moldova şi nu teme inventate. Spre exemplu, Dodon vine cu propuneri handicapate cu privire la modificarea drapelului Republicii Moldova. Noi despre ce dialog putem să vorbim cu acest individ?

Vine Plahotniuc şi vorbeşte despre modificarea sistemului electoral, pe care cetăţeanul nostru, badea Gheorghe al meu de la Mândreşti, nu îl interesează aceasta la momentul de faţă. Pe el îl interesează, pentru munca depusă de peste 40 de ani, să aibă o pensie decentă. Pe el îl interesează ca şi copilul său să aibă un loc de muncă în Republica Moldova şi să nu se afle astăzi în Italia. Badea Gheorghe plânge împreună cu tanti Iulia, vecina mea. Pentru aceasta mă bat eu, pentru dreptul cetăţeanului de a trăi mai bine în ţara lui şi de a nu trebui să plece peste hotare, în căutarea siguranţei, în căutarea un trai decent, în căutarea unui loc de muncă şi a unor servicii calitative de medicină sau educaţie.”

Europa Liberă: Aţi iniţiat proteste împotriva votului comun al Partidului Socialiştilor şi Partidului Democrat. Aţi spus că veţi continua aceste proteste. Iar liderul democraţilor, Vladimir Plahotniuc, consideră că v-aţi ascuns sub „fusta” câtorva ONG-uri şi că v-ar fi ruşine şi dumneavoastră că nu puteţi scoate lume în stradă.

Andrei Năstase: „Iniţiativa organizării, întâi de toate, a unor flashmob-uri şi apoi a unui protest pe data de 14 mai la ora 12.00 în scuarul Parlamentului Republicii Moldova aparţine societăţii civile. Mă bucur că astăzi avem o societate civilă responsabilă, deşteptată, care, iată, începe să reacţioneze aşa cum a reacţionat societatea civilă din România. Acest individ îşi permite să sfideze Diaspora noastră, anturajul său numeşte Diaspora drept aşa-zisă Diaspora. Exact aşa procedează şi cu societatea civilă.”

Europa Liberă: Vom reveni la votul din Diaspora. Acum vreau să comentaţi această declaraţie pe care a făcut-o domnul Plahotniuc, spunând despre protestele antiuninominal, că până şi dumneavoastră vă este ruşine să le numiţi proteste.

Andrei Năstase: „Felul de organizare a protestelor este asumat de societatea civilă. Societatea civilă se autoorganizează pe principiul celei din România. Şi eu nu pot să nu dau curs invitaţiei societăţii civile. Şi astăzi la o conferinţă de presă am susţinut această iniţiativă şi am îndemnat toţi simpatizanţii, toţi membrii Platformei „Demnitate şi Adevăr” să susţină această iniţiativă, să protestăm ca orice societate civilizată, în care un individ ca Plahotniuc nu ar sta să comenteze sau să facă declaraţii, ci ar sta la puşcărie, ar răspunde pentru miliardele furate, pentru spălătoria rusească, pentru atacurile raider, pentru uzurparea puterii în stat şi ar fi supus unei confiscări legale a capitalului acumulat ilicit. Aceasta îi asigurăm noi, Platforma Demnitate şi Adevăr.”

Europa Liberă: De ce vreţi duminică să scoateţi lumea în stradă?

Andrei Năstase: „Vrem să protestăm alături de societatea civilă. Noi nu scoatem oamenii în stradă. Aţi văzut cum la 9 mai şi de socialişti, şi de cei de la Partidul Democrat, pe banii furaţi de la cetăţenii, s-au adus copii, oamenii care nu aveau nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce se întâmpla. Noi vrem să protestăm.

Facem apel către chişinăuieni, pentru că sunt mai aproape, îşi pot permite să meargă şi pe jos. Facem apel către raioanele învecinate Chişinăului. Facem apel către toată ţara să participe la un protest pentru că, altfel, îi permitem să se salveze de la răspunderea politică... Pentru că aceasta vrea să facă, să nu răspundă pentru tot ce a făcut politic în ultima perioadă de timp, să nu răspundă penal pentru furturile pe care le-a făcut.”

Europa Liberă: Ce revendicări vreţi să aduceţi la acest miting?

Andrei Năstase: „Revendicările sunt înaintate de societatea civilă. Primul lucru pe care îl revendică societatea civilă – neadmiterea modificării sistemului electoral, a regulilor de joc în timpul jocului. Aceasta face guvernarea. Cetăţeanul nostru trebuie să înţeleagă: lui Plahotniuc îi trebuie modificarea de lege pentru a rămâne la putere şi pentru a nu răspunde pentru sărăcia din ţară, pentru corupţia endemică, pentru lipsa locurilor de muncă, pentru situaţia din medicină, pentru situaţia din învăţământ. Iată de ce se teme Plahotniuc. Şi iată de ce împreună cu Dodon, pe care îl controlează şi îl şantajează cu dosare penale încearcă să demonstreze societăţii noastre, opiniei publice naţionale şi internaţionale că ar exista consens. Nu există consens, există un compromis mafiotic între Plahotniuc şi Dodon.”

Europa Liberă: Partidului dumneavoastră şi partidului doamnei Sandu vă este frică de schimbarea sistemului electoral? Nu aveţi suficiente persoane pe care să le promovaţi şi să demonstraţi că sunteţi mai buni decât cei pe care îi criticaţi?

Andrei Năstase: „Acest sistem a funcţionat prost în România şi s-a demonstrat că pe baza acestui sistem au venit în Parlament tot felul de penali. Există riscul ca în Republica Moldova să se înmulțească tot felul de ţuţi, tot felul de borsetci, iarăşi, sub pretextul că sunt independenţi, cum s-a întâmplat în Găgăuzia, când, neavând niciun candidat în Adunarea Populară a Găgăuziei, Plahotniuc la două săptămâni, avea deja o majoritate. Cu această majoritate a votat desfăşurarea unui referendum de apropiere a Găgăuziei de Uniunea Vamală. Cred că aceste lucruri trebuie să ne fie de învăţământ.

Trebuie să înţelegem foarte clar: în joc nu sunt eu și nici Maia Sandu. Pentru că în orice circumscripţie aş candida cu Plahotniuc, nu am ce alege de jos, pentru că el este un toxic, el a furat ţara, în timp ce eu o protejam de miliardele furate. Eu mă bat acum pentru ţară, pentru cetăţenii noştri, pentru un trai decent, pe care Plahotniuc nu îl va realiza, aşa cum nu l-a realizat până acum, 15 ani.”

Europa Liberă: Şi de ce nu admiteţi că ai dumneavoastră candidaţi vor fi mai buni decât ai oponenţilor politici?

Andrei Năstase: „Nu că admitem, noi suntem siguri că exponenţii noştri sau reprezentanţii noştri vor fi mai buni. Problema este că acest sistem încurajează frauda, manipularea, acest sistem încurajează dezinformarea. Pe baza acestui sistem rămân în afară persoane care au acumulat un bagaj foarte mare de sprijin. Vă dau un exemplu. Maia Sandu, care a fost candidatul comun al Platformei Demnitate şi Adevăr şi al PAS, a acumulat 48%. Pe baza manipulării, pe baza denigrării la nivel naţional cu cei 30.000 de sirieni, să nu mai vorbesc de linşajul meu mediatic, există riscul ca acest Plahotniuc să o lase în afara Parlamentului. Există acest risc.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră vă este clar astăzi ce vor ei, cum să aleagă deputaţii în 2018?

Andrei Năstase: „Nimănui nu îi este clar. Nici măcar ei nu s-au pus de acord, Plahotniuc cu Dodon, cum se va proceda până la capăt. Pentru ei este important, cu un an înainte să producă schimbarea...”

Europa Liberă: …înainte de scrutinul electoral din 2018.

Andrei Năstase: „Exact. Iată de ce graba lor de a vota în Parlamentul Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ce se întâmplă cu alegătorii din stânga Nistrului? Ce se întâmplă cu alegătorii din Diaspora? Acestea sunt probleme destul de actuale şi principiale.

Andrei Năstase: „Sunt vitale pentru Republica Moldova, pentru că s-a văzut foarte clar: Diaspora a avut o pondere de 7-8% în alegerile prezidenţiale.”

Europa Liberă: Deci, cum va fi, dacă ei votează schimbarea sistemului electoral?

Andrei Năstase: „Ei încearcă să scoată din joc şi Diaspora.”

Europa Liberă: Dar este decizia Curţii Constituţionale, care a trimis şi către CEC, şi către guvernare, şi către Comisia de la Veneţia anumite sugestii pentru a îmbunătăţi condiţiile de vot pentru cei din Diaspora.

Andrei Năstase: „Exact. Şi nimeni nu a făcut nimic. Fără a trece la îmbunătăţirea sistemului, la depolitizarea instituţiilor de reglementare a instituţiilor care trebuie să vegheze la buna desfăşurare a alegerilor, aceşti indivizi s-au pus de acord să modifice sistemul, în interesul lor personal, în interesul lui Plahotniuc şi al lui Dodon.”

Europa Liberă: Dar ei nu pot neglija acest segment de alegători, Diaspora, în primul rând, dar şi cetăţenii din stânga Nistrului.

Andrei Năstase: „Demonstraţia faptului că au putut să ignore sunt alegerile prezidenţiale, când s-au dat buletine de vot insuficiente, atunci când nu s-au deschis secţii de votare.”

Europa Liberă: Dacă ei vor vota împreună, socialiştii şi democraţii, sistemul electoral mixt, cum votează Diaspora?

Andrei Năstase: „Aceasta trebuie să o spună guvernarea, cei care votează. Diaspora trebuie să înţeleagă astăzi că trebuie să iasă la protest, pentru că ea este scoasă din joc. Vă dau un exemplu. Ieri am vorbit cu Comisia de la Veneţia, nici ei măcar, Comisia de la Veneţia, care sunt un arbitru, nu aveau pe masă hibridul care s-a produs, ca urmare a conexării celor două proiecte.”

Europa Liberă: Ei au două proiecte de lege: uninominalul şi mixtul.

Andrei Năstase: „Şi atât. Dar, pe baza acestui amalgam, trebuie să iasă ceva. Ce e acel ceva? Deci, Plahotniuc joacă cărţi cu noi. Se încearcă o cacealma, se încearcă o prosteală a populaţiei noastre. Se beneficiază de tot ce are: de media, de resursele administrative. Şi se consideră că prin aceste mijloace pot influenţa şi Comisia de la Veneţia. Eu sunt sigur, pe baza discuţiei pe care am avut-o ieri cu cei de la Comisia de la Veneţia că acest lucru nu se va produce, că oamenii de acolo sunt responsabili şi înţeleg foarte bine riscurile unui sistem care a funcţionat defectuos şi în Ucraina, şi în România, şi e cu atât mai periculos pentru Republica Moldova.”

Europa Liberă: Iar arma politică, pe care încercaţi să o folosiţi în continuare, sunt acţiunile de protest?

Andrei Năstase: „Întâi de toate, arma noastră civică, cetăţenească rămâne a fi protestul. În momentul în care vom considera că aceste proteste trebuie susţinute şi mai mult decât am făcut-o astăzi...”

Europa Liberă: Dar lumea era demoralizată, spunând că da, au ieşit, au protestat şi nimic nu s-a schimbat.

Andrei Năstase: „Pentru că maşinăria propagandistică aceasta spune: „Domnilor, și ce aţi obţinut prin protest?”. Dacă nu am fi ieşit pe data de 3 mai la protest, când am ieşit 50.000 de oameni în stradă, Gaburici ar mai fi semnat încă şapte miliarde de lei, pe lângă cele 15.”

Europa Liberă: Aţi spus aceasta.

Andrei Năstase: „Raportul Kroll, unde se vede foarte clar că marii beneficiari ai acestei scheme rămân Plahotniuc împreună cu Shor, marii beneficiari rămân Plahotniuc cu Shor, a fost deconspirat.”

Europa Liberă: Plahotniuc nu figurează în raportul Kroll.

Andrei Năstase: „El personal nu figurează, dar companiile controlate de el şi care sunt aceleaşi care au figurat şi în atacurile raider, în care Plahotniuc a fost deconspirat ca beneficiar, de către Curtea Supremă de Justiţie de la Londra şi de la Edinburgh, sunt aceleaşi. Deci, nu putem spune că nu am obţinut ceva. Haideţi să analizăm ceea ce a obţinut societatea civilă în România. Vreau să vă spun că, pe baza protestelor pe care le-am organizat, noi am obţinut mult mai mult decât a obţinut societatea civilă din România.”

Europa Liberă: Dar foarte mulţi au fost şi cei care v-au reproşat că aţi protestat împreună cu actualul şef de stat Igor Dodon.

Andrei Năstase: „Exact.”

Europa Liberă: Şi atunci, adică, era bine, acum nu e bine. Vă reproşează acum că sunteţi...

Andrei Năstase: „…cu Maia Sandu deja ne reproşează.”

Europa Liberă: ...în cadrul acestor acţiuni de protest alături de un politician despre care spun că este controversat, domnul Usatîi.

Andrei Năstase: „Alături de mine a fost în permanenţă Maia Sandu, care nu are niciun fel de probleme. Când arde ţara mea, nu am ales cine vine cu găleata. Din păcate, dodonii s-au demonstrat a fi falşi. Atunci, pe data de 24 aprilie, a intrat într-un târg cu Plahotniuc şi a făcut jocul pentru prezidenţiale. Eu nu îmi reproşez absolut nimic din ce am făcut pentru ţara mea, pentru că nu mi-am pus drept scop interesul personal. Am pus drept scop eliberarea ţării pentru copiii acestei ţări, pentru viitorul ei.”

Europa Liberă: Dar aţi auzit declaraţia, pe care a făcut-o domnul Dodon, spunând că chiar v-a ajutat, ca să nu îi permită el doamnei Sandu să câştige, că, chipurile, vă simpatiza mai mult pe dumneavoastră.

Andrei Năstase: „Nu ştiu câtă simpatie are el pentru mine, pentru că, mergând pe la proteste, îi spuneam, chiar cu toată seriozitatea: „Igor, să ştii că, după ce îl bag la puşcărie pe Plahotniuc, nu voi căuta pe alţii, tu vei fi următorul”. Şi martori ai ceea ce îi spuneam eu în cadrul protestelor sunt oamenii din anturajul meu, din anturajul lui şi din anturajul lui Usatîi, care erau acolo. Şi să nu credeţi că mă opresc la cineva anume. Voi duce la puşcărie pe toţi cei care au încălcat legea, vor răspunde pentru fiecare ban public furat şi le va fi confiscată orice avuţie ilicită. Cât priveşte declaraţiile lui Dodon, trebuie să înţelegem şi cred că societatea noastră înţelege tot mai mult şi mai mult: orice declaraţie a lui Dodon făcută cu pronunţarea numelui meu sau al Maiei Sandu este elaborată în bârlogul lui Plahotniuc.

Să nu ne îmbătăm cu ideea că Dodon exprimă ceva. Dodon este vasalul lui Plahotniuc şi va ieşi, ori de câte ori va fi necesar, să declare ceea ce îi cere Plahotniuc. Uitaţi-vă la concertarea de activităţi: nici nu reușește Dodon să spună ceva, deja este reacţia PD. Şi invers, nu reușește să se usuce cerneala de pe hârtia PD şi a lui Plahotniuc, că deja iese reacţia lui Dodon.

Să înţelegem foarte clar: protestele trebuie să fie civice, nu contează cine este pe scenă; nu contează cine este în fruntea coloanei, contează în faţa scenei cine este. Dacă acolo s-ar afla toată ţara mea, indiferent de cine este reprezentată, să nu uităm că această societate, aşa cum spuneaţi dumneavoastră la început, este polarizată, până nu demult era polarizată între pro-Est şi pro-Vest, în pro-ruşi, pro-europeni.

Din păcate, astăzi polarizarea noastră se face pe altă linie: pro-Plahotniuc şi împotriva lui Plahotniuc, pro-corupţie, pro-sistemul corupt şi împotriva acestui sistem. Ieri am văzut o demonstraţie a vasalilor lui Plahotniuc din sistemul administrativ. Oameni, cu capetele în jos, nişte prizonieri, pur şi simplu, cu capetele în jos, mărşăluiau pe strada Ştefan cel Mare, aduşi cu autobuzele ca pe timpurile lui Stalin. Noi aşa ceva detestăm. Și vom face tot posibilul ca să dăm libertate societăţii, să dăm libertate presei, să dăm libertate justiţiei. Şi într-o asemenea ţară putem să ne numim o ţară democratică şi prosperă.”

Europa Liberă: La alegerile din 2018, veţi merge separat? Partidul dumneavoastră separat şi celelalte partide separat sau aţi putea să vă uniţi?

Andrei Năstase: „Ideea unităţii opoziţiei a fost lansată de mine personal.”

Europa Liberă: Şi care opoziţie, să fie clar?

Andrei Năstase: „A unei opoziţii pro-europene, a opoziţiei democratice, a opoziţiei care se preocupă de interesul cetăţeanului şi nu de unele interese străine. Am venit cu această idee a consolidării forţelor democratice încă înainte de a deveni politician. Am continuat-o şi o voi continua de acum încolo. Cât priveşte participarea Platformei „Demnitate şi Adevăr” la următoarele alegeri, este prematur să vorbim, în condiţiile în care nu cunoaştem nici regulile de joc, nu cunoaştem ce este mai bine. În campania prezidenţială, în condiţiile în care eram la egalitate de puncte cu doamna Sandu şi în condiţiile în care exista riscul să participăm separat în campania electorală, iar aceasta ar fi însemnat un dezastru pentru forţele pro-europene, eu cred că am făcut un gest prin care am salvat vectorul european din Republica Moldova, am salvat democraţia, am salvat această partidă pro-europeană democratică.

Eu sper că în continuare de acelaşi sentiment se vor pătrunde şi alţi politicieni. Doar aşa putem scăpa, odată şi pentru totdeauna, de oligarhie, de corupţie, de crimă, de sărăcia care, pur şi simplu, ne macină viaţa noastră. Viaţa noastră trece, cineva beneficiază. Dar să nu regretăm. Pentru că, dacă nu reuşim pentru noi, vom reuşi pentru copiii noştri, pentru nepoţii noştri. Și deja ar însemna că nu ne-am trăit viaţa în zadar.”