Virgilia Madan avea patru ani când a aflat că are leucemie. După un an de chimioterapie și alți doi de tratamente, fetița și familia ei au crezut că au învins boala și și-au căutat de viață: Virgilia a mers la școală la Chișinău, iar apoi s-a mutat să facă liceul în România, la Cluj.
Cancerul a revenit când avea 17 ani. A prins-o în vacanță, acasă, și Virgilia a urmat tratamentul la Institutul Oncologic din Chișinău. Când a împlinit majoratul, s-a întors la Cluj și a fost tratată în secția oncologică pentru adulți. Medicii i-au recomandat să facă un transplant medular.
„Seamănă cu o perfuzie de sânge, dar este o perfuzie cu celule stem”
„Am fost pusă să aleg. Argumentul cel mai puternic a fost că am făcut leucemie a doua oară. E ciudat că a recidivat după 13 ani. De obicei, statisticile zic că, dacă după cinci ani nu reapare, te poți considera vindecat”, povestește Virgilia, astăzi în vârstă de 23 de ani.
În România, transplantul medular este posibil și se face în Timișoara, Târgu Mureș și București. Virgilia a ales Bucureștiul: „Am stat în spital vreo lună și jumătate. Comparativ cu doi ani de spital, la Chișinău, mi se părea floare la ureche. Totuși, a fost complicat, pentru că am făcut chimioterapii foarte puternice, ca să îmi radă cât de mult posibil măduva osoasă”.
După aceste pregătiri a urmat procedura propriu zisă a transplantului, care a durat 40 de minute. „Seamănă cu o perfuzie de sânge, dar este o perfuzie cu celule stem”, explică Virgilia.
Donatoarea de măduvă osoasă pentru ea a fost o femeie din Suedia. Tânăra spune că procesul de recuperare a fost și el complicat, întrucât „organismul reacționează diferit la un corp străin”. Acum, Virgilia are o altă grupă de sânge decât cea cu care s-a născut.
Fiind cetățeană a României, ea nu a trebuit să plătească, însă un astfel de transplant costă până la 120 de mii de euro, în funcție de țara unde se face.
Un reportaj video din perioada când Virgilia urma tratamentul la Cluj, România
Your browser doesn’t support HTML5
Au nevoie de transplant zeci de pacienți moldoveni pe an
Datele statistice oferite Europei Libere de Institutul Oncologic arată că, în ultimii trei ani, în R. Moldova au fost diagnosticați cu hemopatii maligne (diverse cancere de sânge) aproximativ o mie de adulți și o sută de copii.
Ce este transplantul de măduvă osoasă
Transplantul medular este o procedură utilizată pentru a înlocui măduva osoasă bolnavă cu una sănătoasă, care poate produce celule sanguine normale și este considerat unul dintre cele mai eficiente tratamente pentru cancerele de sânge.
Transplantul este indicat ca tratament pentru mai multe boli, inclusiv leucemie acută, mielom multiplu, anemie aplastică severă, siclemie, talasemie majoră, boli imunodeficitare, anemia Fanconi, dereglări metabolice ereditare etc.
Transplantul de celule stem hematopoietice poate fi de două tipuri: autotransplant (transplantul propriilor celule stem) și alotransplant (transplantul de la donator). Celulele stem sunt administrate pacientului sub forma unei transfuzii, indiferent de metoda prin care au fost donate.
Anual, aproximativ 40 de pacienți adulți și cinci copii ar avea nevoie de transplant medular, dar procedura nu se poate face în R. Moldova.
Ideea creării unui centru medular este vehiculată din 2013, când fostul director al Institutului Oncologic, Victor Cernat, promitea că, peste un an, pacienții moldoveni vor putea face transplant de măduvă osoasă la ei acasă. Spitalul tocmai câștigase un proiect ce prevedea renovarea blocului hematologic și construirea centrului de transplant. În 2014 însă, același director spunea că nu i-au ajuns bani, 4 milioane de lei, pentru a duce la bun sfârșit întregul proiect...
Deschiderea unui centru medular la Chișinău nu mai este prioritară
Cel mai recent audit al Curții de Conturi efectuat la Institutul Oncologic arată că, în 2019, instituția a cheltuit 1,3 milioane de lei pentru finalizarea proiectului de construire a centrului de transplant, însă acesta nu a mai fost pus în practică, iar între anii 2019-2022, Institutul Oncologic a conservat proiectul, cheltuind cu el peste 388 mii de lei.
Secretarul de stat al ministerului Sănătății, Ion Prisăcari, a declarat la ședința de prezentare a auditului, în februarie 2024, că actuala conducere a ministerului are alte priorități, „mult mai mari decât construirea unui centru de transplant”. De asemenea, funcționarul a spus că crearea unui centru de transplant nu are o bază, în acest moment, adică un sistem de diagnosticare bine pus la punct.
„Centrul medular este o problemă moștenită”, a fost și răspunsul dat de directorul Institutului Oncologic, Ruslan Baltaga, care a adăugat că, atât timp cât „cetățenii au posibilitatea de a efectua aceste tratamente în afara țării, inclusiv în România”, nu există suficiente argumente ca acesta să fie deschis în R. Moldova.
### Vezi și... ### Mor în așteptarea unui transplantBaltaga mai spune că, în viitor transplantul medular va putea fi făcut peste Prut și pentru cetățenii moldoveni fără pașapoarte românești, după ce R. Moldova va încheia un acord în acest sens, cu România. Monitorizarea pacientului ar urma să se facă în R. Moldova, a spus Baltaga. Dar prevederile exacte și data semnării unui asemenea acord rămân incerte, la fel și sursa de acoperire a costurilor.