Mărimea compensațiilor depinde de categoria de vulnerabilitate în care este încadrată familia. Aceasta depinde de veniturile familiei, componența familiei și cheltuielile prognozate pentru energie.
Cinci categorii de vulnerabilitate
Gospodăriile vor fi grupate în cinci categorii de „vulnerabilitate”, de la foarte ridicată și până la non-vulnerabilă. Categoria de „vulnerabilitate” va fi stabilită în baza unui coeficient care va constitui raportul dintre venitul disponibil al familiei pentru achitarea energiei și cheltuielile efective.
- Coeficientul ≥ 90% - vulnerabilitate foarte ridicată;
- 35-90% - ridicată;
- 20-35% - medie;
- 10% - 20% - joasă;
- mai puțin de 10% - non-vulnerabil.
Compensații în facturile pentru gaze și energie termică vor obține, în mărimi diferite, toate cele patru categorii, iar pentru curentul electric – doar categoriile cu vulnerabilitate foarte ridicată și ridicată.
Gaze naturale: volumul maxim compensat - 180 metri cubi/lună
Tariful final achitat de consumatori pentru fiecare metru cub de gaze va fi:
- 12 lei - vulnerabilitate foarte ridicată;
- 14 lei - vulnerabilitate ridicată;
- 17 lei - vulnerabilitate medie;
- 24 lei - vulnerabilitate scăzută.
Consumul peste plafonul maxim va fi achitat în baza actualului tarif - 29,27 de lei per metru cub.
Energie termică centralizată: volumul maxim compensat – 1,3 Gcal/lună
Tariful final per Gcal achitat de consumatori va fi:
- 1.450 lei - vulnerabilitate foarte ridicată;
- 1.700 lei - vulnerabilitate ridicată;
- 1.950 lei - vulnerabilitate medie;
- 2.500 lei - vulnerabilitate scăzută.
Consumul peste volumul maxim compensat va fi achitat în baza tarifului actual – 2.854 lei/Gcal (fără TVA) – Chișinău și 3.052 lei/Gcal (fără TVA) – Bălți.
Energia electrică: plafonul maxim - 75kWh/oră lunar
Tariful final achitat de consumatori per kWh/oră va fi:
- 3,3 lei – vulnerabilitate foarte ridicată;
- 3,7 lei – vulnerabilitate ridicată.
Consumul peste plafonul maxim va fi achitat în baza tarifului actual: 5,91 lei -Premier Energy și 5,6 lei – FEE Nord.
Costul total al compensațiilor achitate de guvern va fi în acest sezon rece de 5 miliarde de lei, dublu față de anul trecut.
Cetățenii pot continua să se înscrie pentru a primi compensații, doar că acestea vor fi oferite începând cu luna viitoare. Persoanele care nu se vor înregistra pe platformă vor fi atribuite la categoria de vulnerabilitate medie în luna noiembrie, iar ulterior – la categoria de vulnerabilitate scăzută.
### Vezi și... ### La nicio lună de la aprobarea tarifelor majorate, curentul electric se scumpește din nou